Nvidia prins cu mâța în sac

Când Ashes of the Singularity a oferit lumii ocazia să testeze performanța plăcilor video curente în DirectX 12, Nvidia a sărit rapid cu declarații de genul „Nu e un test real”, „Nu îl luați în considerare”, „MSAA nu e implementat bine, totul e stricat”, și tot așa. O reacție oarecum neașteptată din partea companiei ce a ridicat numeroase întrebări.

Oare Oxide favorizează AMD? Oare au inclus cod în joc ce în mod intenționat strică performanța pe plăcile video Nvidia? Oare când se va opri această agresiune AMD asupra Nvidia? Oare asta este răzbunare pentru Gameworks? Oare AMD este diavolul și dirverul Catalyst provoacă încălzirea globală?

Toate întrebări ce au apărut pe internet în ultimul an, iar acum, adevărul. Nvidia a fost favorizat de Oxide pentru Ashes of the Singularity.

Da, plăcile video care au avut cel mai mic spor de performanță au fost cele favorizate. Cum vine asta? Mai țineți minte emisiunea despre acest subiect de acum câteva săptămâni, în care am speculat că plăcile Nvidia curente nu suportă DirectX 12 în întregime. Se pare că aveam dreptate.

Un reprezentat al Oxide a declarat că plăcile video Nvidia curente nu suportă Asynchronous Shaders, una din caracteristicile disponibile în DirectX 12, ce există pe plăcile video AMD, și cumva există și în driverul plăcilor video Nvidia. Oxide a trebuit să creeze o funcție în Ashes of the Singularity pentru ca motorul grafic să nu încerce să folosească Asynchronous Shaders pe plăcile GeForce, fiindcă nu era acolo. Driverul se prefăcea că există, dar încercare de a utiliza tehnologia se termina într-un dezastru.

Așa că deși Nvidia lucrează la DirectX 12 de pe vremea când omul abia descoperea focul, și are plăci mai video decât cele AMD, cumva nu aveau implementarea completă a lui DirectX 12, și nu o vor avea până anul viitor, când va fi lansată seria Pascal. Iarăși, vorbim de tehnologie care era în plăcile video AMD din 2013, și este în DirectX 12.

Dar asta nu era tot. Nvidia a mai pus presiune asupra studioului Oxide să dezactiveze anumite aspecte din acel test, însă Oxide a refuzat. Rezultatul a fost răbufnirea menționată la început, prin care Nvidia cerea ca rezultatele testului să nu fie luate în considerare.

Sursa: Overclock.net