Games Arena

VideoBlog de gamer

Shogun 2 Total War

Publicat de unacomn On 17 Octombrie 2010

Shogun2PrIMG03Seria Total War a trecut prin multe in ultimul deceniu. Aceasta combinatie de TBS si RTS, care defapt era RTT, a plecat de la poalele Muntelui Fuji in anul 2000, ajungand in Europa medievala doi ani mai tarziu. A calatorit inapoi in timp din nou pentru a vedea ridicarea si caderea Romei in 2004. A revizitat evul mediu in 2006, iar in 2009 a imbratisat revolutia industriala. Acum seria se intoarce acasa, in Japonia, locul unde a inceput totul, cu Shogun 2 Total War. The Creative Assembly a decis ca este momentul potrivit pentru ca strategii amatori sa vada cum ar fi aratat primul joc din serie daca harta sa strategica era 3D, iar unitatile nu erau sprite-uri. Cifra de la mijlocul numelui nu va aduce numai imbunatatiri de ordin grafic, ci si de gameplay, ingloband tot ce a invatat studioul pe parcursul ultimilor ani. Cu toate acestea, va fi foarte apropiat de conceptul originalului si promite sa aiba acelasi farmec pe care seria l-a cam pierdut in ultima vreme.

Daca vorbim despre Total War, trebuie sa vorbim despre numerele si cifrele care sunt atasate tehnologiei din spatele jocului. Motorul grafic utilizat este o imbunatatire a celui implementat deja in Empire si Napoleon. Aceste imbunatatiri se vor face simtite la aspecte precum optimizare, versiunea de lansare a lui Empire avand cam aceeasi performanta pe mastodontul meu actual precum Grand theft Auto 4. Cu Napoleon s-au adus cateva retusuri ce vor fi implementate din start in Shogun 2. Cei de la Creative Assembly au mentionat ca jocul ar putea avea cerinte comparabile cu Empire, dar nu sunt tocmai batut in cuie, jocul fiind pe undeva prin stadiul alpha si plin de infrumusetari care cu siguranta vor adauga cateva sute de MHz la procesorul minim recomandat. Dar indiferent care vor fi cerintele, se pare ca va merita. Chiar si in starea sa actuala, Shogun 2 este foarte detaliat. Mediul inconjurator din timpul bataliilor arata autentic, fiind plin de efecte menite sa ii faca pe cei care au jucat primul Shogun sa caste ochii cat farfuriile si sa se mire. Firele de iarba vor rasari catre vazduh, florile ciresilor vor bate in vant, iar efectele atmosferice precum ploaia vor indemna jucatorii sa faca rost de o umbrela. Dar nu un una metalica, pentru ca fulgerele din timpul furtunilor nu doar ca sunt efecte vizuale placute, dar ilumineaza campul de batalie pret de o clipa minunata. Decorul va putea sa se mai si schimbe cu timpul. Noaptea va deveni zi, vara va deveni toamna si tot asa, tranzitia fiind vizibila in numeroasele campuri de batalie ale jocului, ce nu sunt tocmai aleatoare.
La jocurile Total War, decorul nu a fost mereu elementul central atunci cand vine vorba de detaliu grafic. S-a pus de obicei un accent mare pe detaliul si autenticitatea unitatilor. Shogun 2 intareste aceasta regula. Fiecare soldat de pe campul de batalie este sculptat cu atentie la corectitudinea istorica si este echipat cu 52 de oase, care sunt folosite pentru animatii. Creative Assembly s-a obisnuit de ceva vreme sa foloseasca capturarea digitala a miscarilor reale pentru ca luptele sa arate pe cat se poate de apropiate de realitate. Shogun2PrIMG01La cest joc vor face la fel, iar cei responsabili pentru executarea miscarilor sunt membri ai Asociatiei Britanice de Kendo. Imaginati-va cum vor arata 56 de mii de samurai, luptand cot la cot pe acelasi camp de batalie. Aici vine partea la care cerintele de sistem vor fi meritate. Si nu este vorba doar de animatii sau texturi si modele complexe, ci si micile detalii. Lucruri ce poate ca vor fi trecute cu vederea, precum felinarele carate de cate un membru al fiecarei divizii, ce va ilumina macelul pe timp de noapte.

