Review: Victoria 2 – A House Divided
Daca va amintiti bine, pe la jumatatea anului 2010, Paradox Interactive a lansat un joculet numit Victoria 2, care la acea vreme mi s-a parut minunat. De atunci am jucat versiunea de avanpremiera a lui Crusader Kings 2, ce a redefinit definitia termenului „minunat” asociat genului Grand Strategy, dar ajungem la asta peste cateva saptamani. Zilele trecute Paradox si-a indeplinit promisiunea de a crea o extensie pentru Victoria 2 si a lansat A House Divided. Subiectul sau principal, sau cel putin punctul de inceput, este razboiul civil al Statelor Unite ale Americii, dintre confederatie si uniune, din anul 1861. Jocul nu se concentreaza exclusiv asupra conflictului, fiind in continuare un sandbox istoric la care poti lua rolul oricarei natiuni de pe planeta doresti, fiecare fiind recreata cu un grad mai mare sau mai mic de acuratete. Si pentru ca este un expansion care pe langa continut adauga si cateva imbunatatiri de gameplay, vei avea o experienta diferita fata de ce oferea in mod normal Victoria 2, ceva ce se va simti destul de mult atunci cand intri in rolul natiunilor reechilibrate, cum ar fi China sau Prusia, sau in rolul celor mici. Conform traditiei, de acolo am inceput. Tinta: Romania.
Iar spre surprinderea mea, la 1861, Romania chiar exista! Si nu, nu surprindere din cauza lipsei mele adesea grosolane a cunostintelor despre istorie, ci fiindca existenta sa era o imposibilitate statistica. In Victoria 2, Romania nu avea cum sa existe ca o natiune, jocul nu permitea principatelor sa capete suficienta independenta incat sa dea mana cu mana si cu mana pentru a forma marea natiune a lui Papura Voda. Dar acolo era, doua treimi cu aproximare intacta, cu numele pe care il are si astazi, fiind din nou un satelit lipsit de putere al Portii. Am intrat iarasi in rolul de sef de trib, sperand sa imping natiunea pe noi culmi ale progresului industrializarii. Anumite lucruri pareau mai simple acum. Putea fi pentru ca eram obisnuit cu jocul acum, sau pentru ca aveam in control o natiune mai mare decat Tara Romaneasca sau Moldova. Mai mult, fiindca eram cu vreo 30 de ani dupa inceputul oferit de campania precedenta (ce inca mai este disponibila, cu imbunatatirile aduse de A House Divided), cercetarile erau ceva mai simple, mult dintre ele fiind trecute de mult timp de perioada in care puteau fi considerate apogeul tehnologiei si culturii. Asta a insemnat ca imi era mai
facila constructia de fabrici, dezvoltarea armatelor si toate cele. Era aproape ca un inceput accelerat, ceva ce avea sens, fiindca trebuia intr-un fel sau altul sa compensez pentru deceniile in care am stat degeaba. Jucam, prosperam si imi vedeam de treaba, incapabil ca din punct de vedere diplomatic sa interactionez in vreun fel cu celelalte natiuni din apropierea mea. Pana la acel punct, semana destul de mult cu experienta versiunii de lansare a lui Victoria 2, doar ca am avut acum ocazia sa vad cum functioneaza sistemul de vot direct de-acasa. Fiind un fel de monarhie constitutionala, sau ceva de genul, aveam posibilitatea de a organiza alegeri, nu mai puteam schimba partidele dupa bunul plac, asa cum faceam inainte. In cadrul alegerilor erau chiar dezbateri, apareau tot felul de intrebari la care trebuia sa dau raspunsuri, ca o parere din partea statului. Iar acel raspuns genera anumite efecte in populatie, fie cresterea suportului pentru un partid, pentru o ideologie sau aparitia de forte militante in cadrul populatiei. Daca deveneau suficient de mari, se transformau in miscari. Daca le ignoram sau inrautateam situatia, se transformau in veritabile revolutii. Sistemul acesta functioneaza in paralel cu cel standard de rebeli, si pot sa spun ca este destul de placut, aproape reflectand situatia curenta din lume si din ograda noastra. Mai aveam posibilitatea de a influenta voturile, dar nu intr-un mod ilegal, ci prin trecerea unui partid la National Focus, acea optiune care imi permitea sa le spun cetatenilor pe ce sa se concentreze. Ca un fel de campanie politica daca vreti. De asemenea, mi-a placut sa vad cum afaceristii care se straduiau sa stranga bani pentru fabrici tot nu reuseau sa scoata profit si depindeau de subventii pentru a nu fi inchise. Sau cel putin faceau asta pana au venit liberalii la putere si nu ma mai lasau sa cheltuiesc bugetul pe tot ce vroiam eu. In cele din urma, experimentul semi-democratic nu a prea functionat, dezordinea dintre partide ducand din nou la impunerea unei monarhie absolute. Dincolo de asta, se repeta povestea trista a natiunilor mici din Victoria 2, ce nu prea aveau multe de facut, pana am observat ceva diferit.
