Wasteland 2 Director’s Cut în octombrie

5

inXile anunță că varianta dichisită (credeați că o să spun fistichie, nu?) a lui Wasteland 2 a primit o dată de lansare. Director’s Cut va fi disponibil începând cu 16 octombrie, ca un update gratuit pentru toți posesorii lui Wasteland 2.

Varianta nouă a jocului va aduce un sistem de caracteristici capabile să diferențieze și mai mult personajele, trăsături care vor afecta profund dezvoltarea lor, și lovituri de precizie, pentru acele momente când vrei cu orice preț să îți exprimi disprețul față de inamic, împușcându-l acolo unde-l doare mai tare.

De asemenea, mai multe voci sunt adăugate, iar motorul grafic este actualizat la varianta curentă a lui Unity, aducând modele mai bune, medii mai complexe și iluminare nouă.

Sursa: inXile 

5 Responses

  1. Alexandru

    Numai bine o sa joc Wasteland 2 pana prin ianuarie pt ca Bethesda sa lanseze geck-ul de Fo4 poate in trei luni are timp sa fie dezvoltat si script extender-ul si prin februarie-martie ma apuc de Fallout 4. Asadar foamea de fictiune postapocaliptica o sa fie potolita timp de ceva luni bune.

  2. ion

    Îmi pare bine că nu l-am jucat până acu. Sper să fie la o promoție bunicică la iarnă pe GOG ca să mi-l iau.