Underworld Ascendant pe Kickstarter în februarie

2

Erau zile în care nu prea puteam să clasific pe cineva drept o persoană dacă nu juca Ultima Underworld. M-am mai calmat de atunci, dar nu înseamnă că nu mai consider Ultima Underworld un joc excelent pe care toată lumea trebuie să îl încerce măcar o dată. Dar dacă vi se pare că este cam învechit, eh, posibil să aveți o alternativă în curând, adică alta decât Arx Fatalis. OtherSide Entertainment anunță că în ziua minunată de 4 februarie, cu adevărat cea mai grozavă zi din an, va fi lansată campania de Kickstarter pentru Underworld Ascendant.

Acesta este un succesor în totul mai puțin nume și poveste a lui Ultima Underworld, făcut de oamenii care acum 25 de ani au întors îndustria în cap prin prezentarea unui joc open-world subteran, redat în 3D, cu o lume reactivă și teren înclinat. Jocul momentan este în faza de prototip jucabil, urmând ca detalii ample să fie anunțate în superba zi de 4 februarie. Numai 14 zile rămase.

Sursa: OtherSide Entertainment

2 Responses

  1. Mihai

    Poate va arata mai bine decat Ultima Underworld, ca pe ala chiar nu-l pot juca. Si nici pe Arx Fatalis. Deci cam raman strain de acest gen.