Elite Dangerous Horizons: Vei ateriza pe planete!

Visul de-a juca Elite 2 cu tehnologie modernă este aproape de a fi real. Frontier Developments anunță că Elite Dangerous va primi de la sfârșitul acestui an planete explorabile, pe care poți ateriza și pe care te poți plimba cu propria ta mașinuță. Inițial pot fi vizitate planetele fără atmosferă, urmând ca cele ce au caracteristici mai sofisticate să fie disponibile pe parcursul a ceea ce Frontier numește un nou sezon de conținut.  Planetele sunt generate aleator, dar nu la nimereală, ci după un sistem similar cu cel care a reconstruit întreaga galaxie în Elite Dangerous.

Horizons nu va fi încă un update gratuit, ca Power Play, ci primul dintr-un set de sezoane pentru care va trebui să plătești, ca un expansion tradițional. Tot conținutul de anul viitor este inclus în Horizons, a cărui preț va fi în jur de 30 de lire pentru jucătorii existenți. Cam multicel, dar pe lângă planete explorabile, va fi adăugat un sistem de confecționare, și unul de loot.

Dar tot cel de aterizat pe planete este cel mai important, deoarece planetele nu sunt acolo doar ca să te uiți la ele. Sunt resurse, sunt baze, sunt nave prăbușite, sunt posibilități nenumărate de-a participa la bătălii terestre și combinate, nave spațiale ajutând vehicule să asedieze baze. Și cine poate spune nu unui dogfight prin canioane?

Pentru jucătorii noi, Elite Dangerous, cu tot cu Horizons, va costa 40 de lire, dând impresia că cei care l-au cumpărat deja iau puțintică țeapă, dar chiar și dacă nu fac upgrade, vor putea juca mai departe în aceeași lume, comună. Doar că navele lor nu pot intra în atmosferă.

Sursa: PC Gamer