Marea Vânătoare: Finalul

29

Aceasta este ultima ediție pe acest an din Marea Vânătoare. Una cu un premiu special, și unul de consolare. Cel de consolare este un CSGO, ce va fi acordat aleator unui participant care nu a câștigat. Toată lumea poate participa, chiar și câștigătorii sesiunilor anterioare pot câștiga.

Iar premiul cel mare este că eu, personal, voi juca în direct câteva ore un joc la alegerea ta. Poate fi orice joc, atât timp cât merge pe un Q6600 cu un Radeon 5850, este jucabil într-un fel sau altul pe PC, și nu mă voi trezi cu vreo amendă de la Youtube din cauza conținutului său. Streamul cu pricina va fi la începutul lunii septembrie, așa că aveți timp să decideți cu ce vreți să mă torturați.

Pentru a câștiga acest mare premiu, trebuie să răspundeți corect, sau foarte amuzant, la următoarele întrebări legate de cartea Tale of Doom.

1) Care sunt personajele principale ale cărții?

2) Cum se numește lumea în care se petrece acțiunea?

3) Când apare al doilea volum?

4) De la ce vine MC Sheppard?

5) De ce nu s-a vândut până acum cartea?

6) Ce efect are două luni de lipsă a conținutului asupra unui site care se bazează pe conținut zilnic pentru a rămâne pe linia de plutire?

Mult noroc. Marele câștigător și premiul de consolare vor fi anunțate la ora 22:00

 

Tags

About the author

unacomn

Twitter Website

Când nu își amintește noi motive pentru care nu îi place un joc vechi de trei ani, unacomn obișnuiește să poarte o pălărie și să vorbească despre sine la persoana a treia.

29 Responses

  1. Vlad Alexandru

    1)Pana acum, din ce am citit, personajele principale sunt Thorm, care nu imbatraneste, dar e cam mort, Gwen, care la Worms de obicei moare prima, Moartea, cu care Thorm se pare ca e prieten si Eveban, care are zeii betiei
    2)raspuns normal: am uitat
    raspuns amuzant: Middle-Earth but Worse
    3)Citat: „2016-ish”
    4)MotherClucker Space Jesus
    5)raspuns normal: Nu are editie fizica
    raspuns amuzant: Moartea, care spunea ca trebuie ca Thorm sa ii zica tot ce s-a intamplat, a scris o alta versiune a cartii si a inceput sa o vanda inaintea ta.
    6)Lipsa de continut poate avea efecte grave asupra utilizatorului, precum, refresh din 5 in 5 secunde, greata, citit de carti scrise de Duke Nukem, insomnie, vomitat pe pat de spital(adica scandura) in timp ce doctorii deschid geamul si iti spun sa fi curajos etc

  2. Marius Catalin

    1) Care sunt personajele principale ale cărții?
    Maicasa lu’ Cthulhu si Tasu’ lu’ Sheaprd din Mass Effect (SPOILER: E o drama, s-au despartit pana la urma, tipa s-a retras in ocean si tipul a plecat in spatiu, nu s-au mai intalnit niciodata)

    2) Cum se numește lumea în care se petrece acțiunea?
    Pyroland

    3) Când apare al doilea volum?
    Odata cu al doilea volum

    4) De la ce vine MC Sheppard?
    Oier music controller

    5) De ce nu s-a vândut până acum cartea?

    6) Ce efect are două luni de lipsă a conținutului asupra unui site care se bazează pe conținut zilnic pentru a rămâne pe linia de plutire?
    VREM MANCARE! VREM MANCARE! DE CE DOMNULE UNACOMN NE LASATI ASA IN PARAGINA, CHIAR NU VA PASA DE TARA ASTA ! DUPA CE CA MILIOANE DE ROMANI V-AU VOTAT NE FURATI ASA CU NERUSINARE! DE CE DOMNULE UNACOMN ? DE CE ?

  3. Marius Catalin

    5) De ce nu s-a vândut până acum cartea?
    Pentru ca daca se vindea cartea nu se mai nevindea cartea.

    Raspunsurile nu le stiu, merg pe varianta cu funny :))

    Macar raman pentru premiul de consolare. De curiozitate, care era ultimul detaliu din pozele alea 4 ?

  4. radu

    1 nu stiu
    2 nu stiu
    3 nu stiu
    4 nu stiu dar as vrea sa stiu
    5 probabil pentru ca e in engleza si majoritatea publicului tau e roman (majoritatea cred ca vorbesc fluent engleza dar las o asa )
    6 nu foarte negativ avand in vedere ca fani tai fideli nu au incetat sa te urmareasca (eu personal tot mai urmaresc din cand in cand o emisiune de istorie pentru ca e foarte interesanta sau un top pt ca e foarte amuzant desi le am vazut pe toate cel putin o data si pe marea majoritate macar de 2 3 ori ) si asteapta cu sufletul la gura sa iti reiei activitatea si eventual sa termini jocul ala pentru ca parea smecher

  5. Vlad Alexandru

    @unacomn am totusi o intrebare: de ce n-ai tradus si numele ca Ancora sau Fulger in engleza?

