Review: King Arthur Fallen Champions
Ne aventuram din nou prin King Arthur The Role-Playing Wargame, dar de aceasta data Regele nu este nicaieri de vazut, probabil se ascunde de un iepure, Merlin isi ascute palaria/lustruieste coiful, iar Camelot este un punctulet greu de vazut la orizont. Pentru cei care nu au jucat pana acum creatia celor de la Neocore Games, atunci Fallen Champions nu ar fi un loc rau de unde sa incepi. Jocul este mai mult sau mai putin o imagine condensata a experientei generale a jocului principal. Are acelasi gameplay, aceleasi caracteristici de baza, dar este mai scurt, mai ieftin si pentru cea mai mare parte, nu are legatura cu originalul. Este acelasi univers, iar consecintele sale ar trebui sa duca la evenimentele din urmatorul joc, dar in mare parte, este o experienta izolata.
Din punct de vedere tehnic, nu veti vedea prea multe schimbari fata de original. Continua sa arate bine atunci cand este rulat pe detaliul maxim, iar hartile includ cateva peisaje foarte placute, cu numeroase contraste de lumina si variatii ale decorului. Exista chiar si variatii de anotimp pe aceeasi harta, imi place in special cel in care iarba este albastra. Unitatile sunt detaliate, iar in mare parte au animatii placute, dar jocul nu este fara problemele sale. Tin minte sa fi incercat versiunea de lansare a jocului original pe acest sistem, pre-placa video functionala, si dadeam peste mici sughitari in framerate din cand in cand. Acum ruleaza mai cursiv, dar rare ori reusesc sa sar de 30 de cadre pe secunda. Daca veti avea probleme mari de performanta, as recomanda sa dezactivati antivirusul. Unele programe urasc jocul, Comodo spre exemplu vrea sa il vada pe King Arthur spanzurat, scazand numarul de cadre la o treime. Fara aceste probleme, motorul grafic inca mai poate crea scene frumoase, pe care ocazional camera chiar te lasa sa le admiri. Nu as spune ca este malefica, dar are tendinta sa tina cu ursul. Functia de zoom continua sa fie o catastrofa, iar simplul act de a-ti depista o unitate printr-un dublu click pe iconita sa poate fi o 
aventura in sine. Partea cea mai rea legata de camera vine atunci cand iti restrictioneaza campul de vedere prin limitarea miscarii sale la o arie destul de mica din proximitatea unitatii selectate. Nu face asta des, din fericire, dar este suficient sa o faca o singura data, la inceput, pentru a-ti taia tot cheful.
Fallen Champions are o structura destul de inedita. Este singura combinatie care imi vine in minte dintre un text-adventure si un RTT. Vei controla pe parcursul campaniei trei eroi, un cavaler din Camelot numit Sir Lionel, aflat in cautarea unei printese rapite, un shaman pict numit Drest, ce incearca sa isi scoata poporul din barbarism, si Lady Corrigan, o creatura mistica ce incearca sa se intoarca in Tir na nOg. Aceste personaje se afla intr-o regiune foarte periculoasa a tinutului numita Padurea Bedegraine, unde s-au petrecut lucruri neplacute cu mult timp in urma, ce continua sa faca probleme si in prezentul jocului. Fiind aici pentru motive diferite, cei trei vor incepe in colturi diferite ale hartii de aventura, dar vor ajunge incetul cu incetul in acelasi loc. Campania cuprinde cate trei misiuni pentru fiecare erou in parte, puteti incepe cu povestea oricaruia si puteti continua cu povestea oricaruia. Tot ce conteaza este ca va trebui sa faceti toate cele trei misiuni inainte de marea batalie la care sunt toti implicati. Cantitativ, nu sunt multe, dar ofera o varietate destul de mare. Insa inainte de a trece la ele, trebuie sa clarific partea de text-adventure.
