Radeon FuryX lansat, e OK

2

După luni întreg de așteptare, AMD a lansat FuryX, cea mai nouă placă video Radeon, cea mai puternică placă video Radeon, și cea mai scumpă cu un singur procesor. Recenziile făcute de presa de specialitate au fost publicate, și indică ceva foarte îmbucurător pentru AMD. FuryX distruge GeForce 980. Întrece placa video făcută de Nvidia în fiecare test, demonstrând că tehnologia nouă HBM chiar este o schimbare importantă. Din păcate, în ultimele luni Nvidia a lansat un GeForce 980Ti, cu 6GB de memorie video și predominant procesorul unui Titan X.

FuryX nu reușește tocmai să bată un 980Ti, sunt câteva jocuri în care funcționează mai bine, sunt anumite setări pe care funcționează mai bine, dar predominant 980Ti tot este mai performant, aproape de parcă ideea de a rămâne la 64ROP nu a fost tocmai una bună pentru AMD. Asta n-ar fi fost o problemă dacă FuryX și 980Ti n-ar avea exat același preț de lansare, 650 euro iar Nvidia n-ar fi început să trântească la pământ prețul lui 980Ti. Problema este însă doar pentru AMD, pentru publicul larg, competiția de acest gen este numai bună, pentru că poate într-o zi, dacă ambele companii vor face plăci video foarte performante, se vor lupta pentru preț până ce o placă video de 1000 de euro, pentru jocuri, nu mai pare o idee atât de bună. Și da, Titan X e pentru jocuri, are cam ciuciu la precizie dublă, față de predecesorul său, dar hei, dacă l-ați cumpărat pe cel vechi, o să îl cumpărați și pe ăsta.

Partea cu adevărat rea de la FuryX este că deși are o răcire lichidă ce o ține predominant sub 60 de grade, nu prea permite overclock. De ce? Nici o idee, poate AMD se teme de succes. Iar producătorii de plăci video (ca Assus, Sapphire și tot așa) nu au voie să facă variante personalizate ale lui FuryX, pot doar să își adauge sigla.

HBM-ul și-a dovedit viabilitatea cu FuryX, în special pe partea de consum de energie, un procesor cu vreo 40% mai mare decât un 290X reușind să aibă performanță cu mult mai mare, dar consum de energie marginal mai mare. Cine știe, pentru varianta X2 ați putea chiar folosi o sursă ce anterior nu era montantă la un aparat de sudură electrică.

După FuryX urmează să fie lansat un Fury simplu, cu răcire pe aer, pe care producătorii chiar au voie să o modifice. Aceasta va fi disponibilă în iulie. Apoi avem R9 Nano, ce va sosi până la toamnă, și FuryX2 spre finalul anului.

2 Responses