Review: F.3.A.R.
F.3.A.R. poate fi un nume greu de pronuntat si usor confuz. In acelasi timp, este un nume ce descrie un FPS, parte dintr-o serie ce era odata considerata ca fiind plina de jocuri de groaza. Nu as spune ca mai este in ultima vreme. Poate e doar o impresie personala, dar atunci cand poti pilota o armura de lupta mecanizata inarmata cu rachete si mitraliere, nu prea iti mai este teama de chestii. Pentru FEAR 3 acest lucru este si mai valabil decat era pentru FEAR 2. Rare vor fi ocaziile in care veti tresari din scaun, chiar si daca il jucati la miez de noapte, singur in casa, in timpul unei furtuni, cu castile pe urechi si spirite malefice prin incapere. Si-atunci ce ramane din First Encounter Assault Recon daca scoti frica din el si inlocuiesti Monolith cu Day 1 Studios? Raspunsul: un FPS bunicel ce nu arata rau.
Nu este tocmai la nivelul unui Crysis sau doua, dar este placut. Personajele arata a oameni, chestiile oribile sunt infioratoare, iar fumul se vede bine. Il mentionez pentru ca veti da de mult fum in joc si vapori de dioxid de carbon prin care nu vei vedea prea multe. Fumul chiar va avea un rol important in multiplayer, unde va incerca sa te manance. Iar efectele vizuale, cum ar fi explozii psihice imense sau anomaliile atmosferice/paranormale chiar te pot face sa exclami „uuU”.Exista anumite zone unde jocul va sacada, mi s-a intamplat in special la o portiune a unui supermarket, dar multumita modului foarte lin in care jocul incarca si descarca bucatile unui nivel, nu au durat mult. Atunci cand actiunea se petrece in interioare, totul se misca fluent si arata bine, in exterioare insa, sau in camere mai lungi, se poate observa cum detaliul scade destul de mult spre capatul campului de vedere. Asta este foarte evident in special atunci cand vezi lumina soarelui pentru prima data, in al doilea nivel.
Din aceasta cauza, poate fi uneori dificil sa distingi intre un inamic si decor, daca nu ai un monitor maricel. Producatorul pare sa fi anticipat asta, deoarece au adaugat cel mai util lucru posibil la ajutarea tintirii. Indicatoare verzi pe toate armele ce devin rosii atunci cand ai tinta pe un inamic sau pe ceva care poate fi impuscat. Asa ceva este incredibil de util, in special cand ai inecat o camera in fum si nu mai poti vedea nimica. Referitor la asta. Ma bucur nespus de mult ca intr-un patch a fost adaugata optiune de a dezactiva motion blur prin editarea unui fisier extern, pentru ca jur ca as fi orbit pana la final. De asemenea, ar trebui sa va asteptati la mult gem pe ecran, chiar si atunci cand sunteti in controlul unei fantome, care, vorba vine, nu ar trebui sa aiba sange. Dar de, bine, fie.
Coloana sonora face tot ce poate pentru a fi infioratoare, iar intr-o anumita scena, ce se petrece in raionul de televizoare a unui supermarket, chiar reuseste sa creeze tensiune, ce regretabil dispare foarte rapid. Ca de obicei, Pointman este mut, dar vor fi personaje care vorbesc, insa nu foarte mult. Nu pot sa spun ca am gasit ceva impresionant aici, dar nici nu am simtit nevoia sa arunc placa de sunet intr-un incinerator, asa ca au facut ceva bine.
Daca ati urmarit pana acum povestea seriei FEAR, cea canonica, inseamna ca cea a lui F3AR va insemna ceva pentru voi . Personal, nu am terminat nici unul din jocurile precedente. Practic, nu cred ca le-am jucat mai multe de o ora. Totusi, am inteles destul de usor despre ce este vorba. Pointman este prizonier la Armacham, Alma este pe cale sa dea nastere, iar Paxton Fettel este mort, dar nu lasa asta sa il impiedice, asa ca vine sa isi salveze fratele. Impreuna vor 
incerca sa isi croiasca drum spre mama lor, incercand sa o salveze pe parcurs pe o duduie de la FEAR si sa isi exploreze trecutul. Pe parcurs vor da si de protagonistul lui FEAR 2, care dupa cum va puteti imagina, nu este intr-o stare prea buna. Partea la care cei doi afla despre geneza lor, despre experimentele prin care au trecut ani de zile, despre cine i-a facut ceea ce sunt in prezent, chiar este buna. In special momentele la care vezi cum Paxton s-a transformat dintr-un copil, pe cat de normal poate fi un fiu al Almei, intr-un ucigas maniacal. Scena aceea, ce se petrece exact la final, chiar este grozava. Vorbind de final. Mai tineti minte cum la modul cooperativ al lui Portal 2, GLaDOS tot tachina jucatorii ca unul ar fi cel favorit si ca el ar castiga. FEAR 3 ia asta in serios. In modul cooperativ al campaniei de singleplayer, ce in esenta este singurul mod in care o poti juca, fiul cu scorul cel mai mare va fi declarat cel favorit, iar jocul se va termina fie cu bine, fie intr-un mod neplacut. Va puteti imagina cui ii revine ce final. Daca joci in singleplayer, atunci vei termina jocul automat cu Pointman si il poti relua apoi cu Paxton. Asta m-a intristat putin, deoarece tare as fi vrut sa pot juca de la inceput ca o fantoma, nu sa reiau un nivel pentru putea speria inamicii. Sigur, as fi putut sa joc alaturi de cineva in modul cooperativ, dar sunt foarte antisocial.
