Hai să vă spun încă o poveste. Cu decenii în urmă, pe vremea când dacă aveai opt biți la consola ta puteai spune că ai numărul cel mai mare de biți care conta, exista o companie numită Capcom. Acea companie știa cum să facă jocuri. Știa cum să vârască mâna până în adâncurile minții jucătorului de rând și să scoată ceea ce dorea lăuntric, fără să își dea măcar seama că visa să lovească un tomberon și de acolo să sară un pui prăjit, rumen și proaspăt. De-ar fi fost viața atât de simplă pe vremea aia. Era epoca în care Capcom a creat Street Fighter, Ghosts ‘n’ Goblins, Strider, și desigur, Mega Man. Născocirea lui Keiji Inafune combina acțiune grozavă, muzică superbă, nivele creative, un personaj ce primea o varietatea de puteri, dar cumva și inabilitatea de a trage în sus. Atât de grozav a fost acest concept încât a fost refăcut de nouă ori în exact aceeași formă, și sub diverse alte încarnări timp de aproape 30 de ani. Dar apoi, Capcom cel grozav a devenit Capcom cel de acum. Acel Capcom care nu înțelege diferența dintre un joc bun și un joc Resident Evil. Unul ce chiar s-a trezit să anuleze jocuri Mega Man și să se prefacă de parcă plouă atunci când lumea îi întreabă de ce tot nu vor să se folosească de proprietățile lor pentru bine, în loc de rău.

MightyNo9PreviewIMG03 MightyNo9PreviewIMG10 MightyNo9PreviewIMG04

 

Keiji Inafune a renunțat la orice speranță că această companie se va trezi din somnul său sinistru, așa că a început propriul său studiou, Comcept. Nu, nu am scris greșit, are un M acolo. Apoi, a făcut ceea ce ar face orice creator de jocuri legendare care nu găsește finanțare pentru proiectele pe care el le adoră și pentru care salivează legiuni de oameni de câteva decenii, a făcut o campanie de Kickstarter. Rezultatul? Aproape 4 milioane de dolari. Dar nu pentru Mega Man, pentru că proprietatea tot este la Capcom, ci pentru Mighty No. 9, un joc ce este literalmente Mega Man. Iar cu acești bani a reuști să facă până acum un joc ce arată de parcă cineva de la Capcom tare trebuia să îi dea 4 milioane de dolari și doi ani să facă un joc. De ce? Pentru că zeci de mii de oameni au fost deja dornici să îl cumpere la un suprapreț imens.

În Mighty No. 9 vei controla un roboțel albastru numit Beck. De ce îl cheamă Beck? Pentru că în joc mai există un personaj numit Call, ce va fi jucabilă în modul cooperativ și într-un nivel de singleplayer. Beck and Call este o expresie în limba engleză ce se referă la situația în care o persoană este în postura de servitor diligent față de alta. E o glumă. La fel cum era Rock și Roll în Mega Man. Dacă vi se pare cam suspect numărul din coada lui, ar putea fi pentru că au mai fost alți 8 roboți înaintea sa, roboți ce au luat-o razna, sau care poate că sunt controlați de cineva, și va trebui să îi învingi unul câte unul, în ce ordine vrei, țopăind prin nivele, sărind pe platforme, evitând țepi, pentru ca apoi să deblochezi un nivel final în care snopești în bătaie un ultim boss special. Bine, mai mult de unul că au primit destui bani încât să extindă nivelul final. Mega Man, simplu spus, este conceptual la fel ca Mega Man, ca design, ca tematică, și cam ca orice altceva, dar are micile sale variații.

MightyNo9PreviewIMG04 MightyNo9PreviewIMG05 MightyNo9PreviewIMG06

Una din variații, regretabil, nu este abilitatea de a trage în sus. Pentru fanii Mega Man, asta cu siguranță nu va conta. Pentru mine conta. Mă enerva, sincer, mi se părea o idee oribilă, având în vedere că jocuri precum Metroid permiteau asta. Era chiar comic, pentru că exista un joc la care Samus și Mega Man se băteau, și prichindelul albastru era într-un dezavantaj masiv, pentru că tot ce trebuia să facă Samus era să stea sub el. Dar ce poate face Beck altfel este o abilitate de-a sprinta la viteză mare pe o distanță foarte mică, aproape de parcă ar încerca să fie Strider, dar nu în totalitate, pentru că Strider poate lovi cu sabia în sus sau pe diagonală.

