Games Arena

Cum ar fi sa joci un basm? Cam fiecare joc plasat intr-un mediu fantastic incearca sa raspunda la aceasta intrebare, dar putine chiar reusesc. Se tot impotmolesc in statistici, mesaje fortate, „realism”, pretentii la maturitate si alte detalii ce nu au sens intr-un basm. Dar exista jocuri ce nu au avut aceste probleme, Trine 2 fiind unul dintre ele. Cred ca s-ar putea spune acelasi lucru si despre predecesorul sau, dar amintirile mele ale unui demo jucat la ingramadeala intre sobolanii lui Drakensang The Dark Eye sunt foarte pufoase, posibil de la bloom, TDE il folosea de parca era pe cale sa expire. Ce imi pot aminti era un joculet colorat, cu un narator, o hoata imbracat intr-un alb foarte impractic, un vrajitor ce dormea mult si un razboinic nu foarte ascutit la minte. Imi mai amintesc de puzzle-uri ce se foloseau de fizica, o atmosfera placuta si incendierea savanei intr-o incercare esuata de a-mi scrie numele in foc. Desi este posibil ca ultima sa fi fost din Far Cry 2. Cu memoria a catorva ore de Trine 2 ceva mai proaspata in mintea mea, voi incerca sa va povestesc acest basm.

A fost odata ca niciodata un motor grafic splendid. Unul capabil sa transforme fiecare scena din fiecare nivel intr-un tablou. Nici nu simteam ma aflam intr-un joc, era de parca navigam printr-un set de imagini artistice foarte frumos realizate, acompaniat la fiecare pas de o muzica pur si simplu feerica, desi cea de lupta ma cam irita. Peisaje de poveste se derulau pe fundal in timp ce alergam in misiunea mea de a salva tinutul. Raze de lumina se intrepatrundeau printre turnuri indepartate, printre frunzele copacilor, printre nori, radiind o lumina orbitoare, dar atat de fermecatoare incat aproape ca ma facea sa trec peste calitatea foarte slaba a imaginii propriu-zise de pe fundal. Nu era de la setarile grafic, am fost capabil sa il rulez cu totul la maxim cu doar sanse modice ca placa video sa izbucneasca in flacari, ventilatorul adesea dand de veste prin zorzonitul sau ca se straduia din tot sufletelul sau de plastic sa raceasca batranul R520. Probabil nu veti observa lucrul la care ma refer, fiindca nu toata lumea are acea obsesie nesanatoasa de a se uita ca un uliu flamand la textura cerului si-a norilor, de parca ar fi un soarece schiop. Nu scade din atmosfera, fiindca rare ori vor fi ocaziile in care atentia va fi trasa catre acel fundal, si daca va uitati asa -_- , nici nu se vede. Grafica este oricum foarte stratificata, asa ca planul indepartat nu va va interesa chiar atat de mult, nici macar nu exista unul in catacombele si temnitele claustrofobe. Exista atat de multe elemente de decor ce se intind de la orizont pana dincolo de zona de joc, incercand parca sa iti sara in fata. Nu este o coincidenta ca jocul vine cu setari proprii pentru 3D stereoscopic. Regretabil, nu are optiuni pentru 3D anaglific, sau cum i-ar spune la noi acelui 3D care foloseste ochelari colorati, asa ca nu am putut savura jocul in trei dimensiuni. Desi, ma bucur ca nu avea aceasta optiune, deoarece cromatica naturala a jocului este splendida. Dar daca nu veti folosi functia de 3D niciodata, s-ar putea sa va irite in unele momente perspectiva. Poate fi dificil cateodata sa determini pozitia exacta a unui obiect in spatiu. Daca este in acelasi plan cu tine, daca se poate interactiona cu el, daca marginea din fata mea chiar este acolo sau isi va schimba pozitia dupa ce mai fac doi pasi. Nu se intampla excesiv de des, dar am picat intr-un rau de lava de vreo doua ori din cauza asta.