Cred ca memoria imi joaca feste, dar nu mai stiu sigur daca aveam posibilitatea de a strica relatiile cu Imperiul Otomon, sau daca era, nu avea prea multe efecte. In orice caz, am tot tocat la relatie cu insulte repetate la adresa Portii, sperand 
sa invadeze imi natiunea intr-o buna zi, ca sa vad macar putina actiune. Asta nu s-a intamplat, in schimb a rasarit ceva neasteptat. O fereastra de eveniment m-a informat ca se lucra in mod activ la justificarea unui razboi pentru independenta. Mai ca era sa sar in sus de bucurie, si-am inceput de indata sa adun cata armata puteam. Cavalerie, infanterie putina artilerie, reusind astfel sa reduc la mai nimic bugetul tarii. A trebuit sa cresc taxele si tarifele pentru a evita falimentul, scazand in acelasi timp investitiile in totul, mai putin armata. Ridicarea unei forte militare suficient de mari incat sa rivalizeze cu Imperiul Otoman a durat destul de mult timp, chiar mai mult decat era activa justificarea inceperii unui razboi. Din fericire, aveam acum acea optiune in panoul diplomatic, trebuia doar sa o pun in vigoare, sa astept sa isi faca efectul si la timpul potrivit, sa actionez. Sperantele mele pentru eliberarea nu erau foarte mari, in nenumarate cazuri fiind calcat in picioare de inamic, pe vremea cand cand imi acordam libertate prin metode mai putin decat cinstite. A se citi „trisam cu nerusinare”. Dar pe de o parte, imi aminteam ceva ce auziseram odata la orele de istorie despre Batranul Invalid al Europei, o sintagma folosita pentru a descrie Imperiul Otoman la sfarsitul secolului trecut (cu doua secole in urma daca pun la calcul si timpul de cand am terminat scoala). Asa ca mi-am luat inima in dinti, am declarat razboi, si am trimis de indata o ditamai armata de 12 mii de ostasi sa elibereze Constanta. Pe la granita misuna turcul, dar nu cata frunza, cata iarba, ci vreo 2-3 mii, mult prea putin pentru a-mi fi o amenintare. Si cum ma benoclam la asediul Constantei, si-a facut aparitia in interfata un stegulet britanic.
Deodata am inceput sa imi amintesc lucruri de mult uitate, ca un torent de imagini aleatoare invadandu-mi cortexul vizual, despre serialul Mortal Kombat, racheta pe combustibil solid facuta din pixuri si chibrituri, si in cele din urma, informatia esentiala. Imperiul Otoman era sustinut de puterile vestice, fiindca le asigura linii de comert pe uscat cu orientul. Cu teama am intins cursorul catre stegulet. Mesajul mi-a provocat putina panica: „Imperiul Britanic isi onoreaza alianta cu Imperiul Otoman si se alatura luptei impotriva Romaniei”. Frenetic m-am uitat pe harta. Marea Britanie e departe, pe o insula, nu are cum sa ajunga aici si sa faca scandal. Activez modul de vedere pe natiuni al hartii. Britanicii erau peste tot, puteau sa redenumeasca planeta daca vroiau. Erau in America de Nord, erau in Africa, erau in
Australia, erau in India, erau cea mai mare putere mondiala si vroiau sa ma stearga de pe harta. Dar nu erau langa mine, asa ca m-am calmat. Chiar daca vor trimite ajutoare, le va lua ani intregi si probabil le vor muri soldatii pe drum.
