Games Arena

VideoBlog de gamer

Risen 2: Dark Waters

Publicat de unacomn On 20 Martie 2011

Risen2pMG001Jocurile produse de catre Pyranha Bytes ne-au purtat pana acum prin doua decoruri principale. Un mediu fantastic usor intunecat, cu iz gotic, in… Gothic si peisajul mediteranean mult mai calduros al lui Risen. Acum studioul se pregateste pentru o noua provocare, una pentru care a fost nevoie de inspiratie de la opere marete ale trecutului, precum The Secret of Monkey Island si judecand dupa nume, o serie tragic de scurta de desene animate, dar excelenta. Noul proiect al studioului se numeste Risen 2: Dark Waters, si incearca sa fie ceea ce Gothic 2, cu tot cu expansion-ul sau, a fost pentru Gothic 1. Mai exact, o imbunatatire la fiecare aspect cu putinta si cu pirati. Dar de aceasta data, piratii nu vor mai fi personaje intalnite cateodata in colturi restranse ale lumii. Nici pe departe. Acum piratii sunt subiectul principal, iar pirateria(cea nautica) este in centrul atentiei, intregul joc avand tematica acestei preocupari foarte populare ale unor secole de mult apuse, pirateria din prezent fiind lipsita de orice farmec.

Pentru a crea un joc mai bun, s-a inceput desigur cu tehnologia si in consecinta, cu grafica. Risen avea cateva hibe cand venea vorba de micile detalii, cum ar fi modul putin cam straniu in care aratau unele personaje si frecventa cu care se repetau. Dark Waters va remedia asta prin personaje modulare. Ce inseamna asta? Ganditi-va la versiunea Enhanced Edition a lui The Witcher. Principiul este similar. Personajele nu mai sunt construite de-a gata, ci sunt compuse din mai multe parti componente ce pot fi combinat in numeroase moduri, oferind o diversitate mult mai mare de oameni. Vor avea figuri diferite ce chiar pot reda expresii faciale, par diferit ce nu seamana cu o textura sau un bloc de piatra, corpuri diferite, mult mai mult de doua, chiar si haine, ceva ce la o serie celebra pentru faptul ca toata lumea se imbraca la fel, chiar este impresionant. Detaliul grafic este imbunatatit considerabil fata de primul joc, iar stilul se schimba si el. Nu doar prin inlocuirea de cetati mediteraneene cu forturi din Caraibe, ci si prin schimbarea cromaticii. Jocul va avea culori vii, intr-un stil similar cu primul Far Cry. Risen 2 va aduce un cer mai variat, ce acum chiar va gazdui nori volumetrici, nu doar imagini miscatoare. Risen2pMG006Unul din principiile proiectului par sa fi fost abandonarea acelor artificii folosite pentru a face primul joc atat de aratos, cum ar fi cerul pictat. Bloom-ul pare sa fi fost inlocuit, dar nu in totalitate, de o redare mai buna a luminii si a umbrelor. Texturile ce de la distanta, si in unele cazuri chiar de aproape, aratau ca naiba, acum vor avea bump mapping si o rezolutie mult mai buna. Animatiile vor fi mai detaliate, interfata si meniurile vor fi refacute, iar apa are parte de un tratament special. Fiind acum un element central al jocului, arata foarte bine, a fost descris de cei care au vazut pe viu demonstratiile ca cea mai uda apa vazuta pana acum intr-un joc. Apa ar urma sa acopere o mare parte din lume, din moment ce jocul se desfasoara pe mai multe insule, fiecare cu propriul climat, nu doar cel tropical, cu un design diferit, flora diversa si fauna ce cuprinde gorile, soparle, mistreti, gnomi, posibil minecrawlers, chiar si o varietate de creaturi marine mai mult sau mai putin monstruoase.

