Review: Divinity – Dragon Commander

1

După ce DivinDC (7)ity 2: Dragon Knight Saga m-a luat prin surprindere, urcând repede la loc de taină printre action RPG-urile mele preferate, am decis că voi urmări cu atenție orice viitor proiect Larian Studios. Zis și făcut. După succesul lui Divinity 2, Larian au devenit practic independenți, fără să mai servească vreun distribuitor. Au anunțat Divinity: Original Sin, un RPG care promite foarte multe ce s-a perindat și pe Kickstarter, dar nu e subiectul acestui articol și Divinity: Dragon Commander. Dacă Original Sin e parte a seriei Divinity, Dragon Commander e mai mult un spin-off, fiind situat în același univers (și cu destule referințe la celelalte jocuri) dar fără vreo legătură directă. Cum chiar producătorii au spus, ar fi fost foarte greu să găsească sponsorizare din partea unui distribuitor pentru Dragon Commander, pentru că nu e un gen de joc tipic. Nu, e un hibrid RTS/RPG/TBS, în care componenta pe ture e în esență un ”boardgame” (seamănă cu RISK), iar cea de RTS include posibilitatea transformării în dragon, echipat cu un jetpack pentru un plus ocazional de viteză… dragon cu reacție să zicem. Nu chiar o nișă foarte bine stabilită pe piața jocurilor.

Și totuși, unde se plasează acest spin-off în care Rivellon-ul e prezentat ca o lume steampunk, unde știința se bate de la egal la egal cu magia? Stați așa că mi-am pus singur piedică, adevărul e că nu știu exact. Cert este că undeva cu foarte multă vreme în trecut, având în vedere că unul dintre personajele principale e marele vrăjitor Maxos, a cărui templu m-a forțat la multe ecrane de încărcare în Dragon Knight Saga. Ca o mică paranteză, de apreciat modul de-a dreptul fermecător în care Larian își plasează referințele prin diferite jocuri, realizând conexiuni nostalgice. Povestea începe cu o intrigă regală. Pe nu chiar atât de scurt: după ce un mare războinic ajuns rege unește lumea (cum altfel decât cucerind tot?) cu ajutorul a doi prieteni, unul fiind Maxos iar celălalt o persoană misterioasă (”Arhitectul”), totul se duce de râpă. Ca de obicei, producătorii sunt foarte deschiși când vine vorba de a prezenta defectele umane (cine a jucat Divinity 2 sigur știe asta). Regatul intră într-o perioadă de haos total, atât regele cât și Arhitectul gândesc cu alte părți anatomice decât creierul când un dragon transformat în domnișoară vine în vizită la curtea regală. Tu, protagonistul, ești niDC (8)meni altul decât fiul bastard al regelui cu această dragonșoară, iar după moartea lor, Maxos te recrutează în vederea unificării Rivellon-ului, care acum e un câmp de bătălie între frații tăi mai mari. Cum un demon nu poate lipsi dintr-o poveste fantastică, e prezent la datorie, Corvus e numele său și e de fapt motivul tuturor războaielor, manipulând din umbră evenimentele și persoanele. De ce? Pentru că e demon, e rău și îl plac războaiele, ce alt motiv îi mai trebuie? În orice caz, Maxos reușește să-l înfrângă și să-l lege de o fortăreață zburătoare, care devine sediul tău pe parcursul războiului.