Autenticitatea nu se termina cu grafica, chiar incepe sa semene cu un comportament usor obsesiv. Creative Assembly va face Shogun 2 sa sune ca Japonia secolului XVI. Cum exact? Prin cateva moduri simple. Au luat opincile purtate de soldatii perioadei si s-au inregistrat tropaind in ele pe diverse suprafete. Apoi, au luat cateva katane, arcuri, sulite, probabil cativa cai nefericiti si au inceput sa le ciocneasca intre ele. S-au asigurat chiar ca acestea sunt realizate din materialul corespunzator perioadei, ceea ce inseamna ca vor fi niste cai foarte nefericiti la sfarsitul productiei. Ca sa fac o comparatie cu alte jocuri de strategie, la Starcraft 2, multe din sunete erau realizate prin intinderea unui arc, care in functie de frecventa era folosit fie pentru un laser, fie pentru zgomotul unei usi. Faptul ca pentru Shogun 2 anumite vietati si-au dat viata, sau chiar producatori, adica sunetele pentru „katana ciopartind soldat” trebuie sa vine de undeva, demonstreaza devotamentul celor de la Creative Assembly, oricati au mai ramas din ei.
In cele din urma, vocile vor fi realizate tot in japoneza. Care voci? Discursurile generalilor de la inceputul luptelor. Acestea se vor intoarce dupa o absenta nedorita, intr-o stare mult mai avansata. Generalii acum vor tine cont in timpul discursului lor de victorii trecute, infrangeri, de experienta armatei si de o sumedenie de alti factori. Aici intervine acea parte de farmec pe care il avea seria inainte de a inmana fiecarui soldat o pusca.

Fiind plasat intre anii 1545 si 1603, nu vor fi arme de foc la tot pasul. Legea va fi facuta predominant de sabie, sulita si arc, optional cu un cal pe la mijloc. Se revine la formula clasica de piatra-foarfece-hartie a primului Shogun. Va fi destul de clar ce unitati sunt utile impotriva caror unitati, in mare parte pentru ca numarul lor total abia daca va atinge 40. Nu este tocmai un lucru rau, numarul mai mic insemnand o atentie mai mare la detaliu si o definire mai clara a utilitatii fiecareia. Distributia lor va fi de in jur de 20 de unitati pentru fiecare din cele 9 clanuri ale Japoniei, multe vor fi comune, iar cateva vor fi specializate in anumite aspecte ale artei razboiului. Specializarea pare sa fie tematica generala a lui Shogun 2, pentru ca multe aspecte ale jocului vor permite alegerea intre mai multe avantaje posibile, iar mersul pe un singur drum va genera de obicei un avantaj mult mai mare decat mersul pe toate cararile. Asta se refera la caracteristicile personajelor. Liderul factiunii, cel pe care jucatorul il va controla mai mult sau mai putin direct, va avea anumite abilitati, talente sau statistici ce pot fi selectate in anumite momente. Generalii armatelor vor avea ceva similar, existand posibilitatea de a decide exact ce va invata fiecare de atunci cand experienta acumulata de pe campul de batalie este suficienta. Implicarea mai mare a jucatorului in modul in care acestia evolueaza este menita sa creeze un sentiment de atasament fata de acestia. Nu vor mai fi indivizi aleatori recoltati dupa apasarea butonului pentru urmatorul tur. Shogun2PrIMG10Asta se mai reflecta si in faptul ca se vor astepta ca sa fie tratati ca generali, avand o loialitate fata de liderul lor, ce cu timpul va scadea daca nu sunt luate masuri. O masura benefica ar fi cea de a lega un general de clanul jucatorului prin intermediul unei fiice. Una mai putin benefica este cea de a-i comanda generalului sa comita seppuku. Daca este de acord, acesta isi va lua propria viata, iar ambele parti implicate vor avea onoare intacta. Numai ca nu toti generalii vor fi de acord sa faca asta, iar efectul va fi acelasi cu dezertarea care are loc atunci cand loialitatea ajunge la zero. Un general rebel nu este un eveniment placut, in special pentru ca poate lua cu el si o parte din armata.