Inainte de inceputul unei misiuni, veti fi intampinat de un arbore de dialog ce imi aminteste foarte mult de jocuri precum Zork. Iti este descrisa scena in care te afli si iti sunt oferite cateva optiuni, fie de explorare a mediului, fie dialog propriu-zis sau cateva decizii. Unele lucruri par a fi puse acolo mai mult de umplutura, spre exemplu, atunci cand se intorc niste cercetasi trimisi in patrula trebuie sa ii intrebi separat ce au gasit in toate directiile, in loc sa spuna totul la un loc, iar navigarea prin labirinturi poate fi confuza cateodata, desi, Sir Lionel are o atitudine buna in aceasta privinta, face gauri prin pereti. Spuneam ca deciziile conteaza. Acestea vor afecta o sumedenie de lucruri, cel principal fiind disponibilitatea unitatilor din timpul unei batalii. Daca decizi sa cruti viata unui urias in loc sa il omori in timpul dialogului, felicitari, ai acum ceva ce poate darama ziduri cat ai zice peste, fix inainte de un asediu. Dar pot sa apara complicatii. Daca decizi sa scoti un vrajitor de la inchisoare cu intentia de a-l lua in lupta, unul din cavalerii s-ar putea 
sa nu prea fie de acord, moment in care va trebui sa alegi ori pe unul, ori pe altul. Mai poti obtine artefacte in acest mod, sau le poti pierde, in functie de cat de Golum esti. Se mai pot gasi bonusuri permanente pentru statisticile personajelor, iar in unele cazuri, poti chiar afecta varietatea trupelor inamice din timpul urmatoarei lupte. La prima vedere mi s-a parut a fi ceva superficial, dar exista ceva profunzime in componenta de text adventure si este foarte bine integrata in restul jocului, restul fiind luptele.
Daca ati jucat Total War, cred ca va puteti da seama cum functioneaza o batalie din King Arthur si in consecinta, una din Fallen Champions. Ai divizii de unitati, le poti da comenzi, ataci alte divizii de unitati si speri ca nu ai trimis cavaleria peste sulitasi. Jocul are totusi particularitatile sale, cum ar fi eroii ce vraji si abilitati ce ii fac extrem de puternici si periculosi. Mai sunt apoi punctele de interes de pe harti, ce in sine va pot oferi vraji temporare, cum ar fi fulgere capabile sa faca inamicii sa se simta neplacut. Prezenta lor fac experienta destul de diferita fata de cea a unui Total War, plus ca terenul in sine ofera bonusuri pentru unitati. Incearca doar sa intri cu o divizie de cavalerie intr-o padure plina de infanterie si vei intelege. Daca asta nu era suficient, cum am spus, misiunile in sine sunt foarte variate. Da, va trebui sa omori cam totul, dar modul in care trebuie sa o faci, restrictiile pe care le ai si modul in care trebuie sa indeplinesti obiectivul fac fiecare lupta inedita. Ceva foarte bun, avand in vedere ca sunt putine. Va trebui sa te furisezi prin spatele liniilor inamice, va trebui sa urci pe un munte pana la un castel, sa te ascunzi de lumina soarelui pe timp de ziua, sa invii morti pentru a-ti intari armata sau sa nimicesti un saman inamic ce continua sa faca si el la fel. Varietatea oferita este foarte placuta si binevenita, pentru ca jocul are cateva mici bube. Prima ar putea fi mai mult o chestie de preferinta, dar mi-ar placea sa pot salva in timpul unei batalii. Iar a doua, motivul pentru care as vrea sa pot sa salvez in timpul misiunilor, pathfinding-ul este o crima impotriva intelesului cuvantului. Am vazut unitati invartindu-se in cerc, stand pe loc sau incercand sa sara in prapastii, numai pentru ca nu erau in stare sa mearga in linie dreapta. De asemenea, nu prea stiu ca stop inseamna stai pe loc, in padure, unde e sigur, nu „mergi la plimbare pentru a da nas in nas cu patrulele inamice care te vor masacra”.
