Games Arena

Anul trecut am ratat ocazia de a juca revenirea pe PC a nobilului motor-sport Formula 1. Dar din fericire Codemasters, studioul din Birmingham mai precis, a mai pregatit inca o editie pentru anul acesta, iar anul viitor va mai fi unul, si inca unul, si inca unul pana ce nu vor mai fi profitabile, toate sezoanele vor fi impachetate intr-un singur joc ce va fi lansat ca un adio pentru fani, dupa care timp de un deceniu nu va mai fi nici un joc de Formula 1 pe PC. Cel putin presupun ca asta se va intampla, asa a fost data trecuta. In orice caz, F1 2011 a sosit, l-am butonat o saptamana, am devenit campion mondial si pot sa spun ca sunt destul de multumit de el. Dar nu in totalitate, in nici un caz in totalitate. Cand citeam despre joc si ascultam declaratiile producatorului, tot nu intelegeam cum exact vor sa ma faca sa ma simt de parca as „fii pilotul” si as „traieste viata”. In cele din urma m-am prins, nu de cum sa ma faca sa ma simt de parca as „fii pilotul”, ci de cum n-au inteles nici ei despre ce este vorba. Totusi, nu conteaza asta, atat timp cat F1 2011 este un simulator bun de Formula 1, ceea ce si este.

Tin minte ca jocul precedent tot era laudat la partea de grafica… in mare parte de catre Codemasters, dar laudat oricum. Vazand jocul, nu inteleg de ce. Arata bine, nu ma intelegeti gresit, dar sincer nu arata suficient de bine incat sa fie scuzat modul in care ruleaza. Indiferent ce setari am incercat, nu puteam sa il faca sa sara, constant, de 30 de cadre pe secunda. L-am jucat predominant pe nivelul minim al detaliului, deoarece fiecare cadru pe secunda intre 15 si 25, este vital daca vrei sa ai control bun asupra masinii. Pe nivelul ultra, diferenta nu este prea mare. Arata predominant la fel, iar performanta scade cu 5, poate 10 cadre. Impactul ridicarii la maxim a tuturor setarilor nu este la fel de mare ca problemele de optimizare pe care le are jocul. Fara nici un motiv care imi vine in minte, anumite parti din trasee vor sacada observabil.
Cred ca este ceva legat de distanta de vedere, care in unele portiuni de circuit iti permite sa vezi decorul indepartat, ce cuprinde peisaje frumoase, dar in mare parte usor de trecut cu vederea. Nu ar avea cum sa fie altfel, atunci cand treci pe langa ele la 300 de kilometri la ora. Daca jocul ar avea optiunea de a limita campul de vedere, sau mai bine, de a elimina decorul, problemele de performanta cred ca ar disparea. Functiona la Grand Prix in ‘92. In restul jocul ruleaza bine, ceva ce chiar m-a surprins, pentru ca NFS Shift 2 mergea destul de slab daca umpleam circuitul cu masini. Aici, abia daca observi ca sunt 24 de monoposturi fix in fata ta. Exista totusi un aspect la care grafica jocului este buna, atunci cand ploua. Efectele apei de pe traseu chiar sunt grozave, chiar poti vedea cum se acumuleaza si cum se impregneaza cauciucul pe asfalt. Iar pe roti chiar poti vedea daca ai intrat pe iarba, pe pietre sau ocazional, daca au defectiuni.