Dar in cazul in care unul dintre ei devine un ronin, se pot trimite pe urma lui asasini. Fie ca este vorba de un ninja sau de o gheisa, sunt moduri prin care comandantii armatelor ce se opun jucatorului sa dea de un sfarsit prematur, asta desigur daca incercarea de asasinare va avea succes. Agentii din Shogun 2 sunt capabili sa acumuleze atat experienta, cat si abilitati. Iarasi este vorba de ceva ce jucatorul va putea selecta dupa bunul plac. Talentele ce vor sta la dispozitia agentilor vor incuraja specializarea, pentru ca nu se poate crea unul care sa fie priceput la toate. Astfel, puteti obtine un ninja care sa fie mai asasin decat Ezio si Altair la un loc, sau un spion mai iscusit decat James Bond. Caracteristicile acumulate vor influenta profund performanta lor in misiuni. Si nu va fi vorba de numai un mesaj simplu de succes sau esec, ci de filmulete. Acele secvente scurte care prezentau incercarile mai mult sau mai putin fericite de a omori opozitia revin intr-o versiune imbunatatita. Acestea vor tine cont exact de ce talente are agentul, cat de priceput este si rezultatul lor nu va fi in totalitate clar decat la final. In asa fel nu doar ca veti avea ceva interesant de privit, dar aveti un motiv sa nu sariti peste el. Printre celelalte tipuri de agenti se mai numara calugari si o forma mai specializata de spion numita Metsuke. Acestia sunt capabili sa infiltreze rangurile inamice, pentru a mitui armate si generali. Actiunile sale pot fi prevenite de prezenta unui calugar capabil. In general fiecare agent va putea fi anulat de un alt agent.
Agentii, generalii si liderul nu vor fi singurele personaje insemnate din Shogun 2. Vor mai fi eroi. Acestia vin sub forma unor unitati speciale, foarte puternice, inspirate din legendele si miturile Japoniei. In lupta vor fi in stare sa tina piept unor provocari in fata carora un soldat normal ar cadea. Nu inseamna ca sunt invincibili. O companie de 20 de soldati tot poate casuna asupra unui erou singuratic, lovindu-l cu totii simultan, nu ca in filme. Shogun2PrIMG12Dar intr-un grup, alaturi de alti soldati, eroul este o unitate capabila sa intoarca o lupta in favoarea celui care l-a recrutat. Modul in care eroii sunt obtinuti iarasi nu este o chestiune de sansa aleatoare. Pe parcursul constructiei si extinderii imperiului se vor putea face anumite alegeri in ceea ce priveste specializarea fortelor armate. Daca se va merge pana la capat, atunci se va obtine un erou capabil sa foloseasca un anumit tip de arma mai bine ca oricine. Unii din acesti eroi se vor exclude reciproc. Spre exemplu, veti putea avea cel mai iscusit sulitas din tinut, dar nu si cel mai mare arcas al insulei.

Eficienta unitatilor precum eroii va scade totusi, cel putin asta imi imaginez, odata cu intrarea in scena a europenilor. Nu vor fi o factiune jucabila, dar isi vor face aparitia sub forma de negustori si obiective politice de pe urma carora se pot obtine arme de foc. O legatura buna cu acestia va fi un pas important catre victorie. Sistemul diplomatic folosit pentru Shogun 2 se anunta a fi destul de flexibil, permitand lucruri precum formarea de aliante prin casatorie si oferirea propriului mostenitor drept ostatec/oaspete la curtea unei alte factiuni. Pana acum Creative Assembly nu a intrat in detalii despre ce se va mai putea face cu diplomatia. Dar exista posibilitatea ca cel putin unele din factiunile oponente sa fie invinse cu o vorba buna in loc de o katana ascutita. Un lucru de la care va puteti astepta din partea componentei strategice este sa fie pus un accent ceva mai mare pe firul narativ. Ultimele jocuri din serie nu prea au avut asa ceva, dominarea mondiala fiind obiectivul general. De data aceasta, compensand pentru dimensiunea redusa a hartii, jucatorul va avea parte de o experienta mult mai personala, la care se simte faptul ca exista un personaj in controlul caruia se afla, iar deciziile sale afecteaza mai mult decat un indicator de pace/razboi cu o alta factiune.

