Trine 3 lansat, e scurt

6

Trine 3 a ieșit săptămâna trecută din Early Access, moment în care lumea a descoperit că poate nu este pe cât de lung se așteptau. Unii jucători au fost în stare să îl termine chiar în 4 ore, ceva nu tocmai plăcut la un astfel de joc.

FrozenByte, studioul care a realizat întreaga serie Trine, a încercat să explice care a fost cauza. Simplu spus, bugetul. Ca să fie pe cât de mare și de sperau inițial, i-ar fi costat 15 milioane de dolari. Dar cu toți banii pe care i-au scos din Early Access nu au dispus decât de 5.4 milioane de dolari. Știți voi, mai mulți bani decât a investit Larian în Divinity Original Sin, un joc de aproximativ 30 de ori mai mare.

Și nu e de parcă studioul n-ar fi avut experiență la a face jocuri pe un buget mai mic, Trine 3 fiind de trei ori mai scump decât Trine 2.

Viitorul seriei este acum în aer, deoarece recepția lui Trine 3 nu a fost tocmai pe cât de bună au sperat. Nu au nici planuri pentru DLC, deși finalul abrupt al jocului părea de parcă făcea aluzie la asta.

Sursa:  Blue’s News

6 Responses

  1. Beda Venerabilis

    Pai și atunci pe ce s-a dus bugetul de 5,4 milioane?

  2. Beda Venerabilis

    Aoleu, dacă-l iei la puricat riști să-l termini!
    20 euro pentru 4 ore de joc?!

  3. Gusa Catalin

    Hey,Call of Duty cere 60 de euro tot pentru 4 ore de joc.

  4. Mihai

    @Gusa Catalin: de fapt Call of Duty il iei pt multiplayer. Cunosc personal prieteni care-l cumpara, si intra direct in multiplayer. Nu-l intereseaza campania. Si ca el is multi. Si jocul chiar ii ofera sute de ore.