Spun ocazional, pentru ca nu este tocmai pe cat de usor ai crede sa iti strici intr-un mod subtil monopostul. Chestiile astea sunt mai rezistente decat erau pe vremuri, cand puteai vedea cum un McLaren ramanand fara roti pe ultima suta de metri, sau cum ii explodeaza motorul. Am incercat sa incing motorul ture in sir, sa merg cu pneuri de ploaie pe uscat la viteza maxima, sa suprasolocit franele, sa conduc in esenta cu un maniac, dar masina tot a ramas intreaga, pana am inceput sa ma izbesc de lucruri. La un moment, dupa cateva mici accidente, incepea sa se scurga un fel de lichid din spatele masinii mele. Dar nu stiu ce era, iar nimeni de la boxe nu mi-a spus nimic despre ce se intampla. Echipa de la boxe de altfel ar putea sa fie ceva mai activa. Informatiile oferite sunt cel mai des de tipul „Nu zau Sherlock”, iar alte ori sunt minciuni sau lucruri care cu siguranta te vor enerva. Doar ce am intrat pe traseu si am facut primul timp intermediar al unei ture, iar desteptul de la boxe ma anunta ca timpii mei sunt foarte dezamagitori si ca trebuie sa fiu mai rapid la calificari. Vor spune asta chiar si atunci cand ar trebui sa stie bine ca masina pe care o pilotez nu are nici o sansa sa ajunga macar in top 10 in afara celor mai mici nivele ale dificultatii. Alte ori, imi spun cu acelasi ton pe care l-ar folosi pentru a ma informeaza ca am trecut de pe locul 23 pe 22, ca am reusit sa preiau conducerea cursei. De doua ori, cand eram pe ultimul tur, mi-au spus sa intru la boxe sa imi repar eleronul, ceva ce ar fi dus la pierderea cursei. Singurul lucru la care vocea din ureche este utila ar fi la simplificarea interfetei.

Ca sa nu mai tot schimbi intre cele trei ecrane informatii pentru masina, in care iti sunt indicate temperatura, daunele si combustibilul, te poti baza pe ce ti se spune in casca. Ar fi fost frumos daca cele trei ecrane de informatie erau comasate intr-unul singur mai bine pozitionat pe ecran. De asemenea, urasc modul in care sunt indicati timpii. Ca sa intelegeti. Pentru mine Formula 1 a insemnat mereu acea bara neagra transparenta, peste care apareau cu galben si alb pozitiile, numele si timpii stabiliti de piloti. Orice altceva, pentru mine, nu este Formula 1. Nu are acelasi sentiment sau aceeasi eleganta.

Asta este totusi doar o preferinta personala. Pentru oricine altcineva nu va insemna absolut nimic. Ce conteaza este ca esentialul jocului poate fi numit fara nici o jena un simulator de Formula 1. Se comporta asa cum imi imaginam ca se va comporta, masinile se misca exact cum speram, iar acum am dovada irevocabila ca era ceva in neregula cu NFS Shift 2. Daca mai tineti minte acea recenzie, daduseram peste o intarziere a controlului pe care am atribuit-o gamepad-ului. Mare greseala din partea mea. Gamepad-ul functioneaza exceptional in F1 2011. Poate fi jucat folosind tastatura, dar va asigur ca va veti chinui mult si greu fara control progresiv asupra accelerarii, franarii si a virarii. Ideal ar fi sa aveti un volan cu pedale, dar daca nu dispuneti de unul, ar merge si un gamepad cu doi tragaci progresivi. Fara acestia, iar veti avea probleme.

Masinile sunt usor de controlat, dar foarte greu de stapanit. Jocul nu vine cu pe cat de multe asistente sunt obisnuit de la jocurile mai vechi, sunt suficiente, dar tot nu sunt facute dupa principiul „le ai sau nu le ai”, nu exista un pas intermediar. Ma refer in special la asistenta de franare. In jocuri precum F1 Challenge, daca memoria nu ma insala amarnic, exista potiunea de asistenta partiala, ce va frana intr-un viraj suficient de mult incat sa nu intri intr-un perete, dar tot depindea de tine sa faci restul. Aici, va frana complet, lasand la latitudinea ta doar accelerarea si viratul. Este o unealta eficienta daca nu ai jucat pana acum un simulator de Formula 1 sau daca vrei sa te obisnuiesti cu traseul. Dar sa nu te astepti la miracole sau la timpi buni.