Din fericire, Trine 2 este foarte iertator. Nu exista notiunea de „game over”, nu exista sau conceptul de a pierde. Poti avea cateva hopuri pe drumul tau, dar nimic nu este ireversibil, nimic nu este sorit pieirii. Atunci cand un personaj moare, poti schimba instantaneu la oricare dintre ceilalti doi. Nu vei reinvia fix in acelasi loc, dar foarte aproape. Si cand mor toti trei, vor reveni pur si simplu la ultimul din numeroasele si foarte frecventele puncte de salvare, fara ca macar sa fie resetat progresul. Nefiind prea dornic sa reiau un puzzle complex de la inceput de fiecare data cand muream de-a binelea fix la final, aceasta ultima facilitate m-a bucurat nespus de mult. Este valabila si pentru bataliile cu bosii jocului. Nu or fi ei multi la numar, dar te poti lupta linistit cu ei, stiind ca nu vei pierde. Poate veti spune ca asta va scadea din dificultatea jocului si din tensiune. Poate ca aveti dreptate in ceea ce priveste dificultate, tensiunea va asigur ca ramane la fel. Scade insa foarte mult din frustrare, si la urma urmei, este un basm. Cum ar fi fost Greuceanu daca in loc sa il invinga pe Jumatate-de-om-calare-pe-jumatate-de-iepure-şchiop, ar fi baut din apa mortii si s-ar fi transformat intr-un porc? Nu foarte placut, va asigur. In special cand veneau acele sectiuni dintr-un nivel la care puterea mintii si imaginatia erau date deoparte in favoarea reflexelor rapide si a norocului chior.
Nu sunt multe, dar suficiente incat cineva mai lent, cum sunt eu, sa aiba probleme. Desi, nu e in totalitate vina mea. Am folosit soarecele si tastatura pentru a juca, abandonand halca vibratoare de plastic atunci cand mi-am dat seama ca trebuia sa desenez vrajile lui Amadeus si sa tintesc arcul pe care il avea Zoya folosind un deget. Pana la un anumit punct totul era fluid, dar cand am inceput sa topai, situatia s-a impiedicat, a plonjat cu nasul in noroiu, apoi s-ar ridicat, s-a curatat, si s-a uitat in jur rusinata, plecand mai departe de parca nu s-ar fi intamplat nimic. Controlul pe care il am asupra sariturilor nu este 100% exact, in special cand vine vorba de ciuperci ce pot amplifica altitudinea si in apropierea altor suprafete. Aici mai intra ca factor si acea ambiguitate referitoare la pozitia in trei dimensiuni a unor suprafete, din cauza perspectivei. Contactul cu anumite corpuri genereaza reactii fizice destul de exagerate, cum ar fi turturii care apar intr-o singura secventa. Nici animatiile nu prea ajuta, cele de leganare a hoatei fiind comic de bizare si sfidatoare a fizicii. Dar in mod normal functioneaza asa cum trebuie, cele ale plantelor vii sunt chiar foarte bine realizate. Predominant nu am intalnit probleme severe la Trine 2, in nici un caz unele care sa strice experienta. Ocazional sa o ingreuneze, dar pentru asta sunt punctele de salvare.

Puzzle-urile ce nu implica sarituri precise pe platforme ce apar si dispar intr-o secunda, in timp ce rauri de acid si turturi pica din cer, sunt mult mai placute. Acestea implica fizica, echilibristica, portaluri ca cele din acel joc plin de portaluri si numeroase capcane ce trebuiesc evitate. Rezolvarea lor este amuzanta, in special pentru ca nu au o singura rezolvare. Intr-un stil similar cu Portal, daca ai cumva impresia ca poti sa treci printr-un nivel intr-un alt fel decat cel intentionat, chiar o vei putea face. A fost la un moment o camera ce avea doua drumuri pe care le puteam lua. Unul mergea in sus, iar unul la dreapta. Am decis sa merg in sus, prin invocarea cu Amadeus a unor cutii pe care ma pot catara. Ajuns acolo si am vazut un punct de salvare. Curios, am coborat si am luat drumul care mergea la dreapta. Acolo am dat de o maneta ce cobora o platforma pe care puteam urca mai usor catre punctul de salvare de mai devreme. Aceasta era solutia pentru cazul in care nu puteam invoca mai mult de o cutie cu Amadeus. Jocul va avea solutii pentru relativ toate puzzle-urile ce sunt independente de abilitatile personajelor, atat cele native, cum ar fi leganatul pe franghie a hoatei sau invocarea de cutii a vrajitorului, cat si cele care pot fi capatate pe parcurs. Mai exact, prin nivel tot vei gasi niste sfere sau sticle magice, care odata ce sunt adunate in numar de 50, vor genera un punct. Acest punct poate fi cheltuit intr-un arbore de talente ce ii vor permite lui Amadeus sa invoce mai multe cutii sau sa leviteze inamici. Vor permite hoatei Zoya sa traga cu sageti de gheata, de foc sau sa devina invizibila. Si ii permit lui Pontius cavalerul sa arunce cu ciocane, sa manuiasca o sabie de foc si sa alerge in viteza, curatand ecranul de inamici. Pentru a capata aceste abilitati, trebuie sa fii inventiv si atent, pentru a culege toate chestiile stralucitoare din niveluri. Jocul nu are aceasta pretentie, ocazional nici nu are pretentia sa ai toate personajele vii, asa ca va oferi solutii posibile pemtri aproape orice situatie. Dar daca te-ai straduit sa capeti abilitatile aditionale, vei gasi numeroase moduri prin care poti trece prin niveluri. Desi, in general conteaza sa iei abilitatea lui Amadeus de a invoca pana la 4 obiecte, iti va usura mult viata daca nu iti convine solutia predefinita.

