Games Arena

Odrasla baietilor de la Gas Powered Games, saga Dungeon Siege a vazut lumina monitoarelor credincioaselor noastre PC-uri pentru prima data in 2003, cu Legends of Aranna. A urmat continuarea, in 2005, un expansion pack pentru continuare, un an mai tarziu, iar de atunci franciza a stat bine-mersi la naftalina. Pana acum. Daca povestea celui de-al doilea joc se indeparta total de cea a originalului Dungeon Siege,  iata ca ultimul vlastar al seriei se intoarce la origini, asta spus cu mare indulgenta, in incercarea sa de a umple golurile ramase cu privire la situatia legionarilor Legiunii a X-a, si a dramaticelor evenimente ce se desfasoara in  regatul Ehb.

Termenul mai potrivit ar fi o re-imaginare a scenariului original, vazute prin prisma a noi personaje, locatii, etc. Cei de la Gas Powered Games au predat stafeta producatorului Obsidian, care, probabil contaminat de molima de origine romaneasca ce poarta teribilul nume de LENE, a ales calea cea mai usoara, in loc sa ne ofere o continuare de sine statatoare, s-a multumit cu aceasta pseudo-reinventare mediocra. In cele ce vor urma, vom vedea de ce ulciorul nu merge intotdeauna la apa, in cazul schimbarilor de producator, fapt consolidat si vizibil de la o posta in acest joc, care putea la fel de bine, sa ramana undeva pitit sub un bolovan, sau prin vreun tomberon de pe o strada obscura din Hong Kong.Asadar, povestea ne va purta prin coclaurile regatului Ehb, urmand destramarea ordinului militar din care personajele noastre fac parte, Legiunea a X-a. Razboiul civil si anarhia care au urmat, nu au sporit cu nimic perspectiva unei vacante sau al vreunui tur al regatului, motiv pentru care toti legionarii care inca nu si-au dat duhul prin foc si sabie, hotarasc sa restaureze ordinul, prin stoparea conflictelor, prosperitate in regiune, atragerea de fonduri europene, programe de dezvoltare regionala si institutionala, samd.

Instigatoarea acestor violente este o domnita, pe numele ei de fata mare Jeyne Kassinder, o domnita posesoare de puteri arcane considerabile, cu care va trebui sa ne intalnim, evident, spre finalul jocului, pentru a-i tabaci funduletul obraznic pus pe belele.Pentru a duce la bun sfarsit aceasta misie nobila, Obsidian ne-a pus la dispozitie patru legionari ai ordinului, cu care sa ne identificam. Acestia, intr-o oarecare masura, corespund claselor de personaje consacrate de-a lungul anilor intr-un RPG. Bunaoara, Lucas aduce a warrior sau knight, caci face uz de sabie si de scut, si intra in puhoiul de adversari ca-n branza. E util la stramtoreala, dar nu e tocmai un geniu, si nu stie ce-i aia arma de distanta. Katarina, pe de alta parte, e o experta a armamentului de foc, cu care isi doboara adversarii de la o distanta sigura, astfel asigurandu-si pielicica fina si hidratata corespunzator. O putem cataloga drept rogue sau ranger. Nu-i plac situatiile inghesuite, si are un animal de companie la dispozitie, in postura unui caine spectral. Anjali, e un archon, un spirit al focului in forma umana. Aduce a battle-mage, caci se descurca binisor si la capitolul cafteala, si dispune de vraji puternice. Asemenea Katarinei, poate chema in ajutor pe campul de lupta un sacal de foc. Ultimul dintre personaje, Reinhart, e un cercetator nitel intr-o ureche. Ii putem pune stampa de wizard sau mage, caci este lipsit de armament, dar compenseaza prin magii puternice si aure de protectie sau ofensive. Fiind cam plapand, va aborda adversarul de la distanta, blagoslovindu-l cu vrajile sale. Singura modalitate de a avea toate cele patru personaje in joc, este modul co-operativ, in care tu si inca trei prieteni veti putea hacui in stanga si-n dreapta adversarii pe care jocul ii revarsa constant. Exista si modul de multiplayer, insa acesta este atat de prost gandit, incat mai bine ar fi sa nici nu mentionam nimic despre el. Daca intri in sesiunea de joc al unui host, vei constata iute ca personajul tau este bine mersi pus in postura de carne de tun, sau mai bine zis, a cincea roata la caruta. Toate recompensele, obiecte, bani si experienta merge catre gazda, care, la o adica, poate sta cu mainile in san, fara a fi nevoit sa alerge de colo colo cu limba scoasa dupa acestea. O decizie foarte dubioasa, si, vadit implementata la grabeala, modul multiplayer este de evitat, din toate aspectele si considerentele practice la care ne putem gandi. Nici o problema, veti spune, oricum, prin definitie, un RPG se joaca singur, jucatorul asimiland astfel evenimentele, povestea, si toate celelalte aspecte ce tin de gameplay, in ritmul propriu. Aici, nu pot decat sa fiu de acord, multiplayer-ul potrivindu-se ca o manusa titlurilor competitive, fie ele shootere, fie ele strategii, simulatoare sportive, samd.