Această abilitate este utilă foarte mult în acest joc, deoarece mecanic nu este tocmai 100% Mega Man. Are propriile sale particularități, cum ar fi capcane numeroase care necesită viteză și precizie pentru a le ocoli sau detona pe măsură ce o iei la fugă printre ele, fără să explodezi chiar tu. Sau, mai important, aceasta este o abilitate ce poate fi utilizată în lupta contra inamicilor. Nu mai este suficient să tragi în ei și atât, nu dacă vrei să joci cum trebuie, la potențialul maxim. Inamicii nu mor de îndată ce îi lovești. Unii nu mor nici când îi lovești pur și simplu, pentru că au scuturi sau diverse alte protecții. Dar în mare parte, după ce sunt loviți suficient de mult, vor începe să lucească într-o anumită culoare. Acum se află într-o stare de vulnerabilitate ce îi face foarte comestibili. Dacă sari pe ei, rapid, le poți absorbi energia. Cu cât o faci mai rapid, cu atât primești mai multă. Nu capeți viață de la ei, în schimb, vei primi un contor cu un power-up. În loc să găsești așa ceva prin nivel, ascuns printr-un colț, va trebui să le produci tu prin folosirea eficientă a inamicilor. Vei avea power-ups pentru puterea de foc, pentru viteză, până și pentru viață, în sensul de apariție a unei opțiuni de vindecare în meniu, dacă ai acumulat suficientă energie de un anumit tip. Este ceva ce ar trebui să rezulte într-un gameplay suficient de diferit față de jocul vechi încât să nu pare doar a simplă clonă. Mecanica aceasta are efect și asupra boșilor. Va trebuie să le scazi un scut până când vor cădea temporar la pământ, va trebui să sari să le absorbi din energie, și să repeți procesul până când vor muri și le absorbi puterea. Apoi vei putea folosi abilitatea lor specială, ca foc, gheață și alte șase în celelalte nivele. Ca la Mega Man.

MightyNo9PreviewIMG07 MightyNo9PreviewIMG08 MightyNo9PreviewIMG09

Nivelurile vor fi destul de tradiționale. Mergi predominant într-o direcție, țopăi de colo colo, distrugi inamici, spargi cutii, încerci să rezolvi câte un puzzle de navigare, mori, foarte probabil mori foarte des. Dar asta în singleplayer, pentru că jocul are ceva mai mult decât o simplă campanie la care mergi dintr-o lume în alta. Vor exista nivele cooperative la care doi jucători, controlându-i pe Beck și pe Call, ce va avea abilități comparabile, vor trebui să parcurgă nivele gândite pentru a fi parcurse într-un mod cooperativ. Și când ești de unul singur vei avea ocazia să mai chemi câte un asistent, posibil pseudo-canin-mecanic, ce nu va rămâne permanent pe ecran, ci va face doar o singură chestie, după care pleacă. Nu se termină aici interacțiunea dintre jucători. Pe cât de amuzant ar fi un mod cooperativ, de ce n-ar avea și unul competitiv? Așa că are unul. Doi jucători vor parcurge variante reconstruite ale nivelelor, fără să interacțiune tocmai în mod direct. Sunteți în același loc, dar nu pe aceeași felie, fiecare ocupând un spațiu separat, dar suprapus vizual unul peste altul. Nu poți să împiedici oponentul, nu poți trage în el, poți probabil să îl înjuri. Însă este mai mult de-a te lua la întrecere cu o fantomă, pentru că orice inamic vei înfrânge este trimis pe capul inamicului tău. Asta înseamnă că cel care reușește să învingă inamicii cel mai rapid va avea un avantaj clar față de un oponent mai pacifist, ce va fi inundat de roboței malefici de toate formele și mărimile. Probabil nu și boșii, asta ar fi chiar prea sadic. Dar există un mod separat pentru boși, de singleplayer, unde te poți bate cu fiecare dintre ei contra timp.

Mighty No. 9 este pe cât de Mega Man se poate fără să apară un avocat de la Capcom și să întrebe cine l-a scos pe albăstrel din cavoul său bine păzit. Este făcut de creatorul seriei, este făcut de suficient de mulți oameni talentați încât să nu fie groaznic, și este probabil măcar la fel de reușit ca ultimul joc Mega Man publicat de către Capcom. Care era acela? Jocul la care Mega Man se bătea cu Street Fighter.

Aventura acestui robot albastru pe care nu îl cheamă Rockman va fi lansată pe cam fiecare platformă de sub soare, da, și platforme Nintendo, în luna aprilie.