Mi-am vazut mai departe de asediu, cand deodata, mirosea a ceva ars in Bucuresti. Veniti ca de nicaieri erau 21 de mii de turci calare, asediind capitala. Am oprit asediul am trimis trupele acolo, am mobilizat rezervistii(ceva mult mai usor de facut, multumita posibilitatii de a le spune la nivel global unde sa se duca si sa faca o armata masiva) si m-am grabit sa impiedic atacul. Lupta mergea cat de cat binisor pentru mine, cand au inceput sa apara alti otomani, intrand in teritoriul meu prin Tulcea. Iar apoi s-a petrecut o serie de evenimente extrem de nefericite. Britanicii s-au tinut de cuvant. O turma de 30 de mii de soldati de-ai lor s-au instalat bine mersi prin Calarasi. Habar nu am de unde au venit, dar erau acolo facand prapad. Mai rau, vazand ca razboiul merge bine pentru ei, Britanicii au adaugat ca obiectiv de victorie anexarea Moldovei. Ei fiind cea mai mare putere din conflict, aveau dreptul de negociere pentru Otomani. Si aventura nu s-a oprit aici. Mirosind sange in apa, rusii mi-au declarat razboi, si ei dorind sa pape Moldova. Apoi Prusia si-a onorat alianta cu Otomanii si-au venit in valuri din nord. Iar partea cea mai amuzanta. Nicaieri in Europa la acea vreme nu mai era nici un fel de razboi. Toti erau plictisiti si au casunat pe mine. Porniseram primul razboi mondial cu 50 de ani mai devreme si pierdeam, pierdeam rau. Disperat, am dat de-o alianta militara cu Serbia, si ei vrand sa scape de statutul de satelit Otoman. Au luat si ei bataie de ne-au iesit din cap gandurile de eliberare. N-am stat sa vad ce se va intampla cu ce a mai ramas din natiunea mea dupa razboi, asa ca m-am prefacut ca ploua, am iesit din joc, si am decis sa vad cum sta treaba cu razboiul civil. Apreciez gestul de a permite natiunilor mici de a scapa de stapani, dar fara a trisa, tot nu prea aveam sanse de liberare.
De partea SUA-nezilor am avut dilema intre cine si cine sa aleg. SUA sau CSA. Mai in gluma, am ales CSA, ce ocupa o zona mai mica si parea de parca oricum va pierde razboiul. Aveam o premonitie. Lupta era in toi inca de la bun inceput si nu era una usoara, desi aveam armata cata frunza cata, firul de bumbac, iar economia se putea spune ca duduia, multumita fortei muncitoare… necostisitoare. Razboiul nu mergea bine pentru mine, personal tot dau vina pe acel zar 
din timpul luptelor, care mai mereu era impotriva mea. Era sa capitulez pana ce m-am uitat peste optiunile mele politice. Cu Romania nu prea aveam multe, dar confederatia avea, iar una era destul de amuzanta. Se numea Cotton King, in esenta un boicot al vanzarii bumbacului pe piata europeana, lucru ce genera automat un Casus Beli, o cauza de razboi, pentru natiunile mari ale continentului vechi, impotriva SUA. Iar partea cea mai amuzanta, nu era impotriva statelor americane, ci doar impotriva SUA, CSA nu patea nimic. Am strans cureaua, am strans bumbacul, am luat decizia si peste cateva luni, britanicii, furiosi de le sareau capacele, au inceput al doilea razboi pentru independenta in America de Nord. Un fel de The Revenge sau The Return sau Reloaded. Si cel mai bun lucru cu putinta din toata asta… Imperiul britanic avea forte militare imense in Canada. SUA era prinsa intr-o menghina. Sigur, pentru mine razboiul nu mergea bine, armata mea fiind macinata pe zi ce trece, dar vai si-amar de pielea yankeilor cand au inceput englezii sa intre in forta din toate directiile. Iarasi, nu am stat sa vad finalul razboiului, multumindu-ma cu gandul ca am provocat haos si distrugere la nivel planetar. Ca dovada ca te poti distra, desi absolut orice faci poate duce la distrugerea propriei natiuni. Desigur, poti oricand sa abandonezi nava, fie trisand, fie prin eliberarea unei tari mai mici pe care tara o detine, si preluarea conducerii ei.
A House Divided nu pot sa spun ca modifica foarte mult Victoria 2. Face experienta pe alocuri mai placuta, ofera natiunilor mai mici o sansa infima la libertate, echilibreaza anumite natiuni si incearca sa redea anumite evenimente istorice importante cu un oarecare grad de simulare, desi le ignora pe altele, iar totul continua sa decurga la un pas lent, dupa ce prinzi din urma trecerea timpului. Il recomand celor care inca mai joaca Victoria 2, si vor ceva mai mult de la el, dar daca nu stati prea bine cu bugetul, v-as sfatui sa asteptati sa ii mai scada pretul, sau sa faceti economii, fiindca saptamana viitoare va fi lansat Crusader Kings 2. O abordare diferita a genului fata de Victoria 2, dar garantat veti vrea sa il jucati.
Vazut: 2057 ori de catre 890 vizitatori
Comenteaza