Review: Karateka

KaratekaRevIMG02Jordan Mechner este responsabil pentru cateva lucruri foarte importante pentru istoria jocurilor video. Majoritatea lumii probabil il stie cel mai bine pentru Prince of Persia, primul platformer cinematic, insa acesta nu a fost prima sa incercare de a crea o experienta de joc orientata mai mult pe povestire audio-vizuala, intr-o era in care nici macar nu aveam instalatori italieni supraponderali salvand ”printese”. Primul sau joc in toata firea a fost Karateka, pe care l-a dezvoltat pe parcursul a doi ani, din 1982 pana in 1984, pentru Apple 2, folosind rotoscopie pentru a reda animatii extrem de fluide. Bine, „fluid„ este un termen relativ. In acea epoca, sase cadre pe secunda era ceva comparabil cu 3D la 120Hz. Adica, aveai personaje a caror par se unduia atunci cand se miscau, n-aveau nevoie de palarii. O minunatie pentru tehnologia vremii, atasata de un joc de arte martiale competent realizat cu mult timp inainte de Street Fighter sau multe alte exemplare ale genului. Mechner nu s-a mai ocupat direct de jocuri de ceva vreme, asa ca i-a venit ideea ca pentru a sarbatori aniversarea a 30 de ani de cand a creat Karateka, sa il refaca. Insa nu de unul singur, ci alaturi de Liquid Entertainment, creatori ai lui Battle Realms, si nu tocmai sub forma unei versiuni HD/Remake. A vrut sa faca jocul Karateka pe care l-ar fi realizat daca avea in 1982 tehnologia din prezent. Rezultatul este ceva complet diferit fata de original.

Pe partea tehnica, se foloseste de motorul Unreal 3 intr-un mod foarte simplist. Nu este un joc facut sa arate grozav, ci sa aiba un anumit stil. Unul care sa fie undeva intre picturile japoneze vechi si un desen animat, cel din urma fiind dominant. Grafica nu strica gameplay-ul, asa ca nu conteaza ca arata de parca ar fi fost facut acum un deceniu. Desi, pe alocuri animatiile din jocul de acum 30 de ani aratau mai impresionante. Nu ca ar fi rele, doar ca nu ies in evidenta cu nimic, iar aspectul general al jocului este neinteresant. Pe partea auditiva jocul se foloseste de versiuni actualizate ale pieselor vechi de 30 de ani, ce acum beneficiaza de instrumente adevarate, orchestre si alte sunete in afara de blip,KaratekaRevIMG03 blorp, bplur. Sunt placute, cred, si surprinzator, o parte integrala din gameplay, fiindca acest Karateka nu este un joc de lupte. Seamana cu unul, daca te uiti la o poza sau la o secventa de gameplay ai putea jura ca este unul, insa nu este unul. Si chiar daca ar fi unul, ar fi cel mai superficial joc de acest gen facut vreodata.

Karateka este un joc de ritm. Cand te lupti cu un inamic, nu te ”lupti” cu el, nu incerci sa ii anticipezi miscarile, sa formulezi o strategie de lupta, sa folosesti vreo tactica de atac neasteptata sau orice alt lucru asociat unui joc de lupte in arena. Vei auzi un sunet, doua, trei, poate patru sau cinci, in succesiune rapida, integrate cat de cat in muzica, ce te vor informa cate atacuri urmeaza sa execute oponentul. Va trebui sa apesi butonul de aparare exact in acel ritm pentru a-i bloca loviturile. O lovitura blocata nu va scadea din viata ta, una care scapa te va rani, dar mai important, daca nu te aperi de ultima lovitura, nu poti ataca. La inceput, credeam ca este un joc de lupte pe ture, la care fiecare are randul lui, pana m-am prins ca degeaba incercam sa blochez loviturile daca nu pastram ritmul sau sa atac daca nu m-am aparat. Jocul nu ofera decat prima data o indicare vizuala ca personajul chiar incearca sa se apere, in rest e pe ghicite, asa ca daca nu pastrezi ritmul indicat de muzica, fiindca cel vizual nu este tocmai exact, vei fi snopit in bataie.

Cred ca e lesne de inteles ca nu sunt tocmai un fan al acestei directii pentru gameplay. Jocul cel vechi era rudimentar, dar macar era unul de lupte, puteai ataca pe trei directii cu pumnii si picioarele. Nu mai stiu sigur daca era vreo diferenta intre ele, aici nu prea. Am impresia ca pumnii sunt mai slabi, dar mai rapizi, fiindca ocazional puteam da patru pumni pe runda, unde puteam da doar trei picioare, insa inamicii au tendinta sa aiba propriile limitari in aceasta privinta si rezistenta variabila la atacuri incat degeaba ma prefac ca este altceva decat un joc de ritm foarte rudimentar peste care s-a pus niste grafica. Dar nu inseamna ca este unul simplu, necesitand reflexe rapide si coordonare foarte buna daca vrei sa il termini asa cum trebuie.

