Games Arena

Pe timpul Europei vechi, cea de veacuri zeci uitată,
Al cruciaților regi, cu-a lor luptă des cântată,
Ne-a trimis iar Paradoxul, să vedem, să ne mirăm,
Și ca pentru doua oară, Crusader Kings să ne jucăm.
Iar de vă-ntrebați ce zeii, cu-astă rimă m-apucat,
Vă asigur cititori, eu cu pluta n-am plecat.
Dar am zis, că de, poate aici s-ar potrivi,
Că apucătură de poet, poate-așa o voi strivi.

Îndemnat am fost din nou, către Europa veche,
De o grafică simplistă și de-o muzică-n ureche.
N-ar avea avea nici un motiv ca s-arate el mai bine,
Și nefiind rulat la maxim, din comentat mă voi abține.
Iarăși făr-de cer, fiindcă placa veche se-ncălzea,
Sau de teren detaliat, și cel standard ajungea.
Dar fără pic de sughiț a mers el zile-n șir,
Fără prăbușiri abrupte ce te-ar băga în delir.
Toate-astea deși cutia, cea cu hamsteri furioși,
Este veche de când lumea, dacă suntem serioși.
Are RAM doar jumătate, procesorul mai deloc,
Iar în timpii de-ncărcare mi-a luat răbdarea foc.
Însă muzica-i calmată, lină, falnică și veche,
De-ai zice că și-acelor regi le-a ajuns pe la ureche.

Interfața n-are vină, face tot ce s-ar putea,
Nu-i destul, dar se-nțelege, așa c-o voi agrea.
Mult prea des se cam întâmplă, ca de nicăieri s-apară,
Câte-o tristă întâmplare, care chiar și-a mia oară,
Tot nu știu de-a ei origini ori de cauză sau scop,
Ba măcar cum să împiedic să mai vină iar potop.
Doar atent să fii perpetuu, mai ai șanse să te prinzi,
Numai că oricât ai vrea, jocul tot n-ai să-l cuprinzi,
Nici când oi conduce lumea, ori dea i fi biet curtean,
Nici ca voievod ori prinț sau falnic rege apusean.
Dar nu contează să știi totul, ci destul cât ți-e folos,
Fiindcă nu ești un regat, ci om, chiar de o fi un colos.

Ca de fiecare dată, pășit-am pe-ale istoriei poteci,
Până ce dădui din nou de ai noștri dragi berbeci.
Țărișoară mică, slabă, abia recent întemeiată,
Peste noapte chiar aș spune, când cu harta reformată.
N-o fi fost perfect detaliul țării noastre vechi de veacuri,
Dar destul cât să-ți dai seama că n-am fost tratați ca fleacuri.
Era bătrânul Thocomerius, cel ce-ar fi fost Negru Vodă,
Era și fiul Basarab, dar cu alt nume că-i la modă.
Duce Vlah Ioan I, l-a numit pe-acesta jocul,
Fără link de Wikipedia, ca alții n-avem norocul.
Dar așa cum o fi fost, am domnit cu el decenii,
Și-apoi cu dinastia Basarabilor, n-am avut vedenii.

Țara-i mică și săracă, prinsă-ntre imperii mari,
Cel puțin nu o pățirăm ca sărmanii de bulgari.
Fiindcă nu Aliotmanul mai era amenințarea,
Ci o hoardă infinită ce se întindea cât zarea.
Dară cât timp era pace nu aveam motiv de teamă,
Însă pacea-i prețioasă, dacă nu o ții de seamă.
Turnu, Severin, Bârladul și Târgoviște-mi sunt casă,
Patru regiuni domnite fără vreun vasal la masă.
Curteni aveam, aveam sfetnici și episcopi și primari,
Domn eram doar eu, iar asta-mi dădea probleme mari.
Toți vroiau câte ceva, fără erau clipe de-odihnă,
De la complotatul lor nu aveam o zi de tihnă.
Vroiau funcții, vroiau bani, vroiau glorie și-avuție,
Vroiau tot ce pân-atunci mi-era rezervat doar mie,
Fiindcă țara-o fi ea mică și mai săracă-șa din fire,
Dar când n-ai pe ce dai banii, se strâng ei cu uimire.
Sute, mii de galbeni chiar, toți luați prin taxe drepte,
Investiți apoi în țară, în popor, în lucruri înțelepte.
Progresul era lent, doar a-șai în evul mediu,
Iar rezultatul greu se vede, dar contează la asediu.