  6. Gabi Alex

    1. Mitica Rafael si Aurica

    2. Pipu

    3. Secolul asta intr-o zi

    4. Lascarica Ciobanul avea un vis: sa devina rapper. Ce nu stie Lascarica e ca traieste intr-un hazil de surdo-muti

    5. E o conspiratie. (Jur ca de data asta dupa ce termin seria Dune iti cumpar cartea)

    6. Data viitoare lumea face implozie

  7. ovidiu

    To long; didn’t read particip pentru premiul de consolare

  8. Ciprian

    1) Care sunt personajele principale ale cărții?
    Thorm, Death, Gwen și Eveban.

    2) Cum se numește lumea în care se petrece acțiunea?
    Nu am nicio idee.

    3) Când apare al doilea volum?
    Atunci când se lansează Volumul II din Tale of Doom.

    4) De la ce vine MC Sheppard?
    De la MasterChef Sheppard.

    5) De ce nu s-a vândut până acum cartea?
    Pt. că Mark Etting nu și-a făcut treaba.

    6) Ce efect are două luni de lipsă a conținutului asupra unui site care se bazează pe conținut zilnic pentru a rămâne pe linia de plutire?
    Considerând faptul că majoritatea fanilor tăi probabil intrau pe site cel puțin odată pe zii să vadă dacă nu ți-ai revenit, nu unul prea mare. Vaporul ăsta va pluti în continuare.

  9. vali

    1) Care sunt personajele principale ale cărții? Niste nefericiti care au avut ghinionul sa atraga atentia autorului:)

    2) Cum se numește lumea în care se petrece acțiunea? A. Lume A

    3) Când apare al doilea volum? Cand binevoieste tipografia?!

    4) De la ce vine MC Sheppard? De la rusi, se stie:)

    5) De ce nu s-a vândut până acum cartea? E secretul cel mai bine pazit, dupa Area 51. Daca vi-l spun cum sa va mai iau de prosti in campania mea electorala?!

    6) Ce efect are două luni de lipsă a conținutului asupra unui site care se bazează pe conținut zilnic pentru a rămâne pe linia de plutire? Te avem in suflet, nici macar nu am simtit ca ai plecat! Pe bune, ai lipsit?! :shock:

  10. Florin Daniel

    1) Care sunt personajele principale ale cărții?
    Nu am de gand sa citesc cartea unui tip obscur de pe internet.

    2) Cum se numește lumea în care se petrece acțiunea?
    Habar nu am dar sigur e un loc real(sau dintr-un joc/carte,film,etc.) la care ai schimbat(poate) o litera pentru ca,dupa cum am vazut cu totii modul cum vrei sa faci un joc,esti mult prea lenes.

    3) Când apare al doilea volum?
    Al doilea?Va fi un al doilea?Urmeaza sa zici ca e o trilogie monstrule!

    4) De la ce vine MC Sheppard?
    Ce conteaza;cel mai mare MC este Einstein!

    5) De ce nu s-a vândut până acum cartea?
    Pentru ca este scrisa de tine si nu se numeste „I Am Zlatan”…vezi la al doilea volum trebuie sa scri tu cartea si sa isi puna cineva numele…marketing nene…probabil lui Mark ii este rusine cu tine.

    6) Ce efect are două luni de lipsă a conținutului asupra unui site care se bazează pe conținut zilnic pentru a rămâne pe linia de plutire?
    Pe langa faptul ca ma zgarie pe creier exprimarea ta de la inceputul frazei efectele pot fi : amnezie,pierderea mirosului si a gustului ,parkinson ,halucinatii ,varsaturi ,dependeta de cofeina ,tulburari de constienta ,anxietate si desigur urina albastra.

  11. stefan

    1.thorm gwen death eveban (provenite din numele personajelor partyul de la RPG-uri)
    2.taramul magic, adica taramul fantastic, adica taramul din… adica nu stiu, dar… dar… dar…
    3.in 2016
    4. vom afla de unde vine acel m.c. in volumul 2 (intrebare capcana)
    5. nu contine pornografie in ilustratii la fiecare pagina, este cat de cat buna,NU e in ROMANA, daca ai scris.o in engleza publicul tinta sunt in mare englezi (care nu citesc aventura) si americani ( care nu citesc), nu are campanie de marketing in valoare de 500.000$, nu e tiparita, e de vanzare pe itch.io, am mai zis ca nu contine imagini porno interactive?
    6. fanii raman si la bine si la greu, si nu cred ca a pierdut prea multi fani avand in vedere ce s.a intamplat, cred ca toti au inteles.