Fiul favorit este determinat prin indeplinirea de obiective secundare, ca un fel de trofee sau achievements. Fiecare nivel are provocari ce se repeta de la unul la altul, cum ar fi sa stai 100 de secunde in acoperire, sa omori 100 de inamici, sa omori 10 inamici fara sa fii ranit si asa mai departe. De pe urma lor, si a gasirii unor cadavre sau a unor papusi scarboase cu Alma, vei primi experienta. Cand acumulezi suficienta vei creste in nivel, moment in care vei primi o recompensa. Cea mai comuna este marirea timpului pe care il poti petrece in modul de reflexe imbunatatite/
slow motion al lui Pointman sau cat de mare este rezerva de energie folosita pentru posedare a lui Paxton. Mai primesti mici upgrade-uri de viata, posibilitatea de a cara mai multa munitie si preferatele mele, atacurile melee speciale. Nu cred ca pot sa descriu cat de distractiv poate fi sa turtesti inamicii la pamant cu un bocanc in figura, sa aluneci in picioarele lor sau sa le infigi un cutit fatal in spinare. Sigur, deblocarea lor mi se pare un mod ieftin de a intinde continutul prin restrictionarea unor lucruri ce ar fi trebuit sa fie disponibile din start, dar cel putin nu dureaza mult sa le obtii, ceea ce le face blocarea si mai jalnica, aproape de parca le era frica sa iti dea din start cea mai amuzanta parte a jocului, ca nu cumva sa te plictisesti de ea. Dar partea buna este ca nu te poti plictisi de ea.
Mobilitatea pe care ti-o ofera jocului este net superioara fata de alte jocuri precum, sa zicem Crysis 2. Poti sari din alergare, poti sa mergi de indata ce termini o alunecare, fara intrerupere. Am dat chiar de o scena foarte dinamica, am alunecat pana-n picioarele unui oponent, in slow motion pentru ca vreau sa fiu Zack Snyder, n-am apucat sa ma ridic bine si m-am urcat pe o scara ce ducea pe acoperisul unei casute, de acolo, tot in slow motion, am zarit un balcon pe care era un inamic, am alergat catre el, am sarit, din aer am tras cateva focuri in inamic, nu a murit, asa ca i-am plantat un picior in pipometru si am aterizat perfect pe balcon. Nu poti face asta in Crysis 2. Bine, nu prea poti face asta nici in FEAR 3 prea des, dar a mers cel putin o data si a fost distractiv, desi nu a durat decat 5 secunde.
Pe tot parcursul jocului, alunecatul ramane modul meu preferat de a elimina un inamic. Este rapid, precis si este 
executat prin folosirea atacului melee in timp ce alergi, nu prin apasarea tastei de crouch. Fiecare joc ar trebui il implementeze astfel. Mai bine de jumatate de inamici mor la impact, poti trece prin mai multi odata si in cazul in care dai de un individ mai rezistent, vei putea foarte usor sa descarci continutul unui shotgun in scafarlia sa. Vedeti voi, spre deosebire de Brink, la care alunecatul azvarlea inamicul in partea opusa a hartii, aici chiar poti anticipa unde va pica si il poti impusca din aer daca folosesti slow motion sau esti suficient de rapid. Mi-a placut atat de mult acest mod de doborat inamicii, incat tare as vrea sa existe un mod de joc de popice cu inamici, la care Pointman e bila.