Și cum era pe timp de pace, totul bine, fericit,
Cu o fiică în Bizanț prințesă, și-un urmaș politicit,
Am primit vestea cea mare c-un alt treilea îi pe drum,
Iar când s-a născut acesta, totul se făcură scrum.
Asasin în toi de noapte a venit și mi l-a luat,
Viața sa curmată-n fașă, de-un fățarnic blestemat!
Unde îmi era iscoada, punei-aș capul în țeapă?
Veni de-ndată cu o veste ce-l salvaseră de groapă.
Criminalul a fost prins, iar în chin dădu un nume.
Cel ce nu vroiam să-l știu din această-ntreagă lume.
Fiu mai mare, demn urmaș, s-a temut de-un prunc golaș,
Ce să fac-un voievod, c-un așa nedemn vrășmaș?
Exil sau întemnițare, nici o pedeapsă nu-i prea mare,
Dar ce-ar face-un bun creștin, dacă nu i-ar da iertare?
Voievodul a dormit, decizia-i fiind prea grea.
A stat și s-a gândit, dacă nici nu trebuia?
Dacă timpul s-ar întoarce, iar complotul l-ar opri?
Sau de soarta s-ar schimba, fiul moarte n-ar dori?

Întrebări multe avea, dar nici una cu răspuns,
Fiindcă aerul cel sobru deodată a fost străpuns,
De vestea c-un alt petic era acum disponibil,
Ce-o redus salvările la un nivel inadmisibil.
Povestea însă nu se-ncheie, ci începe iară,
Cu același domnitor aflat în aceiași țară.

Iară ca dovadă că varietate-ai la putere,
Noua sesiune mi-a fost plină de mistere.
Nici un fiu asasinat, nici un vlăstar trădător,
Dar cu un vecin puternic, cu-al său vis arzător.
Hoarda de-Aur îmi vroia țara, bogățiile și neamul,
Toată Asia-i la hotare, cu armate cât oceanul.
La-nceput n-au venit mulți, câte-o mie, două, trei,
Fiindcă se luptau în lume cu vrășmași mult mai grei.
Când vasalul Hoardei deveni fiu depus de rege bulgar,
Nu vru să se răzbune nu doar pe cei de l-au făcut fugar.
După ce-și luă regatul se uită spre-a mea țară,
Și cu sprijinul Hanului, războiul urma să doară.
Am chemat întăriri, din Bizanț îmi veniră,
Patru mii de-oșteni în Galați îmi poposiră,
Dar cum văzură ce venea, de-ndată ei fugiră,
Iar cât războiul a mai ținut, ei nu mai reveniră.
Halal aliați!

