Games Arena

Din când în când apare un joc despre care poţi spune că nu e o capodoperă pe toate planurile, dar e distractiv, deci merită. Pentru a putea ignora lipsa unui fir epic cizelat sau alte defecţiuni, jocul chiar trebuie să fie o revoluţie a factorului distracţie. Dar în ce constă distracţia de fapt? Ne distrăm când ne jucăm ceva, de aceea îi spune divertisment, dar ne distrăm şi când aruncăm o farfurie pe geam şi o vedem cum se sparge în mii de bucăţele, sau vedem o demolare de bloc din depărtare, sau un impact de meteorit… eh deja exagerez, dar aţi prins ideea. Oamenilor le place distrugerea. Ne stă în sânge. Mă refer aici la distrugerea juvenilă, nu la distrugerea de vieţi, bineînţeles.

Câtă distrugere a văzut lumea într-un singur joc video, nu mai văzuse nimeni până în 2001, când primul Red Faction şi-a făcut apariţia. În Red Faction erai un simplu cetăţean care lucra într-o bază futuristică pe Marte, pentru a extrage minerale. Dar ce e interesant e că Marte, fiind o planetă nepopulată şi cu atâta spaţiu liber… e un domeniu perfect pentru distrugere – de ce nu, distrugerea planetei la propriu! A fost primul joc care a revoluţionat distrugerea în masă a mediului înconjurător. Desigur, nu puteai distruge totul în cale, dar puteai săpa cu dinamită prin pământ ca şi cu mâinile prin zăpadă. Era distractiv. La fel de distractiv a fost şi succesorul său din 2003 şi al treilea joc apărut în 2009, numit Red Faction: Guerilla.

De această dată însă nu mai putem forja în pământ până ne lovim de miezul planetei, nu putem face asta nici măcar un centimetru, în schimb, avem la dispoziţie ceva şi mai fascinant pentru omul modern: clădiri complet distructibile. De câte ori aţi jucat un joc de acţiune care implica explozii mari şi vă rodea gândul să explodaţi fiecare clădire sau căsuţă din temelii, să vedeţi fiecare cărămidă cum cade una peste alta şi totul se adună într-un munte de piatră şi ciment? Desigur, este o privelişte groaznică în realitate, dar de aceea există spaţiul virtual, spaţiul unde orice doreşte omul, se poate îndeplini fără consecinţe. Tehnica revoluţionară din 2001 se transpune în 2009 sub forma abilităţii de a distruge orice clădire, pod sau obiect în detaliu. Am insistat mult pe definiţia distrugerii pentru că înseamnă mult în acest joc. De fapt, ea face tot jocul, ea este distracţia.

Nu pot spune că povestea este complet ignorată în joc, sau că are obiective repetitive şi în final plictisitoare, pentru simplul fapt că nu prea contează. Adică contează în limita bunului simţ. E acolo dacă o vrei, dar avem ceva şi mai bun, clădiri de patru etaje ce aşteaptă să fie dărâmate. Pe scurt, eşti un inginer în demolări ce tocmai a sosit pe Planeta Roşie şi care doreşte să ducă o viaţă normală. Dar stai, fratele tău a intrat în mişcarea de rebeliune ce a cuprins planeta şi vrei, nu vrei, devii şi tu implicat în această organizaţie, numită Red Faction. Fiind demolatorul de serviciu, practic aceasta ţi-e slujba pe parcursul întregului joc. Du-te explodează asta, dărâmă asta, salvează nişte oameni, fură un vehicul. Cam acestea sunt obiectivele, care sunt prezente uneori în nuanţe diferite.

Fiind o planetă moartă, nu prea ai nimic de văzut sau de explorat, nici măcar vizual. Harta e împărţită în zone cu obiective ce necesită rezolvare înainte de a călători între zone şi poate fi explorată conducând unul dintre feluritele vehicule din joc. Da, avem vehicule, care nu sunt la fel de distructibile din păcate, dar te salvează de la ore plictisitoare de umblat dintr-un loc în altul, iar cele mai mari pot fi folosite pentru a pătrunde printre forţele inamice, sau de ce nu, dacă ai acces la un robot de demolări, direct prin clădirile lor.

Fiecare zonă are o bază – unde îţi încarci muniţia şi îţi cumperi abilităţi sau arme noi, folosind componente ce cad din dărâmături. Tot în baza ta ai aliaţi care trebuie susţinuţi moral prin victorii asupra inamicilor, un entuziasn mare însemnând că aliaţii vor fi dispuşi să te ajute şi pe tine în misiuni.

Nu există armă mai distructivă sau distractivă în Red Faction Guerilla, decât ciocanul. Da, un simplu ciocan face toţi banii în acest joc. De ce să iei mitraliera în spate şi să bagi zeci de gloanţe în inamici, când poţi pur şi simplu să iei un ciocan în braţe şi să le izbeşti oasele de pereţi? De ce să foloseşti lansatorul de rachete când te poţi simţi ca zeitatea Thor şi ciocanul lui divin, cu care poţi să ciopârţeşti fundaţiile clădirilor până se dărâmă sub propria greutate? Vedeţi vreun motiv? Nici eu. Singurele momente în care am schimbat arma în joc a fost atunci când foloseam explozibile “lipicioase” pentru a le plasa strategic pe pereţii clădirilor.

Peisajele din joc sunt sterpe, iar grafica nu ajută prea mult la înfrumuseţarea lor. Singura privelişte demnă de văzut e cea a unei clădiri câzând pe altă clădire şi inamicii care sunt striviţi sub dărâmături. În aceste momente placa video tinde să o ia razna, datorită detaliilor şi fizicii realiste a jocului, dar nici să observi acest fenomen cu încetinitorul nu e rău, chiar deloc. Uneori jocul te face să te simţi ca un hoţ de maşini în GTA. Poţi fura maşini când vrei fără consecinţe grave, ba oamenii chiar vor să ţi le dea, doar esti în rebeliune, asemănarea intervine de fapt când începi să fii urmărit de inamici ca într-o scenă clasică de Hollywood, doar că în deşertul lui Marte, cu mai puţini oameni de călcat.

Nu vă bateţi capul cântărind bunele şi relele acestui joc. Ca şi critic trebuie să îl taxez pentru lipsa conţinutului consistent şi a repetitivităţii ce intervine la un moment dat, dar eu unul nu am putut renunţa la demolarea de clădiri, chiar dacă o făceam rar, dar cu pasiune.

Vazut: 2469 ori de catre 1098 vizitatori

Articole asemanatoare:
• Red Faction Guerrilla in septembrie