Trecand la partea de shooter, FEAR 3 se comporta relativ la fel ca predecesorii sai, daca nu ma insala memoria. Ai un sistem de acoperire rudimentar, poti sari peste obstacole, poti tinti si poti trage in inamici. Varietatea de arme nu este pe cat de buna speram ca va fi. Ai un pistol, doua mitraliere, o carabina, arma cu luneta pe care o folosesti de trei ori, lansatorul de rachete folosit de doua ori, arma cu fulger si cea care trage cu tepi. Nu sunt multe, nu sunt teribil de interesante, iar jocul are obiceiul prost de a-ti lua armele la sfarsitul fiecarui nivel. Mai rau, pare sa creada ca acea mitraliera care trage in rafale de cate trei gloante chiar este in vreun fel placuta, asa ca ti-o infige pe gat peste tot, inclusiv la lupta finala. Ba nu, mint, mai exista o arma. Bine, nu tocmai o arma, ci un scut blindat, care poate crea situatii foarte amuzante atunci cand te lupti impotriva unor personaje ce au scuturi blindate, pur si simplu veti sta fata in fata pana ce unul se plictiseste si incearca sa dea un scut in capul celuilalt. Totusi, ca un shooter, este destul de bun. Functioneaza, iar AI-ul pe alocuri da semne ca ar fi inteligent. Tot auzeam cum primul FEAR avea inamici destepti, iar aici sunt destul de competenti. Se vor ascunde, se vor retrage, vor tipa de fiecare data unde esti, cand te afli langa un
butoi cu explozibil, cand au ramas singuri si in general te vor ajuta foarte mult sa tii evidenta luptei. Ocazional vor mai alerga spre tine ca berbecii, dar nu mereu. A fost chiar un incident amuzant, un inamic se ascundea in tocul unei usi, nu il prea vedeam bine, asa ca am descarcat cateva incarcatoare in directia generala. In cele din urma l-am omorat, moment in care a dat sa iasa pe usa un coleg de-al sau ce venisera in fuga din capatul holului. A fost suficient sa vada intr-o jumatate de secunda ca inca mai ciuruiam tocul usii, ca s-a intors si a luat-o la sanatoasa. AI-ul va mai face si tot posibilul pentru a te flanca, cateodata chiar reuseste, unul te poate lua prin surprindere in timp ce colegii sai te tin ocupat. E bine ca este ceva de capul lor, pentru ca varietatea lasa de dorit. Sunt soldati, soldati mai mari si psihopati ce deseneaza pe ziduri cu bucati de corp ce se comporta foarte mult ca zombies, dar care iti pot bloca loviturile melee. Unii chiar au centuri cu explozibil, nu prea afli cine le-a pus, pare putin probabil ca a fost Armacham, pentru ca si ei se lupta impotriva lor, iar ocazional mai apare unul cu o centura care explodeaza in fata lor. Mai sunt apoi Phase Commanders, acestia pot sa treaca prin pereti. Bine, nu tocmai prin pereti, dar pot intra printr-un perete si iesi prin altul. Sunt rezistenti, ocazional pot invoca intariri din neant si sunt cei mai bine inarmati din joc. Apoi sunt aparitiile supranaturale. Exista un singur tip, un fel de caini ai iadului ce vor topai de colo colo. Partea amuzanta, daca atunci cand sare unul pe tine, daca faci un pas in lateral, te poti intoarce imediat la el si cu atacul melee, il poti omori instantaneu, deoarece vei face un backstab letal pe absolut orcine.
Nivelurile jocului, majoritatea dintre ele, sunt construite in asa fel incat sa iti ofere o oarecare libertate de miscare. 
Sunt locuri pentru ambuscade, din cand in cand apar cai secundare si mai sunt mici secrete, unde vei gasi munitie, arme sau papusi. Cel mai mult mi-a placut o situatie la care printr-o usa intredeschisa, prin care nu puteam intra, a trebuit sa trag in lacatul de pe interior a unei alte usi ce era incuiata. De ar fi fost mai multe incidente de acest gen. Sau daca as putea sa demolezi usi cu grenade. Sau daca exista macar putina penetrare a gloantelor prin ziduri.
Pe langa Pointman, poti juca si cu Paxton. El nu poate cara arme, grenade si nu poate aluneca, dar poate fi impuscat, poate muri, iar spre deosebire de fiecare fantoma din joc, nu poate sa treaca prin ziduri sau usi decat in secvente cinematice. Paxton are doua atacuri de baza, un proiectil telekinetic nu foarte puternic si puterea de a suspenda inamici in aer. Cea din urma il face foarte util in modul cooperativ, nu chiar atat de mult de unul singur, dar face posedarea inamicilor mai usoara. Cand posedezi un soldat, e de parca l-ai controla pe Pointman, dar fara slow motion. Timpul pe care il poti petrece intr-un corp este limitat, daca nu colectezi esenta celor recent omorati, corpul va expira si trebuie sa cauti altul. In rest, jocul decurge exact la fel, doar ca in loc de slow motion, poti sa detonezi cadavrul in care te afli, o metoda distractiva pentru a-i omori pe cei din jur.