Spuneam că Dragon Commander e un hibrid de trei genuri. În fapt, mai aproape de adevăr ar fi să spun că sunt trei jocuri diferite într-unul. Hai să le luam pe rând, cu mențiunea că cele trei tipuri de joc se intersectează pe alocuri și voi clarifica pe parcurs aceste situații. Pe fortăreața zburătoare poți interacționa cu celelalte personaje, dar nu te deplasezi liber. Deci cu un click ajungi de pe puntea de comandă la tavernă sau alte locații. Și că v-am spus de personaje, acestea nu sunt foarte multe, ai generalii, un imp responsabil cu noile tehnologii, Maxos și consilierii care îți propun diferite probleme politice și tu trebuie să decizi dacă implementezi o lege care să le rezolve sau nu. Te poți abține, dar atunci votul majorității se ia în considerare și se consideră practic că ai votat oricum (consecințele deciziei se aplică). A, am uitat de nevastă, undeva pe la jumătatea jocului te vei pricopsi și cu o regină (la alegere, nu disperați), pe care va trebui s-o vizitezi din când în când, ajungem și acolo. În esență, asta e componenta RPG a jocului, destul de simplistă pentru că ai foarte puține opțiuni de dialog, dar totuși bine realizată. Fiecare personaj e special în propriul lui mod, iar deciziile pe care le iei pe parcurs îți vor influența atât relația cu ei cât și imperiul. În cazul imperiului, se modifică anumite procente pe harta strategică sau ți se oferă cărți bonus.

Prin cărțile bonus facem tranziția către harta strategică și partea de TBS a jocului. Aici avem ceva similar cu primul joc Total War, foarte auster. Trupele sunt afișate ca niște pioni pe tablă și le muți de colo-colo în funcție de ce intenționezi să realizezi tura următoare. Partea interesantă, cum vă spuneam, sunt cărțile. Tipic unui boardgame acestea variază de la cărți permanente care oferă bonusuri în anumiDC (6)te domenii (mai mult aur pe tur să zicem) la cărți cu aplicabilitate în luptă, ce pot fi folosite o singură dată, gen mercenari sau deblocarea unei abilități pentru dragon. Că tot am adus vorba de deblocat abilități, există două categorii în care trebuie să investești puncte de cercetare pentru a avansa. Una ține de tehnologie, deci înainte să poți achiziționa unități pe harta strategică, trebuie să le deblochezi în fortăreață. Tot aici le activezi și diferite îmbunătățiri (”upgrade-uri” contra cost). A doua categorie conține abilitățile dragonului, și aici trebuie să investești din punctele de cercetare, dar nu poți debloca direct de la început abilități mai avansate, fiind nevoie întâi să avansezi în poveste – jocul e împărțit în trei capitole, progresul la un nou capitol îți oferă acces la abilități mai puternice pentru dragon.

Harta strategică e împărțită în provincii, iar fiecare provincie poate conține o singură clădire, al cărei cost în aur depinde de numărul clădirilor de același gen pe care le deții deja. Nu avem foarte multe tipuri de clădiri, mina de aur dublează venitul unei provincii, mai sunt apoi alte câteva clădiri care generează cărți și desigur, o fabrică, unde produci unități (de toate tipurile – terestre, navale sau aeriene). Prima problemă pe care o veți observa în Dragon Commander vine din partea AI-ului. Cine a jucat titluri Total War mai vechi știe că AI-ul ținea pasul cu tine doar la început, pe parcurs pierzându-se dar totuși asta se compensa prin artificii de gameplay. De obicei aceste artificii erau legate de diferite caracteristici ale imperiului (fericirea populației fiind una dintre ele). În Dragon Commander nu prea există asta, ai provinciile, ai populația provinciilor și un singur procent care indică ce părere are populația unei provincii despre tine (și depinde de rasa care ocupă regiunea respectivă). Dar, acest procent e prea puțin important la început (când ai 50% cu toată lumea) și oricum nu ajunge să compenseze lipsa de inteligență a… inteligenței artificiale. E aceeași situație de când lumea cu TBS-urile de acest gen, dacă joci bine pe harta strategică vei zăpăci complet calculatorul și vei avea superioritate numerică atât de clară încât reputația cu diferitele rase nici nu prea mai contează, iar astfel nu prea ai motiv să joci bătăliile pe câmpul de luptă. Și oricum, slabe șanse să nu fi respectat măcar cu una sau două dintre rase, iar teritoriile acelea vor fi foarte ușor de apărat pentru că acest procent de care vă zic crește numărul trupelor dintr-oDC (5) provincie când ești invadat. Deci până la urmă tot pe tine ajunge să te ajute.