Si uite asa, intrand in campanie, cu o spranceana deja ridicata circumspect, constat cu stupoare ca Dungeon Siege 3 nu mai e… Dungeon Siege. Jocul a luat o turnura radicala, in detrimentul unui RPG hack&slash, prezentat din prisma clasicei perspective izometrice, in postura unui dungeon crawler cu miros puternic de MMO, insa un MMO cu control de toata mizeria. Nu am avut ocazia (a se citi, sculele necesare) pentru a putea incerca versiunile de consola ale jocului, insa ceva imi spune ca acest control a fost gandit pentru acestea in special, batranului PC fiindu-i aruncat un control ciudat si aiurea implementat, cu tenta de action, folosind in acest fel tastele WASD pentru miscarea personajului. Mai trist este ca nu avem hotkeys si nici posibilitatea de a ne fixa noi o tasta pentru o actiune specifica, astfel ca te vei trezi apasand simultan vreo trei taste doar pentru a accesa o banala vraja de vindecare care a atins statutul de “empowered”. Despre acestea, ceva mai incolo. Dat fiind faptul ca fiecare personaj dispune de 6 talente, vraji sau abilitati, dintre care doar trei dintre ele sunt afisate pe ecran, pentru restul fiind nevoit sa tii apasata tasta Shift, este un adevarat cosmar pana sa ajungi sa selectezi doar abilitatea dorita, acest fapt aducand o penalizare grava la capitolul gameplay. Nici un bai, analizam si depunctam.

Ei, dar castraveciorul de pe varful tortului il veti (dez)gusta in momentul in care veti realiza ca ati terminat jocul in nici 12 ore, un sfarsit de saptamana in care nu aveti nimic mai bun de facut, fiind suficient pentru a-i da de capat. Dar ma indoiesc cu tarie ca nu aveti nimic mai bun de facut decat sa jucati Dungeon Siege 3. Misiunile secundare mai aduc un strop de varietate si mai lungesc un piculet campania, dar chiar si asa, este inadmisibil pentru un RPG, o durata de joc atat de scurta. Ma scuzati, pseudo-RPG, sau mai corect, o tentativa de RPG. Oricum o luati, asta e, va trebui sa murmurati in barba si sa acceptati acest lucru. Hai ca doar n-o fi dracul chiar atat de negru, ati putea spune, trebuie sa fie totusi ceva atractiv in joc. Din pacate, nu am dat peste astfel de momente. Grafica viu colorata si spectaculoasa nu scot din mocirla un joc care are atat de putine de oferit, si veti vedea si de ce. Pentru inceput, jocul a fost imbecilizat, astfel, cel mai probabil, si cainele meu ar putea naviga fara sa se rataceasca in lumea jocului, intrucat a fost implementat… nu, implementat suna de parca ar fi ceva bun, a fost varat in joc un sistem de navigatie pentru imbecili, care descurajeaza complet explorarea, presarandu-ti un sirag de chestii rotunde aurii stralucitoare pana la obiectivul cu pricina. O fi util pentru juniorii incepatori intr-ale genului, pentru a nu se rataci in cazul in care exista mai multe quest-uri de completat simultan, dar pentru veteranii cu barba sura, este o gluma de prost gust. Mai mult decat atat, nivelurile sunt liniare pana-n maduva, nu exista cai alternative sau mijloace diverse de a completa un obiectiv, sau de a ajunge la zona cutare printr-un pasaj secret, sau mai stiu eu ce alte chestii asemanatoare, de care au facut uz multitudinea de RPG-uri clasice.

