The Ship HD anunțat

3

Acesta anunț e de săptămâna trecută, și era să îl cam ratez, dar e important.

The Ship revine. Acel joculeț pe care Ubisoft l-a copiat fără rușine pentru modul excelent de multiplayer a lui Assassin’s Creed Brotherhood va avea parte de o variantă reconstruită. The Ship HD nu este doar o variantă cu texturi mai bune, în mare parte pentru că studioul Blazing Griffin a cumpărat doar drepturile pentru serie, nu și drepturile pentru a modifica jocul. Asta înseamnă că The Ship pe Steam în continuare va avea servere nefuncționale.

Însă, The Ship HD va funcționa așa cum trebuie. Jocul este refăcut, cu intenția de a reconstrui pe cât mai bine mecanica originalului, urmând ca mai apoi să fie extins și expandat dincolo de original.

E important de menționat că va fi un joc separat, va trebui să îl cumpărați iar, dar producătorul va încerca să ofere o reducere posesorilor jocului. Deși, sincer, The Ship costa aproape 1 dolar la un moment, așa că în locul lor nu aș oferi o reducere.

Data de lansare nu a fost anunțată, sau cel puțin nu am dat de ea. Sunt încă în perioada de readaptare, mai lăsați-mi câteva săptămâni până îmi merge creierul normal iar.

Sursa: PC Gamer

 

Tags

About the author

unacomn

Twitter Website

Când nu își amintește noi motive pentru care nu îi place un joc vechi de trei ani, unacomn obișnuiește să poarte o pălărie și să vorbească despre sine la persoana a treia.

3 Responses

  1. Beda Venerabilis

    S-a făcut vreun joc după ceva scris de Agatha Christie? Unul care să aibă logica, suspansul și răsturnările de situație tipice? Sunt sătul de shootere stupide.
    Creierul tău funcționează cât se poate de normal. Te afli în situația unui procesor care a sărit de pragul critic de temperatură. Așa că a fost nevoit să reducă motoarele.
    Nu te mai gândi la asta, știe creierul ce face.

  2. Gusa Catalin

    Jocuri facute dupa carti de Agatha Christy sunt numai de tip Hidden Object.Dar poti incerca jocurile Sherlock Holmes,care sunt destul de bune.