  12. Ursu

    6 pfff a fost destul de greu ca sa te pierdem vreo 2 luni :( adica nu mai eram entuziasmat sa deschid pc-ul si sa astept content de calitate amuzant si informativ. :(

  13. Padawan

    @stefan: Sa spui ca americanii nu citesc, e o dovada de ignoranta la fel de mare ca cea a europenilor care spun ca toti romanii sunt hoti si tigani.

    ” If you count the number of new titles sold in a year, Britain comes out tops with a total of 206 000 books sold, far ahead of the USA in second place with a total of 172 000. Then follows China with 106 000, Germany with 96 000 and Spain with 86 300.

    These figures were monitored, compiled and collated by UNESCO (United Nations Educational Scientific & Cultural Organisation), simply to provide another index of the standard of living, the standard of education and a standard of self-awareness of the countries monitored.”

  14. Vlad Alexandru

    @Padawan Daca tu consideri carti chestii ca Fifty Shades sau Twilight si alte porcarii d-astea, atunci DA, SUA publica carti!

  15. stefan

    Ah, si apropo gandeste.te si la faptul ca us sunt 3sute de milioane de oameni si numai 170k de carti vandute, spre deosebire de uk cu 60 de milioane de locuitori si 200.000 carti vandute, fa calculele singur.

  16. Andrei

    1) Nu mai tin minte.Parca ai zis ceva de Moartea intr-o emisiune live.

    2)Narnia?

    3) Nu stiu dar sper sa apara in format fizic.

    4) Cand Shepard din Mass Effect si-a deschis un McDonalds spatial.

    5) Trebuie sa investesti multi bani in marketing,ceea ce nu cred ca ai facut.Te asteptai sa se raspandeasca vorba despre ea doar pe Games Arena?!

    6) Banuiesc ca a scazut traficul,dar cred ca toti au facut ce am facut si eu,adica am intrat periodic sa verific noutatile despre starea ta de sanatate.

  17. Caprass

    1) Eu zic ca personaju principal e fulger :D e asa op cand e folosit de acea tipa obscura numita gwen.
    2) un loc mult mai putin pitoresc decat ala pe care l-a vazut gwen cand visa si cand s-a uitat in sus
    3) 2016 ish(aka cand iti chef si ai timp)

    4)Nu mai tin minte , dar suna de parca te jucai mass effect cand te-ai gandit la numele asta neinspirat
    5) Pt ca e obscura ; doh
    6) Nimic grav tinand cont de comunitatea asta grozava:D

  18. unacomn

    Mai intai, premiul de consolare ii revine lui Ovidiu, pentru ca l-a cerut.

    Apoi, marele premiu, cel de-a ma obliga sa joc ceva in direct ore in sir, ii revine lui….. … .
    Dar mai intai, sa va dau raspunsurile corecte la intrebari.

    1) Care sunt personajele principale ale cărții?

    Thorm si Gwen in cea mai mare parte.

    2) Cum se numește lumea în care se petrece acțiunea?

    Nu are unul

    3) Când apare al doilea volum?

    Cel tarziu decembrie 2016

    4) De la ce vine MC Sheppard?

    Most Certanly Sheppard

    5) De ce nu s-a vândut până acum cartea?

    Pentru ca nu imi permiteam sa dau 100-200 de euro pentru un review

    6) Ce efect are două luni de lipsă a conținutului asupra unui site care se bazează pe conținut zilnic pentru a rămâne pe linia de plutire?

    In esenta, nu prea mai pluteste, ca urmare, eu sunt acum in proces de cautare a unui loc de munca, insemnand ca emisiunile vor fi ceva mai subtiri ca numar decat erau in aprilie.

    Iar castigatorul este: Marius Catalin

    Ai pana in septembrie sa decizi cu ce joc vrei sa fiu torturat in direct.

    Codul de CSGO il voi trimite maine dimineata.

  19. Beda Venerabilis

    Unacomn, eu n-aș fi spus “orice” joc. Să nu te trezești făcând karaoke în direct :laugh:

  20. ovidiu

    multumesc boss. dupa ce termin witcher : ultima dorinta , o sa iti cumpar si cartea :P(cred , oricum e 2$) , pacat ca e in engleza , dar merge.

  21. Marius Catalin

    Pai… stai putin unacomn… acum l-ai dat asta e…. dar si eu l-am cerut… mai in fata… „Macar raman pentru premiul de consolare.” :|

  22. Marius Catalin

    Este posibil sa cer un schimb cu Ovidiu ? adica tare mi-as dori sa te torturez cu un W40K Soulstorm online, dar parca mai mult mi-asi dori CS:GO… daca este voie si vrea sa facem schimb desigur.