Franarea automata gandeste aproape la fel ca AI-ul. Nu are nici o intentie sa intre in decor sau sa isi rupa pneurile la fiecare viraj, asa ca nu va lua curbele ca un maniac ce franeaza fix in ultima milisecunda. Acesta de altfel este secretul succesului. AI-ul va frana in suficient de mult timp incat sa se poata incadra in linia ideala. Poate face greseli, poate fi chiar penalizat pentru aceleasi greseli, dar predominant va actiona rational. De aceea, cand ai o masina ce in nici un caz nu are cum sa faca fata unui Ferrari, calc-o cat de tare poti si roaga-te sa mai poti intra pe sosea dupa ce ai depasit pe interior masina de langa tine. De mentionat, nu calca pe iarba cand depasesti, vei fi penalizat.

Pe langa simplul act de a conduce, ce nu este niciodata simplu cand vine vorba de Formula 1, va mai trebui sa ai in vedere cateva lucruri atunci cand esti pe circuit. KERS, DRS si schimbarea amestecului de combustibil. Lucrurile astea nu erau pe vremea mea. KERS este in esenta un fel de NOS de la jocurile NFS, doar ca functioneaza pe principii foarte diferite, efectul este totusi similar. Sunt sanse bune ca daca joci in modul de cariera, nu vei sti ce este KERS timp de un sezon. DRS deschide eleronul din spate al masinii, oferind aerodinamica mai buna pentru viteza, dar groaznica pentru virat. Vei derapa oribil daca nu il dezactivezi. Totusi, nu trebuie sa iti fie teama ca vei omite sa aduci eleronul la starea sa initiala, deoarece in curse DRS poate fi activat rar, pe sectoare prestabilite. Amestecul de combustibil va afecta atat performanta cat si rezerva de combustibil, asa ca nu este recomandat sa te joci cu el, decat pe curse scurte sau daca nu te deranjeaza sa faci popasuri pentru realimentare. Ai putea totusi sa profiti de accidente neprevazute pentru a intra la boxe, atunci cand maritul Pace Car iese pe circuit, pentru a realimenta fara sa pierzi pozitii.

Am fost martor de doua ori intr-un sezon la iesirea acestei fiare sacre pe traseu. Regretabil, ambele ori eram prea departe de fruntea turmei pentru a-i putea face poze indeaproape, fiindca de obicei eu eram cel care provoca acele mici ”archidents”. Ca veni vorba, am mentionat ca este greu sa iti strici intentionat motopostul, ei bine, este cam la fel de greu sa il strici pe unul rival, fara ca tu insuti sa ajungi un nor negru de praf, sau sa fii dat afara din cursa. La una din incercari s-a produs chiar un fel de anomalie. Am reusit sa invart masina din fata mea, ce cu siguranta urma sa fie lovita in viteza de cea care venea din spate. Numai ca la contact, cea din spate a trecut prin victima, de parca nu ar fi fost acolo. Ma gandesc sa nu fi fost cumva una din cursele la care am limitat daunele doar la nivel estetic, o setare ce apropo este globala pentru toate masinile. Dar chiar si asa, trebuia sa aiba loc un impact. Ceva este putred in Danemarca, desi parca era in Belgia. Jocul te incurajeaza sa conduci ca un om normal, ca un pilot profesionist, chiar si daca treci regulile pe setarea cea mai relaxata. Sigur, inseamna ca nu vei putea sa tai colturile asa cum vrei sau sa joci pinball cu opozitia, dar in multiplayer, cei care confunda F1 2011 cu orice altceva, vor fi descalificati prompt.

Ca un simulator, F1 2011 se descurca admirabil. Chiar te face sa inveti cum sa conduci, cum sa negociezi fiecare viraj. Am reusit sa inteleg din nou cum se trece cu succes printr-un ac de par si am ajuns sa ador circuitele cu spatiu liber amplu in viraje. Tin minte cand am inceput sa joc simulatoare de Formula 1, cu Grand Prix, depindeam foarte mult de circuitele de strada, la care peretii ma ajutau sa virez, ca la un joc NFS. Acum, le urasc. Sincer, nu imi aminteam ca Monte Carlo sa fie atat de claustrofob, totusi, m-am descurcat surprinzator de bine in Singapore, un alt circuit stradal.

