Frictional Games pregătește ceva

AmnesiaMachineForPigsIMGȘi orice ar fi, e al naibii de aproape. Următorul joc al studioului Frictional Games, creatori ai lui Amnesia și Penumbra, va fi anunțat în curând. În timp ce The Chinese Room (sau cum își mai scriu numele) lucra la Amntesia A Machine for Pigs, Frictional pregătea ceva nou, ceva ce pare a fi un joc SF, judecând după modul în care pagina sa oficială arată un calculator ce este pe cale să se încarce.

Numărătoarea inversă ar trebui să se termine astăzi, cred că pe la ora 17:00. Foarte posibil să mă înșel, fiindcă n-am nimerit o oră corectă în nici o știre din ultimul deceniu. Așa că atunci când vor face anunțul, vom ști mai multe. Amnesia: System Shock? Posibil. Ceva complet diferit? Probabil. Habar nu am? Cu certitudine.

Sursa: Frictional Games

Tags

About the author

unacomn

Twitter Website

Când nu își amintește noi motive pentru care nu îi place un joc vechi de trei ani, unacomn obișnuiește să poarte o pălărie și să vorbească despre sine la persoana a treia.