Chiar daca, individual, fiecare fiecare insula ocupa o suprafata mai mica decat Faranga lui Risen, cumulativ, lumea lui Dark Waters va fi mai mare. Nu numai asta, dar amintiti-va de ce studiou este facut jocul. In mod repetat, Piranha Bytes a reusit sa creeze lumi ce intr-un cub cu latura de zece metri, aveau mai mult continut explorabil decat orice alt RPG produs de orice alt studiou ar avea intr-un kilometru patrat. Chiar daca la joc nu lucreaza decat douazeci si cinci de oameni, sunt printre putinii ramasi in industrie care inca mai inteleg diferenta dintre grafica 3D si level design 3D intr-un RPG. Fiecare insula va fi unica, ceea ce inseamna ca va puteti astepta la o varietate placuta, alaturi de numeroase mistere si secrete ce abia asteapta sa fie descoperite de cei care vor cuteza sa escaladeze orice si sa se arunce in fiecare pestera intunecata. Veti putea calatori intre insule fara timpi de incarcare, folosind o barca, dar nu tocmai dupa bunul plac. Unul din dezavantajele naturii unui joc facut de PB era ca aveai din start acces la totul, puteai merge oriunde, puteai face orice, iar primele capitole ale povestii chiar asta te puneau sa faci. Spre final ajungeai sa ramai fara misiuni Risen2pMG003secundare, fiind de obicei obligat sa urmaresti povestea, deoarece ai facut deja tot posibilul inca din primul capitol. Risen 2 va aborda putin altfel structura, prin adaugarea de limitari. Nu vor fi multe, doar ca nu vei putea calatori, de indata ce incepi, pe fiecare insula din arhipelag. Accesul la lumea intreaga va fi primit pe parcursul povestii, ceea ce ar putea aduce un pas mai constant al experientei. Exista teama ca limitarile vor merge prea departe, scazand din farmecul acestui tip de gameplay, dar avand in vedere ca cei de la PB sunt la al cincilea joc de acest gen, si inca mai sunt un studiou independent, nu cred ca vor face sacrificii.

In ceea ce priveste simularea lumii, Risen 2 va pastra acele rutine zilnice ale personajelor si ale creaturilor. Se va putea furisa noapte prin spatele inaripatelor adormite, garzile inca vor mai avea patrule de care se poate profita, si in general, va veti simti ca intr-o lume vie, dinamica, in care te vei putea imersa. Piranha Bytes stie cum sa creeze un mediu inconjurator atmosferic, iar cu o tematica de piraterie, rezultatul final ar trebui sa fie inedit.

Sistemul de lupta al jocului a suferit cateva schimbari, in sensul ca l-au inlocuit, pentru a face luptele mai distractive, cel vechi avand tendinta sa devina repetitiv atunci cand te prindeai ca un pas in spate la momentul potrivit garanta moartea oricarui inamic. Sigur, cand erau 3 si te atacau din parti diferite aveai probleme, dar in spatii deschise nu se intampla prea des. Pe langa mecanica de baza, una din schimbarile notabile va fi inlocuirea arcurilor cu pistoale, pusti si carabine. In anii care au trecut intre Risen si Dark Waters, praful de pusca a devenit suficient de comun incat sa fie la indemana populatiei. Desi, ar putea sa fi fost si atunci, piratii neavand cum sa fie pirati fara tunuri. In completarea sistemului de lupta va fi, ca de fiecare data, cel de vraji. Magia jocului se pare ca va lua acum o noua forma, una la care se vede inspiratia de Monkey Island. In trailer-ul ce fost prezentat in spatele usilor inchise la GDC, a fost zarit ceea ce pare a fi voodoo. Mai exact, o papusa voodoo ce i-a permis unui personaj secundar sa convinga un inamic sa se impuste pe sine insusi, crutand viata protagonistului. Fiind vorba de un cinematic, nu se stie cum se va utiliza o astfel de putere in gameplay, sau daca macar va fi prezenta, dar in prealabil, sa va pregatiti sa adunati orice radacina gasiti, pentru a le transforma in bere. Niciodata nu stii cand apar pirati fantoma.