Chiar daca numarul de trasee este foarte generos, fiind prezente toate din sezonul 2011, pot sa spun ca duc dorul celor mai vechi. Hockenheimring si A1-Ring erau printre preferatele mele. Pe cel din urma chiar reusiseram sa decolez la un moment, dupa ce m-am jucat prea mult cu setarile masinii. Poti face asta si in F1 2011, exista optiuni numeroase de personalizare a setarilor, dar nu pot sa spun ca sunt un fan al modului in care sunt prezentate. Stilul folosit la F1 Challenge tot ramane preferatul meu. Totul era indicat pe un singur ecran, iar efectele erau vizibile pe mai mult decat un indicator general, aveai telemetrie. Aici, nu ai telemetrie de nici un fel, ceea ce taie foarte mult din avantul pe care il aveam pe vremuri, de a testa fiecare setare in parte. La simulare jocul nu este superficial, dar lipsa unor grafice detaliate face motoristul din mine sa se simta ignorat. Un ultim lucru important referitor la setari, asigurati-va ca inainte de a termina calificarile, aveti setarea pe care o vreti la masina, deoarece jocul are tendinta sa nu va ofere posibilitatea de a o schimba inainte de a incepe cursa, decat daca ati intrat in meniul principal de la calificari si din meniu ati intrat in cursa. Altfel s-ar putea sa va treziti cu ultima setare experimentala.

Sunt numeroase moduri de joc in F1 2011. Ai Grand Prix, la care poti sa iei orice circuit cu orice masina. Ai time trial, ai inca unul a carui nume imi scapa si ai un mod de multiplayer destul de bine dezvoltat in care nu am petrecut mult timp. O combinatie de conectivitate slaba cu unii competitori si dorinta de a vedea cum e sa „fii pilotul” m-au tinut in el doar cateva minute.

Modul de cariera a fost cel care mi-a ocupat cel mai mult timp. Am inceput ca un pilot verde, cu optiunea de a ma alatura unei echipe de Formula 1, din sezonul 2011. Nu am sarit la McLarren sau la Ferrari, in mare parte pentru ca nu aveam cum. Trebuia sa incep de jos, cam de unde era pe vremuri Minardi. Din fericire, echipa la care am ajuns, Team Lotus, avea masini mult mai fiabile. Niciodata nu a explodat vreuna spontan si toate erau in stare sa termine sesiunea de calificare. Am intrat cu ele in pereti, dar erau functionale. Totusi, nu erau in nici un caz rapide, cel putin nu la fel ca ale oponentilor. Si pentru ca nu aveam de gand sa petrec urmatoarele luni chinuindu-ma pentru ca prin al patrulea sezon, din maxim cinci, sa ajung la o echipa buna, ce chiar are masini rapide. Asa am schimbat destul de repede dificultatea la una mai mica. Indiferent de alegere, jocul tot ofera o provocare, pentru ca actul de a conduce continua sa fie cel mai greu lucru, oponentii sunt ca un bonus. In orice caz, am fost minunat initial de ceea ce imi era oferit. Puteam sa particip la un week-end intreg de curse, cu trei sesiuni de antrenament, trei de calificare, la care m-am adaptat cu greu si desigur, cursa. Alternativ, poti avea doar cate una din fiecare, depinde cum stai cu timpul.

In prima cursa, din Melbourne, m-am straduit pe cat de mult am putut sa obtin un timp bun in prima runda de calificare. Nu stiam la acea vreme cum functioneaza structura actuala a Formula 1, par putin cam prea dornici sa schimbe de la o zi la alta regulamentul. Prima mea incercare de a ma califica parea sa fie un esec, dar in ultimele secunde, fix ultimele, au mai ramas doar doua sau trei dupa ce mi-am terminat turul, am reusit sa intru pe o pozitie suficient de buna incat sa fiu primit in runda a doua de calificari. Concomitent, am aflat ca si in cazul in care timpul expira in turul meu, mai aveam vreo doua minute la dispozitie sa il termin, ceva ce mi-a transformat triumful intr-o reusita mai putin epica. Apoi a venit ziua cursei, pe care a trebuit sa o iau de la capat de cateva ori, deoarece inca ma adaptam la control si la modul in care functiona masina. Era suficient sa fac un viraj eronat si totul se naruia.