Vedeam cum veneau, mii și mii nesfârșite,
Curgeau dinspre est mulțumi nedescrise.
Călcau în picioare tot ce putură,
Și-nspre Bârlad venir-o viitură.
Nu am fugit, nici n-aveam unde,
Țara e mică, un-te-ai ascunde?
La Vaslui așteptau trei mii de oșteni,
Oameni de rând, mercenari și curteni,
Peste ei năvăliră zece mii de tătari,
Conduși fiind de un prinț de bulgari.
Dar istoria-i blândă cu cei ce o știu,
Iar în acea zi la Podul Înalt nu-i pustiu.
N-a fost un eveniment de luptă, nici nu există așa ceva,
Nici tactică de bătălie, n-o controlează direct careva,
Însă nici zarul cel vechi, ce lupte mereu mi-a stricat,
Doar un bonus de-apărare și-un plan neînfricat.
Din toată țara s-a strâns oastea cea mare,
N-or fi fost zece mii, dar luptau foarte tare,
Și-au năvălit peste hoardă din părțile toate,
Din munți și câmpii, fiecare cum poate.
I-au prins într-o menghină, nu le-au dat drumul,
Până ce n-a rămas întreg măcar unu.
În minte vedeam săbii, sulițe și săgeți precum ceață,
Dar n-aveam decât numere zburând prin a mea față.
O reprezentare grafic-a luptei n-ar fi stricat,
Dar la câte au fost, jocul cât ar fi durat?
Săptămâni întregi m-a ținut acea luptă,
Iar la final oastea tatar-a fost ruptă.
S-au retras ce-au mai fost dincolo de hotare,
Așteptând întăriri, o armată mai mare.
Au atacat din nou, în același loc și la fel,
Dar cu numere prea mici să se termine altfel.
AI-ul nu-nvață, nu știe, ori nu vrea,
Înfrânt a doua oară, mai mult nu dorea.

I-am trimis un sol de pace măritului împărat,
Și după două înfrângeri mari, pace alba-cceptat.
Un armistițiu s-a făcut între două cele regate,
Deceniul de pace de la care ei nu se vor abate.
Nu că le-ar fi fost frică de o minusculă țară,
Ce avu într-o zi norocul unei ploi de vară,
Ci pentru că n-au alternativă, AI-ul nu poate, nu știe,
Nu mă supăr, fiindcă-mi va fi benefic doar mie.

Prosperitate multă-ceastă pace mi-a adus,
Și cu ea suportul celor din jur s-a redus.
Iară comploturi în familie, cât de-abject,
Dar iscoada-dat roade și-ii pusei la respect.
Nora și nevasta le trecu prin cap să mă omoare.
Le iertai astă dată,  să n-am pată n-am pată pe onoare.
Apoi m-a chemat Bizanțul, împotriva otomanilor să mă lupt,
Eu mi-am păstrat cuvântul și le-am trimis soldați neîntrerupt.
Glorie-am adus numelui Basarab, glorie lăsată mai departe,
Când Ducele Ioan I, bătrân fiind, a fost chemat de moarte.
Acum fiul era voievodul și jocul merge-n continuare,
Fiindcă atât timp cât unul e viu, dinastia moarte nu are.

Și asta-i esența jocului, ca atunci când ajungi la sfârșit,
Să te uiți în urmă la toți cei ce-au fost și să spui mulțumit:
-Am ghidat destin de regi prin trei veacuri și chiar peste,
Iar din lunga lor domnie am rămas cu-a lor poveste.
Crusader Kings 2, dacă vreți, este un joc foarte-amuzant,
Și de nu-ți plac strategiile, tot ar fi un joc tentant.
Îl poți considera un Sims, dacă Sims ar fi complex,
Sau o evoluție-alui Sengoku, ca să nu rămâi perplex.
E probabil cel mai bun făcut până acum de Paradox,
Iar pentru-asta n-am o rimă, deci să zicem, echinox.
Încă poate fi mai bun și amplu mai detaliat,
Pe alocuri nu ar strica să fie și mai rafinat.
Dar esența este bună, iar singurul mod de-al întrece,
Ar fi cu lupte tactice, și-atunci chiar că vom petrece,
Și-ar mai fi cu un sistem de misiuni pentru curteni,
Din Star Trek Online luat fără să observe nimeni.

Îmi cer scuze că astăzi v-am supus acestor rime,
O să adaug acest act la lista-mi de-odioase crime.
Și-mi cer scuze mai ales celui ce m-a inspirat,
Eminescu, îți promit, că aici am terminat.

Vazut: 2049 ori de catre 877 vizitatori

Articole asemanatoare:
• Crusader Kings 2 expansion mentionat
• Preview: Crusader Kings 2 Hands On
• Concurs: Warlock Master of the Arcane
• Review: Warlock – Master of the Arcane
• Top 7: Publisheri Non-Malefici