AI-ul are momente când aproape că nu reacționează, lucru până la urmă normal având în vedere balansul haotic al jocului. Îl poți strica foarte ușor pentru că sunt clădiri de care nu ai neapărată nevoie, iar dacă elimini din redundanță și te concentrezi pe mine de aur și taverne, vei avea ditamai venitul și o grămadă de cărți pentru mercenari, care să te scoată oricând din belele. De fapt, nu știu dacă e atât de mult o problemă de balansare cât de gameplay propriu-zis, Dragon Commander în componenta sa TBS e lipsit de vreun substrat, se integrează frumos cu RPG-ul dar atât. Tot ca într-un joc Total War, există două modalități de a rezolva o luptă, una este cea automată, pe harta strategică, iar cealaltă te poartă în componenta RTS a jocului, unde sarcina de a câștiga cade în mâinile tale. Dacă însă alegi calea automată, ai și posibilitatea de a angaja un general, aceștia trebuie plătiți dar cresc procentul de succes al unei lupte. Cu cât crește procentul depinde de generalul folosit și tipul unităților (fiecare are anumite tactici preferate și deci un tip specific de trupe pe care le comandă mai eficient).

Ajungem așadar la strategia în timp real și unul dintre punctele de atracție ale jocului – dragonul. Din păcate, aici lucrurile nu stau foarte bine. În primul rând, am fost foarte dezamăgit să văd că nu te poți concentra doar pe dragon. Asta cu toate că  jocul îți oferă la început trei tipuri (clase) de dragoni dintre care să alegi și îți dă impresia că ar trebui să decizi cum vrei să folosești acele puncte de cercetare, pentru că asta ar avea un impact serios asupra jocului. În fapt, nu are importanță cum investești punctele sau cu ce clasă începi, deja de pe la jumătate vei avea aproape toate tehnologiile și abilitățile dragonului, iar bestia în sine nu poate fi folosită exclusiv în luptă (decât dacă vrei să stai ore în șir la o bătăile). Nu poți sacrifica trupele pentru a purta bătălia doar cu dragonul. Fără îndoială, e util, dar combinația de RTS și dragon nu iese atât de bine cum sperau producătorii. Controlul e destul de incomod și va dura o vreme să vă obișnuiți, eu recunosc că nu am prea reușit. Separat, totul merge bine de la început, nu e greu să stăpânești dragonul, interfața pentru unități și cele câteva clădiri e intuitivă. Dar să zbori prin crestele munților în timp ce eviți proiectile și reușești să trimiți unităDC (4)țile la atac… asta mai greu. Prima dată când am încercat m-am trezit că pierd o bătălie unde aveam de câteva zeci de ori mai multe unități (și mai puternice) ca adversarul. A pierdut doar din cauza controlului ineficient. Sigur, cei mai insistenți vor reuși până la urmă să împace dragonul cu unitățile, însă nu vor fi răsplătiți cu nimic pentru asta, cel puțin nu în single player. Spun asta pentru că nici AI-ul din luptele în timp real nu e deloc strălucit. Are meritul unei agresivități extreme care poate pune probleme la încep dacă ești în inferioritate, dar când aduci în joc dragonul, nu prea știe ce să facă pentru a compensa. Așadar cine reușește să stăpânească la maxim controlul din Dragon Commander va trece prin el ca prin brânză, chiar și la lupte care ar părea imposibil de câștigat în primă fază. Și ca să rămân la RTS, există și aici probleme evidente de balansare, sunt multe unități dar majoritatea pot să rezolve jocul singure. Deci nu e nevoie să faci combinații sau așa ceva, degeaba jocul îți indică punctele forte și slăbiciunile unui tip de unitate, pentru că până la urmă se cam merge pe principiul ”unde-s mulți puterea crește”, care va rezolva indubitabil orice fel de problemă. Presupunând desigur că nu se fac greșeli majore, cum ar fi trimiterea unei armate care poate lupta exclusiv pe sol împotriva unui grup de bombardiere.