Pe departe cele mai haioase scene, ce nu implica popice cu inamicii, sunt cele in care pilotezi o armura de lupta. In special cand trebuie sa distrugi una grea cu una mai usoara, dupa ce in prealabil, te-ai luptat cu doua usoare simultan, fara probleme, cu una grea. Poate ca mi-e dor de MechWarrior, dar aceste secvente mi-au placut foarte mult. Te poti lupta prin case cu soldati si alte armuri robotizate si vei devasta o autostrada. Singura neplacere pe care o am este
legata de ce se intampla atunci cand intri intr-o armura. In FEAR 2, era totul intunecat, apoi consolele se aprindeau una cate una, sistemele se activau, iar ecranul de vedere externa se materializa. Dura maxim doua-trei secunde, dar sentimentul era grozav. Acum, totul e deja aprins. Parca nu mai are acelasi farmec.
Nici partea de groaza nu prea mai are farmec. Alma tot apare de colo colo, dar dupa atatea jocuri, stii ca nu o sa iti faca nimic. Nu vrea decat atentie, sa fie in centrul spectacolului, desi nimanui nu ii mai pasa de ea. Exista o aparitia paranormala noua in joc, de care Almei chiar ii este frica. Nu vreau sa va stric surpriza, dar sa zicem ca iti dai seama rapid despre cine este vorba. Numai ca aparitia nu prea provoaca spaima, poate o tresaritura de moment si iritare la cat de previzibila este, dar nimic memorabil. Cum am spus, nu prea mai este un joc de groaza.
Campania sa se intinde pe opt capitole, fiecare avand o durata de 20-30 de minute. Nu este un joc lung si sincer, nici nu prea am avut chef sa il fiecare nivel de la capat cu Paxton, daca sunt de unul singur. Este evident ca a fost facut sa fie mai mult un joc de co-op, in stil Left 4 Dead, decat sa aiba o campanie de singleplayer care sa te prinda. Misiunile sunt perfect izolate una de cealalta, decorul este variat, iar pe alocuri, cand incep sa apara sonatii care deseneaza cu sange pe pereti, chiar zici ca te afli intr-un joc despre zombies. Daca asta nu era destul, in multiplayer vei regasi ceva ce seamana oarecum cu modul de zombies de la CoD World at War. Trebuie sa infrunti val dupa val de inamici, fie 
inarmati, fie psihopati, in timp ce Alma topaie pe harta. Daca tragi in ea sau te uiti la ea, orbesti cateva secunde. Pentru a te apara, ai o fortareata cu baricade de lemn puse la intrari ce pot fi distruse. Intre valuri repari stricaciunile si cauti pe harta cutii cu aprovizionari ce iti vor debloca mai multe arme in fortareata, deoarece la inceput nu ai decat un pistol. Modul poate fi destul de distractiv. Apoi este unul la care controlezi o fantoma, ce poate poseda omuleti pe harta si le recolteaza sufletele, obiectivul fiind de a fi fantoma cu cele mai multe suflete colectate. Mai este unul la care trebuie sa alergi printr-un nivel o anumita perioada de timp, omorand si ascunzandu-te de opozitie, pana ce se deblocheaza iesirea de pe harta. Iar preferatul meu F***ing Run. Premiza e simpla, daca nu ajungeti cu totii la capatul nivelului inainte sa va inhate norul de fum intunecat, evitand si omorand pe parcurs soldatii inarmati, toata lumea pierde. Nu conteaza cine scapa, daca numai unul a fost papat de nor, ati pierdut. Poate sa fie impuscat de soldati, nu este problema, deoarece aici se foloseste acelasi sistem ca la Left 4 Dead, existand posibilitatea de a-i ridica pe cei cazuti. Aici mobilitatea mentionata anterior iese in evidenta, la fel si faptul ca ai nevoie de coechipieri care tin la viata ta.
Multiplayer-ul poate fi palpitant, are momentele sale, dar nu as zice ca este unul in care te poti pierde cu zilele. La fel, nici campania nu este cine stie ce, dar macar este distractiva, poate mai mult daca o joci cooperativ, iar faptul ca nu este prea lunga, poate fi in avantajul sau. Depinde ce asteptari aveai de la FEAR. Daca vroiai un joc de groaza, ghinion, nu ai parte de asa ceva. Personal, nu am avut nici o asteptare, asa ca nu prea avea cum sa ma dezamageasca jocul. A fost placut, m-am distrat, nu am de gand sa mai pun mana pe el si atat. Pe console exista o solutie perfecta pentru acest tip de jocuri, inchirierile, dar pentru ca pe PC sunt ilegale, il pot recomanda doar daca nu aveti nimic de facut sau nu vreti sa va apucati de un joc mai complicat pana apare Deus Ex 3.
Vazut: 2194 ori de catre 763 vizitatori
Comenteaza