Section 8 Prejudice
TimeGate Studios a dezvaluit o continuare pentru FPS-ul Section 8. Nu este vorba despre “RPG-ul” Section 7: Into Arm’s Way anuntat pe intai aprilie, ci de un joc adevarat. Acesta va purta numele de Section 8: Prejudice, iar deocamdata nu prea sunt informatii despre el, cu exceptia titlului si a unui trailer.
Din minutul de imagini dezvaluit, se poate deduce ca Prejudice va aduce continut nou pentru shooter-ul lansat anul trecut. Ce exact nu se stie cu siguranta, dar vehicule suplimentare sunt o posibilitate clara, fiind vizibil un aeroglisor similar cu Viper din Unreal Tournament 3. Un avion de lupta cu un aspect surprinzator de contemporan a mai fost prezent intr-o secventa, desi acesta ar putea fi doar un eveniment scripta al hartii cu pricina. Alte aeronave si-au mai facut aparitia, dar nu exista o indicatie clara ca acestea ar fi pilotabile. Au mai fost indicii despre introducerea de armament nou si chiar a unei rase extraterestre, opozitia din primul joc fiind reprezentata tot de oameni. Section 8 Prejudice va fi lansat la inceputul anului viitor.
Sursa: TimeGate Studios
Vazut: 2355 ori de catre 443 vizitatori




Comenteaza