 Cam asta ar fi cel mai important aspect strategic din luptele RTS, tipul unităților. De menționat aici că trupele navale și aeriene nu pot cuceri o provincie. Elimină trupele inamice și pot fi staționate pe provincia respectivă dar fără unități terestre nu se poate anexa. Acest proces de anexare e foarte simplist, orice provincie pe care duci trupe terestre devine a ta, cât timp nu e apărată de nimeni. Asta se aplică și la capitală, doar că în acest caz după ce cucerești capitala trebuie să o ții două ture pentru a elimina complet adversarul respectiv de pe hartă și a-i cuceri toate provinciile dintr-o lovitură. Altă mare hibă a jocului, e mult prea ușor să scoți inamicii din luptă atacând foarte repede capitalele, singurul motiv pentru care nu am făcut asta e că am vrut să trec prin cât mai multe evenimente pe partea de RPG. Cei grăbiți pot termina jocul foarte repede, dar pierd deciziile politice și cele care țin de fiecare personaj în parte, acestea se deblochează pe parcurs și sunt de departe punctul forte al jocului. Spuneam că fiecare personaj e unic în DC (3)felul său, de la o șopârlă cu un IQ foarte ridicat care suferă de un complex de superioritate, cu o aroganță fulgerătoare, la o feministă extremă, care ar castra bărbații la cea mai mică transgresiune. Mai sunt generalul tipic uman, care a pierdut o mână și un ochi în ultimul război și își îneacă zilele pe la bar, precum și o roșcată frumușică care are și ea propriul secret. Interpretările vocale ale personajelor sunt de excepție, printre cele mai reușite de la ora actuală, iar dialogurile în sine abundă în umor și ocazionala replică inteligentă. Păcat că nu prea te poți implica și tu, existând doar două răspunsuri posibile din partea protagonistului, care e lipsit de voce. Puțin ciudată această decizie dar oricum accentul cade pe ceilalți în Dragon Commander. La fel ca în cazul generalilor, și consilierii (câte un reprezentant ar fiecărei rase) au propriile defecte, fiind practic caricaturi ale unor arhetipuri umane. Totuși, până la final ajungi să te atașezi de toți, în cazul meu îmi dădea o satisfacție imensă să votez legile contra nemorților, care joacă rolul fanaticilor religioși, cu un grad imens de ipocrizie. Acum ar putea să vină cineva și să se lege de problemele reale ”dezbătute” de Dragon Commander și că poate anumite lucruri nu ar trebui luate în derâdere într-un joc pe calculator. Cu siguranță se dă dovadă de superficialitate, dar jocul (RPG-ul din el cel puțin) e înainte de toate o satiră, excelent pusă în scenă de Larian și amintindu-mi de câteva misiuni din Divinity 2 la care m-a bufnit râsul. Nu e neapărat de luat foarte în serios, dar e de apreciat că producătorii nu s-au sfiit de la nimic. Vrei genocid din motive rasiale? Îl poți avea. Vrei căsătorii între cetățeni de același sex? Nici o problemă. Poți oricând să accepți mită ca să te uiți în altă parte când un boier torturează și omoară inocenți, dar la fel de bine nu te oprește nimeni să-ți trimiți un general care să organizeze o execuție publică. Fiecare rasă e simpatică în modul ei, în specialii micuții impi, care sunt total dezinteresați de bunul simț și au ca moto în viața să provoace cea mai mare explozie din toate timpurile, indiferent câți morți lasă în urmă. Dar vă las pe voi să descoperiți lucrurile acestea, e destul să spun că umorul, satira și momentele inedite sunt la ordinea zilei în Dragon Commander. Ah, și regina, toate rasele din Rivellon își trimit reprezentata (cu excepția impilor), fiecare cu diferite… trăsături. Recomand să alegeți nevasta moartă și nu prea, posibilDC (1) să aveți o surpriză pe parcurs. În orice caz, regina are propriul ei set de dialoguri și probleme de dezbătut, nu va ezita să te bată la cap așa cum ar trebui să facă orice regină.