Daca problemele de pathfinding s-ar opri aici as fi foarte multumit, dar au efect si asupra modului in care decurg luptele, desi unele anomalii s-ar putea sa fie intentionate. Atunci cand doua trupe au intrat in conflict una cu cealalta, sa nu te astepti sa le separi in vreun fel pana ce una din parti moare. Asta s-ar 
putea sa dureze mai mult decat ai crede, deoarece numai doua-trei unitati chiar se vor lupta, restul vor sta la coada sau se vor invarti anemic de parca nu ar sti unde sa infiga capatul ascutit. Nici nu le poti spune sa invaluiasca inamicul, vor bate pasul pe loc pana le vine randul. Problema cea mai mare derivata de aici vine atunci cand ai un erou in stare sa rupa armate in bucati cu mainile goale, ca Sir Lionel. De indata ce este inconjurat de propriile sale trupe(ceva ce se intampla mult prea des dupa ce da de un cal), nu conteaza cate abilitati foloseste pentru a se transforma in mana dreapta, antebratul si pectoralii mortii, toate talentele sale sunt de tip melee, asa ca va sta degeaba, consumand mana ce nu se poate regenera de una singura, pana ce fie ii moare divizia, fie inamicul se plictiseste si pleaca. Aceasta parte este foarte frustranta, de parca jocul nu a fost facut pentru lupte intre un numar foarte mare de unitati. Tare sper sa repare asta in continuare, pentru ca factorul de comedie expira rapid atunci cand iti moare eroul din cauza asta.
Vorbind de eroi, abilitatile pe care le au la dispozitie chiar ii fac foarte periculosi, dar sunt temperati de o cantitate scazuta de mana, cam de 40 de ori mai putin decat au la sanatate, ce poate fi regenerata doar prin colectarea de cristale, de obicei pazite, de pe harta. Sir Lionel poate sa devina invulnerabil in fata a pana la 60 de atacuri, imun la sageti, sau sa faca o alta unitate imuna la sageti. Poate chiar lovi cate cinci inamici odata, pe o distanta de 30 de metrii de el(ceva ce chiar nu ajuta daca este inconjurat de propriile sale unitati si nu poate face contact macar cu un inamic), fiind in stare sa rupa in bucati orice, oricand oriunde. Drest se poate hrani cu viata inamicilor, le poate controla mintile, poate invoca spirite si multe altele. Lady Corrigan poate vindeca, imputernici si blestema mai bine ca oricine, iar apoi, mai sunt si eroii de ocazie, pe care regretabil nu ii poti pastra. Defapt, nu prea poti pastra nimic, exceptand artefactele si experienta acumulata pe parcurs. Asta pot sa spun ca nu mi-a placut prea mult. Te chinui sa nu iti moara nimeni intr-o lupta, in speranta ca la urmatoarea vei avea acele unitati ca rezerve macar, dar de fiecare data primesti o armata noua. Este una progresiv mai mare, asa ca nu esti in dezavantaj, dar cand pierzi eroii pe a caror abilitati contai, te vei supara putin. Mi-ar fi placut putina persistenta si poate chiar progresie in putere pentru unitatile ramase vii, ca la 
Warlords Battelcry.
Asa cum am spus mai sus in alte cuvinte, Fallen Champions chiar este o versiune comprimata a lui King Arthur The Role-Playing Wargame, cu cele bune si cele rele. Nu este lung, misiunile avand o durata de 15-30 de minute, posibil o ora, poate mai mult daca nu te prinzi ca trebuie sa stai in niste cercuri mistice pe timp de ziua ca sa nu iti arda fantomele. Nu stiu sigur daca durata sa totala este tocmai o treime din cea a versiunii complete a jocului original, dar pretul de 10 euro as zice ca i se potriveste. Este un joc de strategie numai bun pana ce va fi lansat King Arhtur 2, sau pur si simplu daca vrei ceva care sa semene cu Total War, dar sa aiba mai multi dragoni in el. King Arthur Fallen Champions va fi disponibil prin serviciile de distributie digitala din 25 august.
Vazut: 3079 ori de catre 1285 vizitatori
Comenteaza