Sega recunoaște că a făcut tâmpenii

3

Din categoria „Nu, zău, chiar crezi?”, Hajime Satomi, CEO al măritei companii Sega, este de părere că ar trebui să facă jocuri de calitate mai bună. Această revelație uluitoare a fost făcută pentru publicația japoneză Famitsu, renumită pentru faptul că va da note maxime oricărui gunoi suficient de bine plătitor.

În părerea sa, Sega a pierdut încrederea publicului pe care dobândise în anii ’90, printr-o succesiune de mici dezastre în ultimul deceniu. Au acum mult de muncă pentru a redobândi acea încredere, prin realizarea unor produse de calitate, nu a unor produse care trebuiesc livrate la timp.

Asta înseamnă că Sega nu va ieși pe piața jocurilor de console, cum anunțaseră anterior. Poate de această dată va merge mai bune ca la… știți voi… tot ce au lansat în ultimul deceniu, mai puțin Alien Isolation și câteva jocuri Total War sau Football Manager.

Sursa: GamesIndustry

3 Responses

  1. Beda Venerabilis

    Văd că în ultimul timp mulți au revelații și își fac autocritica.
    S-au îmbolnăvit brusc de sinceritate, e vreo molimă de care n-am aflat? Sper să fie incurabilă.
    Sper eu, da’ sper degeaba…

  2. unacomn

    Pascandu-i falimentul, si ramanand fara studiouri de inchis, au ajuns la concluzia ca poate ei erau de vina.

  3. Mihai

    @Beda: nu, de fapt e o miscare de marketing. Recunoastem ca am gresit, recunoastem am dat-o in bara cu jocul x, recunoastem ca publicul a avut dreptate, data viitoare vom asculta de public, da, ne vom asculta clientii, ii vom respecta…

    Nu vor face ce zic, dar le va aduce mai multe vanzari.