Rust va fi reconstruit

Rust, cel mai nou joc al creatorului lui Garry’s Mod, va fi complet refăcut, de la zero. Aflat încă în stadiul Alpha, pe Early Access, echipa care lucrează la Rust îl va reconstrui, deoarece au ajuns la concluzia că dezvoltarea jocului evoluează mult prea lent.

Varianta nouă a lui Rust va aduce numeroase schimbări, în materie de interfață, confecționare, grafică, dar mai important, va ușura producția sa. Vedeți voi, Rust nu era menit niciodată să fie Rust. Intenția inițială, atunci când codul a fost scris, iar infrastructura construită, era cea de a face un joc open world în stil Hitman. Pe undeva pe acolo, a intervenit o schimbare însemnată în direcție, dar baza tot era a conceptului vechi.

Ca urmare, orice funcție avea de vreo 30 de ori mai multe linii de cod decât ar fi trebuit, și schimbarea oricărui sistem ducea la stricarea altor patru.

Prin reconstruirea sa completă, aceste probleme vor fi rezolvate. Cei care au cumpărat Rust nu vor trebui să se teamă că rămân fără joc și vor trebui să îl cumpere din nou. Rust nu este FIFA. Vor primi varianta nouă, gratuit, ca un update opțional, până ce ajunge la același stadiu ca versiunea curentă.

Sursa: PC Gamer

Tags

About the author

unacomn

Twitter Website

Când nu își amintește noi motive pentru care nu îi place un joc vechi de trei ani, unacomn obișnuiește să poarte o pălărie și să vorbească despre sine la persoana a treia.