ACTIVISION ȘI BUNGIE DEZVĂLUIE URMĂTOAREA AVENTURĂ EPICĂ ÎN SAGA DESTINY CU THE TAKEN KING

București, România – 16 iunie, 2015 Bungie și Activision Publishing, Inc. anunță The Taken King, un expansion major cu cel mai mult conținut de până acum adus universului Destiny. The Taken King vine cu prima destinație cu adevărat nouă de la lansarea jocului, o nouă campanie, trei subclase noi, un arsenal masiv de armuri și arme noi, inclusiv exotice, noi Strike-uri și hărți pentru Crucible, un Raid nou și multe altele. The Taken King va fi disponibil pe 15 septembrie, 2015.

The Taken King reprezintă următorul pas în ceea ce privește saga Destiny, fiind startul unui nou an nemaipomenit pentru acest joc”, a afirmat Harold Ryan, președintele Bungie. ”Ceea ce este cu adevărat palpitant pentru studioul nostru este posibilitatea de a oferi experiențe noi pentru comunitatea existentă, dar și pentru cei care abia acum intră în acest univers. Am fost foarte atenți la feedback-ul din partea jucătorilor asa că am lansat până acum aproape 30 de update-uri noi. Jucătorii activi se joacă aproximativ trei ore pe zi, deci este foarte important să le oferim un univers care să-i captiveze și să-i surprindem cu activități noi când se lansează The Taken King în septembrie.”

Atât pentru gardienii noi, cât și pentru veterani, Legendary Edition este varianta perfectă pentru a intra în cel de-al doilea an de Destiny și asta deoarece include jocul Destiny, cele două expansion-uri, The Dark Below și House of Wolves, cât și bineînteles The Taken King. La lansare, cei care se joacă pe platformele PlayStation vor avea acces la conținut exclusiv până în toamna lui 2016 și anume un Strike nou, o hartă nouă pentru modul Crucible, trei seturi de echipament și o armă exotică.

Fiecare clasă va avea acces la o nouă subclasă în The Taken King, iar la E3 2015 care are loc în Los Angeles în perioada 16-18 iunie le puteți vedea în acțiune în cele două noi moduri competitive, Rift și Mayhem.

The Taken King va fi disponibil pentru PlayStation 4, PlayStation 3, Xbox One și Xbox 360 pe data de 15 septembrie, 2015.