O vreme am stat si m-am intrebat, de ce nu exista acea optiune faina pe care o aveau Grid si Dirt de a derula timpul, pentru a-mi putea remedia greseala. De pe la a treia cursa, am descoperit ca aceasta optiune inca era acolo. Doar ca pentru a o vedea si activa trebuia sa dau scroll prin meniul de setari, ce ca la orice joc facut pentru o consola, nu poate sa umple tot ecranul pentru ca Pitong. Cu derularea activata, cursele si calificarile au devenit mai simple. Tot erau dificile, deoarece eram limitat la maxim 4 reluari, iar pentru multa vreme participam la curse de 11-14 ture, ca sa pot sa am acces la opririle la boxe si la Pace Car. Speram sa fie mai multe setari pentru durata, pot fi 3 ture, 25%, 50% sau 100% din durata maxima a unei curse, dar nu 7 sau 9 ture. Referitor la reluari, nu le poti salva din pacate, iar in timpul lor nici nu poti sari la alti piloti. Asta ar putea fi legat de faptul ca jocul nu tine circuitul in memorie, lucru mentionat anterior de Codemasters. In acest mod se explica si de ce indicatoare pe care le darami intr-un tur revin la viata in urmatorul.

Intre curse si calificari, imi petreceam timpul in doua locuri. Unul era cabina, unde puteam sa citesc e-mailuri nu foarte interesante. Aveam acolo un televizor mare ce mai mereu afisa sigla jocului, si mai era calendarul de la care progresam la urmatoarea cursa. Cand nu eram acolo, eram in fata cabinei, la un interviu cu un tip intr-o camasa albastra, ce imi punea mai mereu aceleasi intrebari, ce aveau legatura cu ce am facut in cursa actuala. Tot asteptam ca acele intrebari sa aiba un efect, sa ma vad la televizor sau sa citesc in ziare ceva despre mine, dar ioc. Indiferent ce ziceam, din selectia de trei raspunsuri mai mult sau mai putin egoiste, nici unul nu avea vreun efect sesizabil. Abia dupa ce castigam o cursa se intampla sa mai zica ceva de mine, dar destul de rar si de obicei era legat doar de ce am facut in cursa respectiva, nu de ce am zis despre coechipier sau cat am injurat masina.

Aceasta componenta este complet inutila. Stau si ma intreb, daca asta este cea imbunatatita, atunci cum arata in F1 2010? Experienta de a „fii soferul” a continuat sa fie neinteresanta pe tot parcursul sezonului. In cabina nu aveam nimic de facut, la boxe stateam in masina degeaba, iar echipa ma trata ca un nimic. Inteleg ca eram noul recrut, dar in primele cinci curse am reusit sa ajung pana si pe podium, in timp ce coechipierul meu, Jarno Trulli, rare ori reusea sa termine mai sus de locul 20. Eu eram singurul motiv pentru care echipa avea macar puncte la campionatul de constructori, dar le-a luat 10 curse ca sa ma declare un membru egal al echipei. Indiferent cat de multa munca am depus, tot nu m-au declarat soferul principal, cel care decide in ce directie se indreapta cercetare. De ce ar face-o, nu era de parca eram singurul care chiar facea ceva in folosul echipei. Apropo, era sa uit, ocazional, in timpul antrenamentelor, poti primi obiectivul de a stabili un anumit timp intr-un numar limitat de ture, pentru a obtine un upgrade permanent al masinii. Astfel se ia in calcul progresia tehnologica a monopostului pe parcursul sezonului. Nu este vorba de nimic drastic, cel putin nu din ce am obtinut pana acum, dar conteaza, in special pentru masini ca cele pe care le avea Team Lotus.