 Ar mai fi de spus și despre presă, la începutul fiecărui tur ți se afișează ziarul din ziua respectivă, cu titlurile de rigoare, de obicei rezultate din deciziile luate de tine tura anterioară. Din nefericire, încep să se repete destul de rapid formulările, dar măcar în primă fază e amuzant să vezi că orice decizie iei, presa te va blama. Iar din punct de vedere politic cea mai importantă decizie va ține de instaurarea unei republici, dar și aceasta se reflectă doar prin câteva procente modificate și dialoguri. De altfel, cu toate că ai multe legi de implementat, nu vei influența povestea, doar situația jocului pe harta strategică, în rest totul rămâne exact la fel, cutscene-urile nu se schimbă și nici cursul evenimentelor. A fost o mică dezamăgire, dar acceptabilă fiindcă nu vorbim totuși de un RPG în adevăratul sens al cuvântului, iar povestea cade oarecum în plan secund. Nu pot să trec mai departe fără să-l menționez pe Corvus, demonul, care te poate surprinde pe parcursul jocului (în funcție de ce alegi să faci) și a cărui design grafic, interpretare vocală și replici de dialog îl fac un personaj negativ de toată frumusețea, demn de orice RPG serios. Sper că-l vom mai revedea prin jocurile Larian, sau măcar ceva apropiat lui.

  Acum că v-am prezentat cele trei componente, nu trebuie să fiți descurajați. Într-adevăr, cele două tipuri de strategie din Dragon Commander nu se ridică la înălțimea RPG-ului, dar jocul dispune de un mod multiplayer bine implementat, unde fără îndoială se poate compensa AI-ul sărăcăcios. În plus, există și un mod de joc ”custom”. Aici puteți începe o campanie personificată, foarte multe dintre opțiunile jocului putând fi modificate. Spre exemplu, dragonul se poate scoate de tot din ecuație. Cu toate că dacă nu vă omorâți cu RTS-ul, Dragon Commander se va încheia în 15-18 ore, există conținut suplimentar pentru cei interesați. Din punct de vedere tehnic totul e (acum) în regulă. A durat ceva vreme dar problemele pe care jocul le avea la lansare cu procesoarele dual core au fost rezolvate, iar DC (2)pentru cei echipați cu mai multe nuclee, nu există vreo problemă de performanță. Însă ocazionalul bug își mai poate face simțită prezenta. Nu e o scuză pentru cât de urât sacada jocul înainte să fie peticit, dar cine s-a l-a evitat din acest motiv poate să-i dea acum o șansă. Stilul vizual e încântător, pe fortăreața zburătoare atenția la detaliu e impresionantă, mai ales când vorbim de costumele și armurile personajelor, iar lip sync-ul e destul de convingător. Nici harta strategică sau câmpul de bătălie nu sunt mai prejos. Unitățile sunt relativ ușor de remarcat și de la distanță (se transformă în simboluri), dragonul e impunător (măcar vizual vorbind), iar activarea jetpack-ului e o experiență ce merită încercată, chiar dacă nu mai apucați să controlați și unitățile apoi. De interpretările vocale v-am zis deja, să știți că și muzica e la același nivel, singura problemă fiind repetitivitatea, i-ar fi stat bine să aibă încă vreo două-trei piese. Oricum, Dragon Commander se simte ca un joc finisat după ultimele patch-uri, lucru îmbucurător având în vedere că prima lansare a lui Divinity 2 nu s-a bucurat de o reputație pozitivă în acest sens.

Ca să închei această recenzie. Ar trebui sau nu să jucați Divinity: Dragon Commander? Fără îndoială, da. Însă e genul de joc care nu își depășește suma părților. Vă va surprinde prin originalitate și îndrăzneală, pentru ca apoi să vă dezamăgească prin simplitate și superficialitate. Recomandat pentru cei care apreciază stilul Larian Studios și au simțul umorului, dar nu pentru cine caută un joc de strategie complex. Găsiți Dragon Commander cu 40 de euro pe Steam, respectiv dolari pe GoG.

DC_concluzie

One Response