Risen2pMG007Fiind o continuare in adevaratul sens al cuvantului, Dark Waters va duce mai departe povestea lui Risen. Veti fi din nou acel erou fara nume, ce se pare ca acum va avea o infatisare personalizabila, intr-o anumita masura. Ceva ce cu siguranta nu veti putea schimba este lipsa unui ochi, pierdut in jocul precedent. Dar nu e nimic, are un inlocuitor, un monoclu pe care probabil il stiti, ce ii permite sa vada titani. Misiunea sa generala este cea de a pune capat ravagiilor titanilor si a creaturilor gonite la suprafata de rasarirea lor. Omenirea inca mai este pe cale de disparitie, dar in largul marilor inca mai exista palcuri de civilizatie ce traiesc in relativa siguranta, unii protejati de o bariera magica intretinuta de inchizitie, factiune din cadrul careia jucatorul va incepe, din moment ce… aflati din Risen de ce. Exista insa un alt grup de oameni ce aproape ca prospera, in ciuda dezastrului, piratii. Acestia ar putea sti un mod de a se descotorosi de creaturile abisului, asa ca eroul fara de nume ar putea incerca sa ia legatura cu ei. Pare destul de probabil ca nu va fi obligatoriu sa devii un pirat, specificandu-se ca armurile vor continua sa joace acelasi rol de uniforma sociala extrem de valoroasa si greu de obtinut. Dar cine nu ar vrea sa fie un pirat ce se lupta cu gainacioi-dinozaureni?
Prima insula vizitata este cea pe care se afla un orasel numit Caldera, unde inchizitia isi are baza. Acest loc este protejat de acea bariera mistica, ce tine dezastrul departe, dar asezarea tot se afla in pericol, avand nevoie de comert pentru a se putea intretine. Probabil aici vor interveni piratii. Detaliile povestii nu sunt complet clare, multe fiind traduceri inexacte, dar vor fi lupte cu titani, vor fi aliante cu numeroasele factiuni ale regiunii, vor reveni personaje din jocul precedent si totul va dura undeva intre 60 si 80 de ore, posibil mai mult pentru cei care or sa exploreze fiecare colt al lumii.

Risen2pMG004Inca mai sunt cateva lucruri neclare, cum ar fi gradul de utilitate a unui vas maritim, modificarile aduse skill-urilor, daca sistemul de crafting va permite crearea a ceva mai divers decat sabii si desigur, data la care va fi lansat jocul. Piranha Bytes spera sa il termine anul acesta, aparent fiind in jur de 80% complet, dar deocamdata se rezuma la a spune ca va fi gata atunci cand va fi gata. Risen 2: Dark Waters promite sa repare ce nu mergea, sa adauge lucruri care lipseau si sa rafineze elementele care au facut primul titlu, si de altfel intreaga serie Gothic, o placere de jucat. Ca un ultim lucru ce merita mentionat, de aceasta data Piranha Bytes incearca sa faca jocul mai usor de jucat pe console decat predecesorul sau. Asta nu inseamna ca versiunea de PC va avea de suferit, pur si simplu ca cea de pe console nu va mai fi groaznica. Jocul va ramane la fel de neiertator si de profund pe cat a fost vreodata un RPG din aceasta specie. Si desigur, va avea pirati Pirate

Vazut: 2821 ori de catre 965 vizitatori

Enter your adsense 480 x 60 banner script here

Comenteaza

Click to Insert Smiley

SmileBig SmileGrinLaughLOLFrownBig FrownWinkKissRazzAngelAngryReally AngryConfusedNeutralThinkingChicCoolNerdSillyDrunken RazzMad RazzEvil GrinMeanPissed OffReally PissedCurseShoutGrit TeethCryWeepSide FrownWiltSmugDisdainRoll EyesSarcasmLoserTalk to the HandShyBeat UpPainShameBeautyBlushCuteLashesKissingKiss BlowKissedHeh!SmirkSnickerGiggleIn LoveDroolEek!ShockSickSuspenseTrembleDazedHypnotizedFoot in MouthMoney MouthQuietShut MouthDOH!IDKQuestionLyingStruggleSweatStopByeGo AwayWavingTime OutCall MeOn the PhoneMeetingSecretHandshakeHigh FiveHug LeftHug RightClapDanceJumpFingers CrossedVictoryYawnSleepyPrayWorshipWaitingAlienClownCowboyCyclopsDevilDoctorFemale FighterMale FighterMohawkMusicPartyPirateSkywalkerSnowmanSoldierGhostSkeletonEatStarvingVampireZombie KillerBunnyCatCat 2ChickChickenChicken 2CowCow 2DogDog 2DuckGoatHippoKoalaLionMonkeyMonkey 2MousePandaPigPig 2SheepSheep 2ReindeerSnailTigerTurtleFemaleMaleHeartBroken HeartRoseDead RosePeaceYin YangUS FlagMoonStarSunCloudyRainThunderUmbrellaRainbowMusic NoteYesNoAirplaneCarIslandAnnouncebrbBeerDrinkLiquorCakeCoffeePizzaWatermelonBowlPlateCanMailCellPhoneCameraFilmTVClockLampSearchCoinsComputerConsolePresentSoccerCloverPumpkinBombHammerKnifeHandcuffsPillPoopCigarette