Dungeon Siege 3 pare sa fie soiul de ghid care nu prea are habar ce anume ar trebui sa prezinte, si te ia de manuta si te repede iute, fara sa te lase sa te bucuri de intregul tur, sau sa poposesti undeva si sa pui intrebari pe care nu are cum sa ti le ofere despre cutare si cutare. Spuneam ceva mai inainte despre abilitatile personajelor. Ei bine, fiecare dintre cele patru personaje are un total de sase abilitati, putand fi accesate prin “ingeniosul” sistem de control despre care am vorbit adineaori. Fiecarei abilitate in parte i se pot atribui doua trasaturi, in limita a, din nou, sase maxim. Spre exemplu, abilitatea Katarinei si a lui Anjali, de a chema in lupta un partener canin. Putem pompa puncte spre a mari rezistenta si forta de atac a animalulului, sau, putem alege ca prin fiecare atac pe care acesta il initiaza, sa vindece un numar de cutare puncte de viata ale personajului. Poti merge fie cu prima trasatura la maxim, fie cu cea de-a doua, fie poti crea un amestec intre cele doua. Acelasi mecanism se aplica oricarei abilitati ale personajelor. Daca te pricepi la ceea ce faci si nu-ti prinzi urechile, poti crea niste personaje cu adevarat puternice, care sa faca un proces scurt puhoaielor de adversari. Continuand, descoperim ca fiecare personaj are doua posturi, o postura de distanta, si o postura corp la corp, prima utila pentru a face niste rani cat mai mari unui singur adversar, iar cea de-a doua, pentru a dispersa atacul in jurul a cat mai multe tinte. Lucas, de exemplu, in prima postura, manuieste sabia si scutul, iar in cea de-a doua postura, sabia grea, manevrata cu ambele maini. Cel mai bine se evidentiaza aceste doua posturi in cazul Katarinei, unde de la distanta isi foloseste puscociul din dotare pentru a dobora lighioanele, iar daca situatia o cere, cea de-a doua postura, “de aproape” ii permite sa foloseasca combo-ul shotgun/pistol, pentru a dispersa si subtia randul celor ce vor s-o scalpeze. Oricum, dificultatea jocului e pe undeva pe la piciorul broastei, iar daca mai parcurgi si misiunile secundare, lucru pe care eu il fac in orice joc, vei castiga suficienta experienta incat sa deblochezi aproape orice abilitate a personajului cu care joci, facand din joc o provocare echivalenta cu cea a unei plimbari prin parc, fluierand. Bine, bine, sunt si situatii putin mai dificile, iar faptul ca sistemul de control este de cacao, te va face sa blagoslovesti jocul, originile acestuia, samd, cu vorbe de duh, ba mai mult, sistemul de tintire care ar trebui sa selecteze adversarii luati la cafteala, da niste rateuri de toata frumusetea cand ti-e lumea mai draga, iar daca adversarul ales e un ciclop incapatanat si al naibii de rezistent la atacuri, care e gata-gata sa muste din tarana dupa ce te-ai chinuit ceva vreme sa-l nimicesti, si sistemul alege o alta tinta doar pentru ca te-ai scarpinat in locuri absconse pentru doua secunde, ei bine, stiti voi ce urmeaza, nervi, frustrari, inju***raturi si toate cele. Obisnuieste-te, se va intampla des. Dialogurile vorbite interactive, mai aduc ceva culoare in atmosfera jocului, voice acting-ul este in regula, nimic iesit din comun, accentele personajelor de diferite factiuni si rase par veridice, insa mereu, in sceventele cinematice aferente dialogurilor, personajul este mereu cu spatele la camera. Din punct de vedere vizual, desi colorat si vioi, jocul nu prezinta nici un salt inainte in aceasta chestiune. Totul pare sters, tern, iar lipsa detaliilor obiectelor si ale altor suprafete fac ca jocul sa arate ca unul de generatie trecuta.

In concluzie, sfatul meu este sa pastrati distanta fata de acest joc. Chiar si in cazul in care sunteti fani inraiti ai francizei Dungeon Siege, veti descoperi in acesta numai dezamagire si stupoare. Cel mai bine ar fi fost sa nu vada in veci lumina zilei, si nu-l putem numi un succesor al seriei, ci mai degraba un var indepartat… ce tocmai si-a facut aparitia de undeva din Burundi, dupa ce-a stat ani de-a randul in Afghanistan in compania unor pakistanezi… ai caror parinti au emigrat din Bangladesh… ma rog, ati prins voi ideea.

Nu-ti trebuie sa petreci prea mult timp in joc sa-ti dai seama ca bogatiile si aventurile pe care le-ar fi putut oferi au fost jefuite, cheltuite si fumate de catre predecesorii sai. Trist, fratilor, trist.

Vazut: 3595 ori de catre 1126 vizitatori

Articole asemanatoare:
• Dungeon Siege 3 DLC
• Alpha Protocol
• Tomb Raider amanat
• Hitman in noiembrie
• Review: Scarygirl