KaratekaRevIMG01Ce pot sa spun ca mi-a placut este modul in care au integrat o poveste oarecum neliniara in acest joc la care nu poti face altceva decat sa mergi in fata si sa te lupti. Serios, nu poti sa mergi in spate nici daca ai ratat o planta care iti regenereaza viata. Prin poveste neliniara ma refer la faptul ca sunt trei personaje jucabile, fiecare cu propriul final, insa nu alegi cu cine joci. Incepi aventura ca iubirea vietii printesei Mariko, ce a fost rapita de maleficul Akuma si dusa in castelul sau, la fel ca in jocul de acum trei decenii. Acest erou este cel mai firav personaj din tot jocul, are viata putina si reprezinta cel mai mare nivel de dificultate al jocului. Daca reusesti sa termini cu el, ai parte de finalul complet, desi, regretabil, nu cel in care Mariko ii da un picior in cap, fiindca Mechner a decis ca nu are rost sa faca aceeasi gluma de doua ori. Pot respecta asta. Personal, n-am reusit sa termin jocul cu el, nu sunt atat de iscusit la Guitar Hero. Asa ca am pierdut. De obicei pierdeam cand dadeam nas in nas cu pasarea lui Akuma, ce continua si aici, ca si pe vremuri sa fie un inamic foarte periculos. Chiar daca pierzi, jocul continua. Eroul este mort desigur , cadavrul sau fiind aruncat de pe munte, tocmai pe unde urca al doilea personaj, calugarul. Acesta a vazut-o intr-o zi pe Mariko si s-a indragostit de ea, asa ca a renuntat la viata de calugar pentru a o salva. El este mai rezistent decat vechiul erou. Ar putea fi considerat nivelul mediu de dificultate. Finalul de care are el parte nu este cel mai fericit, acela fiind rezervat pentru erou, dar este mai bun decat cel al brutei. Un individ, mare cat o casa, care a trecut intr-o zi pe langa printesa si probabil pentru ca nu l-a injurat, a decis sa o salveze. Bruta este tocmai asta, o bruta, are o tona de puncte de viata, iar in cazul in care moare in lupta, poate reveni in schimbul catorva puncte din scor.

Jocul poate fi terminat cu oricare dintre personaje, fiecare oferind un final alternativ. Daca nu joci prea bine, tot ajungi sa vezi un sfarsit, insa nu pe cel mai bun. Tocmai asta mi-a placut, au legat finalurile alternative nu de dialog, nu de alegeri binare, ci de cat de bine joci. Imi aminteste de Hunted The Demon’s Forge, si-acel moment minunat al sau cand te facea sa platesti cu varf si indesat pentru slabiciunile tale. Dar este suficient pentru a face Karateka un joc bun? N-a fost pentru Hunted, nu este nici aici, iar acolo macar personajele vorbeau. Au incercat sa redea aceeasi atmosfera, acelasi stil de film mut, insa ce a iesit pare mai mult ieftin decat un omagiu.KaratekaRevIMG04

Il respect pe Mechner, inteleg de unde vine cu ideea de a reface jocul, iar jurnalele sale despre geneza lui Prince of Persia in veritabila geneza a industriei sunt cele mai minunate lucruri pe care le-am citit vreodata referitor la productia de jocuri; de aceea nu pot decat sa stau si sa ma mir de ce Karateka este ceea ce este, fiindca nu prea este ceea ce era sau ce ar trebui sa fie, iar ce este nu prea este interesant. Chiar si pentru 10 euro, sunt jocuri mai bune, atat de lupte, cat si de ritm, si mai lungi de 30 de minute. Poate nu combinate, dar daca iei Kung Fu Strike si Frets on Fire cu doua melodii peste cele incluse iti ramane si rest. Nu stiu cui sa recomand acest joc sau de ce. Poate daca vreti ceva facut de Mechner de adaugat la colectie, fiindca de jucat, nu este notabil in nici un fel. Jocul de acum 30 de ani era mai complex, lucruri facute in flash acum zece ani erau mai interesante, absolut nimic din acest joc nu este in stare sa ii justifice existenta, decat poate ca este Karateka, iar in pregatirea sa, Mechner a facut un scurt documentar despre jocul cel vechi. Dar daca sunteti interesati din orice motiv, il puteti gasi pe Steam.

concluzie_Karateka