Pe langa aceste obiective ocazionale de ordin tehnic, mai sunt pentru calificare si pentru cursa in sine, care vor stipula care este locul minim pe care trebuie sa termini pentru ca echipa sa fie multumit cu tine. Daca se intampla sa le intreci asteptarile, atunci obiectivul cursei urmatoare va fi mai ridicat. Asta duce la o varietate de gogomanii. Eu, pilotul secund, al verde in care n-au incredere, avea ca obiectiv sa termine in cel mai rau caz pe primul loc, in timp ce Trulli putea lejer sa termine pe 24, fara sa il ia nimeni la intrebari. Pe parcursul sezonului era activat si un ecran special la care puteam sa vad exact cat de mult l-am masacrat in timpul curselor. Apoi, am putut chiar sa imi desemnez un rival, cand sezonul era aproape de sfarsit. Aparent trebuiau sa isi faca aparitia alte provocari legate de rivali si chiar de coechipier, dar cum pentru a termina sezonul al doilea mi-ar mai lua inca o saptamana, am decis sa nu imi pese de ele.

Partea cea mai rea a fost ca jocul nu ma facea sa ma simt de parca as „fii pilotul” si as „traieste viata”. Cel mai mult m-a dezamagit in momentul victoriei. In loc sa stau pe podium, cu o sticla de sampanie si sa imi fie inmanat trofeul, apare o secventa de cateva secunde, la care ies din masina si ma laud. Nici cand am castigat campionatul mondial, ceva ce nu este imposibil in primul sezon pe nivelul minim de dificultate, nu am primit mai mult de „bravo, tot nu esti pilotul principal al echipei, dar nu-i rau”. Unde e faima, unde e gloria, unde e usa de la cabina care imi permite sa ies de acolo si sa stau pe langa domnisoarele acelea imbracate in costumele echipei care imi faceau cu mana la fereastra? Nu sunt! Nici macar o conferinta de presa nu aveam la finalul cursei, asa cum au toti pilotii de pe podium. Nu m-am simtit mai „pilot” in acest joc decat in Grand Prix, de acum 20 de ani. Bine, poate exagerez, primeam contracte de la alte echipe. In general, asteapta pana la ultima cursa inainte sa decizi. Daca sari din prima pe orice contract iti sare in fata, s-ar putea sa ramai la Team Lotus sau la orice alt echivalent modern pentru Minardi. In cele din urma, am ajuns la McLaren, in locul rivalului meu, Jenson Button, pe care l-am eliminat din existenta. Pur si simplu a disparut in eter. Jocul nu este tocmai tenace, nu se va adapta bine la schimbarile cauzate de prezenta jucatorului.

Totul parca era mai bine, mai frumos, mai rapid, mai colorat. Masina mergea atat lin, avea pana si un zgomot diferit. Chiar puteai sa simti ca motorul era facut din mai mult de benzi elastice si aracet. Sigur, se asteptau sa ma calific pe primul loc si sa termin pe primul loc inca de la inceput, dar fata de Lotus, mi-au dat uneltele necesare. Nu numai asta, dar pe nivelul de dificultate ales, acea masina era ca un god mode, pentru a fi cinstit a trebuit sa il cresc. Regretabil, nu am mai stat inca o saptamana ca pilot la McLaren, deoarece vroiam sa termin acest articol la timp. Dar cu siguranta al doilea sezon va fi mult mai palpitant. Desi, vocea agasanta si cretina din ureche a ramas, telemetria tot nu exista, a „fii pilotul” si a „traieste viata” este o gluma proasta, politica interna a echipelor este dubioasa, urasc interfata, nu pot salva reluarile, nu pot sa asist ca un spectator la curse, iar sacadarile ocazionale ale jocului nu au sens. Asta nu schimba faptul ca F1 2011 este un simulator de Formula 1 bun, pe care vi-l recomand din toata inima. Il consider la fel de reusit la nivelul de baza ca F1 Challenge. Pacat ca adaosurile sunt superficiale si chiar jalnice. Cu putin noroc, in F1 2012 le vor remedia, sau daca nu, mereu ramane acea compilatie inevitabila de peste cativa ani.

Vazut: 2345 ori de catre 814 vizitatori

Articole asemanatoare:
• Preview: F1 2011
• Review: Need for Speed Shift 2 Unleashed
• Prins cu pisica lui Schumacher in sac
• Reduceri si Oferte
• O pagina de istorie: 1nsane