8.5
User Score: 9.4 (8 votes)

„Explorare” în The Last of Us este un termen folosit cam cu prea mare libertate pentru ce oferă de fapt jocul. Să lămurim din start un lucru: jocul este la fel de liniar ca șinele unui tren. Nu există căi secundare de acces, scurtături, rute alternative, etc. Ești pus pe șine. Pe șine mergi. Iar spațiile libere sunt relativ restrânse. Nu-i neapărat totul numai coridoare și tronsoane… dar nu e nici o lume deschisă. Odată trecut în altă zonă, nu poți reveni în cea anterioară. De obicei dacă vezi că urmează o cădere mai de la înălțime, atunci să știi că e fără cale de întoarcere și că pe acolo trebuie să mergi ca să înaintezi firul narativ. Singurul lucru ce poate fi catalogat drept explorare e că dacă ieșirea dintr-o clădire e printr-o cameră, atunci pe lângă acea cameră mai sunt încă 3-4 alte camere care nu ies nicăieri în altă parte, dar prin care poți scotoci după materiale, documente, sau obiecte de colecționat; sau dacă trebuie să mergi pe o alee ca să progresezi, atunci casele de pe acea alee nu vor avea ieșirea decât în acea alee, nu te vor duce prin altă parte, dar vor fi la rândul lor la dispoziția ta spre a fi scotocite. Și atunci, ce e catalogat drept explorat în The Last of Us. În mod curios, scotocitul. Pentru că dacă open world nu-i, și e la fel de liniar ca o dreaptă ce unește două puncte, atunci aparent scotocitul după materiale ține loc de explorare. E obligatoriu? Păi… nu prea. Depinde de nivelul de dificultate pe care joci. Pe easy foarte probabil poți merge în linie dreaptă spre sfârșitul jocului și nu vei avea nevoie de altceva. Mărește nivelul de dificultate, și ai să descoperi că scotocitul după materiale și muniție devine din ce în ce mai necesar. Partea bună? E distractiv. Pentru că e în ton cu jocul. E distractiv să caut materiale, sa confecționez unelte, să mai descopăr o poză sau o scrisoare a unui locatar de mult mort sau care s-a hotărât să-și încerce șansele la o viață mai bună și să plece spre locuri mai pitorești, lăsând în urmă un răvaș de rămas bun. Această scotocire, care numai explorare nu-i, accentuează acel sentiment de pustietate postapocaliptică, și sporește gradul de imersiune. În plus, se poate întâmpla să descoperi câte o armă nouă, pentru că nu toate se află pe calea obligatorie de urmat, fiind uneori necesar să te abați de la drumul principal pentru a o găsi.

LastOfUsrevIMG17 LastOfUsrevIMG18 LastOfUsrevIMG16

Nu sunt multe alte lucruri pe care le poți face în The Last of Us în afară de luptă și explorare. Ultima găselniță a jocurilor contemporane sunt acele interacțiuni (refuz să folosesc termenul de „mini-games”, pentru că nu sunt nici pe departe atât de complexe) pe care le ai in timpul unei secvențe cinematice. De exemplu, personajul tău se îndreaptă spre o cale de ieșire blocată de ceva ce trebuie înlăturat printr-un efort fizic. Și în timpul acelei secvențe în care nu deții controlul, când personajul se proptește cu nădejde și începe să urnească obstacolul, pe ecran îți apare reprezentarea grafică a unui buton de pe manșă pe care trebuie să-l apeși în mod repetat cu o frecvență cât mai mare pentru ca personajul tău să poată progresa. Știți cu toții despre ce e vorba. Nu e mini-game, nu e nici măcar quick time event. E apăsarea repetată a unui buton de cât mai multe ori într-un timp relativ scurt. Nu-i pot găsi niciun alt nume care să-l descrie, și nu am de gând să-l promovez gratuit la rang de QTE sau mini-game, pentru că nu merită. Și aproape fiecare poartă închisă se deschide doar prin acest mod. La cât de mare e provocarea, puteau la fel de bine să nu întrerupă secvența cinematică, pentru că oricum rezultatul e mereu același, iar acel simbol afișat pe ecran chiar strică imersiunea. Iar aceste elemente intruzive sunt dese, foarte dese. Deranjant de dese. Poate sunt făcute să dea jucătorului o senzație de împlinire, de realizare a unui fapt măreț, de înlăturare a unui obstacol dar, în opinia mea, eșuează complet. Jocul ar fi putut veni cu unele puzzle-uri care să te solicite mai mult din punct de vedere intelectual, realizate într-un mod mai inteligent, nu cred că ar fi fost ceva prea costisitor. În lipsa acestora, cam tot ce ți-a mai rămas de făcut e să muți o scară de colo-colo pentru a ajunge într-o zonă nouă, sau ocazional să cauți câte un palet care plutește pe suprafața unei ape, cu ajutorul căruia să o transporți pe Ellie (care nu știe să înoate) de pe un mal pe altul, pentru ca să-ți poată debloca calea la care nu aveai acces altfel. Și asta e cea mai mare provocare intelectuală pe care o întâmpini în The Last of Us.

9 Responses

  1. Marius

    Foarte bun review, argumentat, la obiect – chiar daca n-as fi zis asta dupa numarul de pagini Razz – si mai ales care te aduce cu picioarele pe pamant. Eu unul sunt satul de note de 10 aruncate asa, pentru ca un joc are o singura componenta remarcabila si alte patru-cinci mediocre. La cat mai multe!

  2. Laur

    Deci,în primul rand îl cunosc pe Mihai,este un băiat super, în al doilea rand face ca review-rile jocurilor sa para ca sunt făcute de profesioniști, și credeți-mă nu este primul game la care a făcut review! Ca de obicei un review de excepție…. Succes Mihai,you rock!

  3. Lucian

    Sa inteleg ca Mihai face parte din echipa GA. Unacomn a plecat? Anyway, un review foarte bun la un joc grozav. Smile

  4. Mihai

    @Lucian: Nu pot vorbi in numele lui unacomn, si nu stiu sincer daca a plecat sau nu. Dar pot sa te asigur ca eu nu fac parte din echipa games-arena, decat ca simplu follower, ceea ce sunt de foarte multa vreme. Review-ul a fost un experiment de-al meu, iar unacomn a fost foarte amabil in a-mi da apa la moara, so kudos for him. Grin

    N-as putea in veci sa-l inlocuiesc pe unacomn. Cata munca si suflet a depus baiatu` asta in tot ce a intreprins pt aceasta industrie, eu n-as fi in stare sa fac nici in 7 vieti! Din punctul meu de vedere, oricine ar scrie pe games-arena, unacomn e de neinlocuit.

    Va multumesc frumos pt aprecieri!

  5. Geoquake

    Foarte bun review,clar si atinge toate punctele importante.Finalul nimic?

  6. Mihai

    Ai dreptate. Puteam comenta mai mult despre final. Dar nu vroiam sa dau spoilere. Si deja review-ul era destul de lung. Dar, trebuie sa recunosc… finalul m-a surprins. Nu a fost neaparat o intorsura de 180 grade… dar a fost o surpriza binevenita in comparatie cu progresia firului narativ pana la acel punct. A fost totusi un aspect de care am tinut cont cand i-am dat nota, doar ca nu am mai apucat sa vorbesc despre asta.

    Plus ca-s ruginit. Nu am mai scris o recenzie de vreo 6 ani. Grin