Inima jocului va continua sa fie lupta in timp real, cu un numar mare de unitati sub comanda, pe campii, dealuri, vai si munti plus inca un mediu, apa. Shogun 2 cuprinde un sistem refacut de lupta navala, unul care sa reflecte realitatea. Navele folosite in Japonia in acea perioada a istoriei erau foarte diferite de cele europene. In loc de panze aveau vasle, iar in loc de punti deschise, semanau mai mult cu fortarete acvatice. O nava de acest tip avea avantajul unei mobilitati mai mari, din moment ce nu depindea de capriciile vantului pentru a putea fi urnita din loc. Jocul va reflecta asta, oferind o experienta de lupta navala foarte diferita fata de cea introdusa in Empire, in special pentru ca navele acestea nu au tunuri. In schimb se vor putea folosi sagetile de foc ale arcasilor, abordarea directa a navelor inamice sau chiar pacalirea lor pentru a ramane blocate in diversele hazarduri din apele costale ale Japoniei.
Un alt aspect al luptelor ce va fi diferit este asediul. Inainte era un proces destul de simplu. Se lua una bucata zid, se adaugau pietre/ghiulele pana ce aparea o crapatura, armata dadea navala si castelul era servit pe tava liderului factiunii. Aici situatia sta altfel. Armele de asediu nu vor fi chiar atat de utile, din moment ce unele castele sunt construite in esenta intr-un munte. La baza vor fi trei tipuri de castele, in functie de locul unde sunt construite. Costale, de munte si castele simple proptite pe un deal. Fiecare dintre ele va avea un anumit avantaj tactic, precum cel cu zidurile formate din munti. Castelele mai pot fi imbunatatite pe parcursul a cinci stagii distincte, generand 15 configuratii defensive posibile pentru fiecare asezare.
Shogun2PrIMG02Asediul propriu-zis se va derula ceva mai diferit din cauza acestor configuratii si a modului in care japonezii tratau asediile. Se vor putea gasi pasaje prin ziduri, se vor putea escalada pagode, se vor duce lupte prin curtile palatelor, dar preferabil nu in cele in care inamicul a intins capcane. Atacurile asupra castelelor vor fi astfel ceva mai diversificate fata de cele din jocurile precedente. Va fi un accent destul de mare pus pe lupta efectiva in interior, in special pentru ca inamicul va incerca sa evite o blocada pur si simplu prin invitarea atacatorului la o petrecere sangeroasa.

Asta nu inseamna ca AI-ul nu stie ce face, pur si simplu acesta era stilul de lupta. Mutarea bataliei pe un camp cunoscut asupra caruia se poate exercita control tota,. nu stiu sigur, dar cred ca era unul din principiile din Arta Razboiului. AI-ul jocului chiar a inceput sa citeasca scrierile lui Sun Tzu si le va respecta cu sfintenie, fiind programat sa gandeasca dupa regulile de lupta din celebrul manual. Va fi in stare sa decida de la inceputul unei lupte, dintr-o analiza a numerelor, daca va trebui sa actioneze ofensiv sau defensiv. AI-ul va fi capabil sa isi ascunda unitatile in paduri, pentru a crea ambuscade. Acestea insa nu vor fi perfecte, inca mai poate fi luat prin surprindere, ducand lipsa de puterea magica de a vedea permanent tot ce se intampla pe campul de batalie. In schimb, se va concentra pe anumite sectoare, in functie de activitate. Creative Assembly a primit ceva critici la adresa AI-ului in ultimele recenzii, asa ca vor incerca sa creeze unul mai competent de aceasta data. Evolutia vine totusi cu un mic dezavantaj. AI-ul nu va mai folosi scripturi usor modificabile, ci fisiere binare ce pot fi executate mult mai rapid, dar care sunt mai greu de alterat in cazul in care se doreste crearea unu Mod.
Dar chiar si fara AI, jocul va oferi o experienta placuta, in special pentru ca se lucreaza la gasirea de solutii prin care cei care parasesc meciurile de multiplayer, din diverse motive precum ofticare, sa fie penalizatie. Nu s-a determinat inca ce va fi aceasta solutie, pentru a nu ii penaliza si pe cei carora le-a picat internetul in timpul luptei.

