ForgeLight până la capăt

PlanetSide2IMGSony Online Entertainment anunță că, de acum înainte, toate jocurile produse de companie se vor folosi de motorul grafic dezvoltat pentru PlanetSide 2. Asta include următorul EverQuest, și lucrurile care vor veni în anii următori, despre care nu au spus nimic încă, fiindcă abia dacă au început lucrul la EverQuest: Next.

Implementarea motorului grafic în fiecare joc nu ar trebui să îi sperie pe cei care s-au trezit că aveau nevoie de un upgrade pentru ca PlanetSide 2 să nu moară din jumătate în jumătate de oră, deoarece detaliul grafic poate fi redus până la punctul la care samănă cu World of Warcraft. Nu tocmai cu aceleași cerințle, dar tot mici în comparație cu PlanetSide 2.

Și atunci de ce ar mai folosi motorul dacă i-ar scădea atât de mult detaliul grafic? Simplu, ForgeLight poate să redea 200 de indivizi simultan pe ecran și poate îngrămădi 2000 de oameni pe un server, fără ca performanța să scadă pentru oricare dintre ei. Nu sună a fi ceva impresionant, comparativ cu Eve Online, dar pentru un MMO în timp real, cu fizică și teren, contează.

De asemenea, Tramell Isaac, senior art director al studioului, a declarat că există posibilitatea ca următoarele proiecte să ajungă pe console, în special PS4, fiincă: „Aș vrea să spun că Sony face produse foarte bune. Și am vrea să fim o parte din asta”… a declarat omul de la studioul Sony Online Entertainment, o divizie a Sony Computer Entertainment, ce produce Playstation 4, o marcă înregistrată Sony.

Sursa: Shacknews