Din cauza naturii libere a celei mai mari parti din puzzle-uri, imi este greu sa le judec dificultatea. Stiu sigur ca au fost unele la care nu am avut nici o idee cum sa le rezolv direct asa cum probabil era intentionat de producator, asa ca am inceput sa inlantuiesc placi magice si cutii pana ce ajungeam unde vroiam. Sentimentul este nespus de placut, fiindca nu trebuie sa ghicesc logica adesea obscura a designerului, ci ma pot folosi de forta bruta a fizicii abuzabile pentru a-mi atinge scopul. Nu as spune ca am trisat, doar ca am testat pe alocuri elasticitatea regulilor jocului. Iar in modul cooperativ, cand sunt mai multi jucatori controland simultan cate un personaj, numarul de metode posibile pentru a completa o provocare explodeaza. In termeni mari, a fost o experienta distractiva, ocazional piperata mici probleme de coliziune si secvente ce necesita parca mai multa munca decat as fi preferat. Dar jocul stie cand acele momente apar, asa ca dupa un puzzle mai greu, imi tranteste in fata o lupta impotriva unui val de goblins, ce nu prea sunt o amenintare. Din cand in cand mai apare si cate un boss, unii ce trebuiesc invinsi printr-un puzzle, si unii prin lupta directa, ca ultimul, un dragon imens ce adora cercei. Cu exceptia acelei ultimi confruntari, si inamicii care necesita rezolvarea unui puzzle, bataliile pot deveni repetitive. Nu prea au un factor de distractie suficient de mare. Cel putin ii dau ceva de facut vrednicului cavaler Pontius, care rare ori isi arata utilitatea la parcurgerea nivelurilor. Daca nu exista ceva de care scutul sau sa apere echipa, este macar bun ca balast.

Trine 2 mai are si o poveste, altfel nu ar fi basm. Tinutul este din nou in pericol, natura o ia razna, iar goblins fac ravagii prin ruinele unor vechi castele. Artefactul sufletelor, numit Trine, ii cheama din nou la un loc pe cei trei eroi, impingandu-i catre sursa raului, catre regele goblinilor, si catre doua printese dintr-un regat dat uitarii. Este o aventura destul de simplista, raul trebuie invins, domnita trebuie salvata, iar fiecare erou dobandeste o recompensa pentru efortul sau. Zoya se imbogateste cu o coroana de aur ce sedea pe capul unui goblin; Pontius salveaza regatul si capata o apa fermecat ce ii va face cartofii sa creasca mai mari ca el; iar Amadeus se va putea intoarce acasa, la nevasta lui, de care se ascundea la inceputul jocului. Nu se intampla nimic radical pentru cei trei eroi, nu exista nici o revelati cutremuratoare despre trecutul lor, este doar o aventura la care ei, alaturi de jucator, au participat, s-au distrat, iar apoi au plecat fiecare pe drumul sau. Basmul este destul de lung, nu as putea sa va spun exact cat, nu am numarat, dar a fost cu siguranta mai lung decat unele FPS-uri mult mai scumpe lansate anul acesta. Durata este oricum variabila, in functie de cat de mult vrei sa culegi fiecare sfera lucioasa.

M-am distrat jucand Trine 2, daca timpul mi-ar permite, l-as relua pentru a-l parcurge de la un capat la altul in modul cooperativ. Este un joc foarte relaxant, exceptie fiind micile momente dinspre final, cand dificultatea secventelor ce necesita dexteritate creste simtitor. Mai important, este un basm si iti aminteste asta la fiecare pas, fie ca te afli intr-un orasel adormit, in caverne inghetate, in catacombe inundate, in pesteri intunecate, in mlastini otravite sau in inima unui vulcan. Te simti de parca nu ai fi in fata unui calculator, adormit fiindca vecinii iar au petrecut, ci mai degraba de parca ai atipit pe tastatura si ai visat o lume fantastica, plina de pericol, aventura si distractie. Si-am incalecat pe-o sa, si v-am spus povestea-sa.

Vazut: 1959 ori de catre 801 vizitatori

Articole asemanatoare:
• Trine 2 in decembrie
• Drakensang The River of Time
• Drakensang: The Dark Eye
• dtp Entertainment in faliment
• Trine 2 DLC