Shogun2PrIMG05Shogun 2 Total War pare pana acum destul de promitator. O revenire la forma de acum un deceniu a seriei, dar cu mici trucuri invatate pe parcurs, prin escapadele din Europa si America de Nord. Va cuprinde lupte la o scara pe care nici unul din predecesorii sai nu a mai atins-o, un detaliu grafic bogat si o autenticitate istorica de talia careia se vede destul de rar in jocurile contemporane. Shogun 2 Total War va fi lansat anul viitor. O data mai exacta nu este disponibila, dar in ultima vreme Creative Assembly si SEGA par sa fie aiba o predilectie pentru sfarsitul iernii. Timp suficient pentru a face un upgrade in cazul in care abia puteati rula Empire Total War.

Vazut: 3141 ori de catre 864 vizitatori

Enter your adsense 480 x 60 banner script here
1 opinie pana acum
  1. Mihai Said,

    Shogun a fost preferatul meu, din toata seria Total War. Desi mai tarziu au venit in serie si cu alte feat-uri interesante, parca seria si-a mai pierdut din autenticitate in ultimele titluri. Singurul lucru de care ma pot plange din tot ce am vazut pana acuma despre Shogun 2 sunt reprezentarile grafice ale unitatilor. Inteleg ca vor sa fie cat mai japonez… dar cred ca imi plac mai mult cum erau desenate unitatile in primul joc. In rest, din ce am vazut pana acum… jos palaria.

    Publicat pe 17 Octombrie 2010 at 14:29

Comenteaza

Click to Insert Smiley

SmileBig SmileGrinLaughLOLFrownBig FrownWinkKissRazzAngelAngryReally AngryConfusedNeutralThinkingChicCoolNerdSillyDrunken RazzMad RazzEvil GrinMeanPissed OffReally PissedCurseShoutGrit TeethCryWeepSide FrownWiltSmugDisdainRoll EyesSarcasmLoserTalk to the HandShyBeat UpPainShameBeautyBlushCuteLashesKissingKiss BlowKissedHeh!SmirkSnickerGiggleIn LoveDroolEek!ShockSickSuspenseTrembleDazedHypnotizedFoot in MouthMoney MouthQuietShut MouthDOH!IDKQuestionLyingStruggleSweatStopByeGo AwayWavingTime OutCall MeOn the PhoneMeetingSecretHandshakeHigh FiveHug LeftHug RightClapDanceJumpFingers CrossedVictoryYawnSleepyPrayWorshipWaitingAlienClownCowboyCyclopsDevilDoctorFemale FighterMale FighterMohawkMusicPartyPirateSkywalkerSnowmanSoldierGhostSkeletonEatStarvingVampireZombie KillerBunnyCatCat 2ChickChickenChicken 2CowCow 2DogDog 2DuckGoatHippoKoalaLionMonkeyMonkey 2MousePandaPigPig 2SheepSheep 2ReindeerSnailTigerTurtleFemaleMaleHeartBroken HeartRoseDead RosePeaceYin YangUS FlagMoonStarSunCloudyRainThunderUmbrellaRainbowMusic NoteYesNoAirplaneCarIslandAnnouncebrbBeerDrinkLiquorCakeCoffeePizzaWatermelonBowlPlateCanMailCellPhoneCameraFilmTVClockLampSearchCoinsComputerConsolePresentSoccerCloverPumpkinBombHammerKnifeHandcuffsPillPoopCigarette