Games Arena

Duke Nukem Forever. L-am terminat recent si nu stiu sigur de unde sa incep. M-am gandit sa pomenesc istoria jocului, dar dupa atat de mult timp, atata publicitate, o avanpremiera si o emisiune de istorie de pe acest site, in care a fost deja acoperit subiectul, nu cred ca mai este nevoie. Pentru mine, Duke Nukem 3D(jocul al vechi) a reprezentat o sursa de amuzament fara margini, pe vremea cand tot ce aveam erau 16MB de RAM si speranta ca intr-o buna zi voi rula Windows 98. Era distractiv, surprinzator de complex si interzis minorilor, o combinatie imbatabila. Ceva mai tarziu, am vazut primul meu trailer al lui Duke Nukem Forever, cel din 2000. Eram cu falca in pamant. Apoi, amanari, intarzieri, anulari, invieri si in cele din urma, lansarea. Duke Nukem Forever este o experienta dificil de evocat pentru mine, ca un fan al seriei. Jocul te intampina cu bratele deschise si promite sa iti faca cinste cu o bere(sau orice alta bautura preferati), dar pe drum te impinge peste marginea unei prapastii si in timp ce cazi, iti arata degetul. Inteleg bine ca ceva revenit din morti o data nu are cum sa fie la fel ca originalul, iar in cazul lui Duke, au fost vreo trei morti. Nu avea cum sa fie acelasi Duke Nukem 3D, sau acelasi din primele doua iteratii, dar chiar si un zombie retine o mica parte din maretia sa din timpul vietii. Duke Nukem Forever insa este o amintire vaga. Acesta este cel mai politicos mod in care il pot descrie, de aici incolo voi schimba foaia. Ati fost avertizati. Jocul fiind interzis minorilor, voi presupune ca cei care citesc acest articol nu se vor supara daca folosesc un limbaj mai… agresiv.

Din punct de vedere tehnic, ma asteptam sa aiba probleme si intr-adevar are. Gearbox a mentionat de cateva ori ca modele si texturile erau deja vechi de cativa ani cand l-au preluat. Reproducerea lor ar fi adaugat si mai mult timp la deceniul si ceva trecut de la anuntarea jocului. Cateva lucruri au fost retusate, gestul este apreciat, dar in cele din urma, DNF nu va sparge gura targului la partea grafica. Sunt lucruri care arata de parca ar fi vechi de un deceniu in el, sunt chestii ce se prezinta mai bine, cum ar fi unele modele, cateva scene dinspre final si cam atat. Nu as zice ca arata rau, cel putin nu daca ati jucat pe detaliul minim toate jocurile din 2010. Grafica oricum este ultimul lucru in mintea mea cand vine vorba de DNF. Putea sa semene cu Quake 1 si tot nu mi-ar pasa atat timp cat restul era ce speram ca va fi. Ideea este ca nu veti avea probleme cu cerintele de sistem, chiar si pentru un joc bazat pe motorul Unreal 3. Veti avea insa probleme rulandu-l. Ocazional, inexplicabil, fara motiv, jocul va reseta unele sisteme sau se va certa cu driverul grafic si il va bloca. Dupa incidentul de anul trecut la care acest PC a luat foc, e de inteles ca m-am panicat sever atunci cand spontan un joc incepea sa imi reseteze calculatorul. M-am calmat insa dupa ce am observat ca multa lume pateste acelasi lucru si ca nu exista o alta solutie in afara de „scade detaliul si dezactiveaza orice”. Asta chiar a functionat, dar inseamna ca unele din imaginile alaturate nici macar nu reprezinta potentialul deja modest al jocului.

Ma asteptam ca DNF sa aiba o coloana sonora ceva mai bombastica. In afara de piesa titulara, Grabbag, singura melodie ce iese in evidenta este o redare metal a clasicului Ride of the Valkyries, in rest, ori jocul se certa cu placa mea de sunet, ori pur si simplu lipsea orice urma de muzica in unele regiuni. Desi, cand am jucat DN3D nici nu aveam o placa de sunet, asa ca asta nu ar trebui sa ma deranjeze. Vocea lui Duke este asa cum ar trebui sa fie, redata tot de catre Jon St. John, iar celelalte personaje suna ca niste caricaturi a ceea ce ar fi trebuit sa fie. Asta era intentia, asa ca se descurca bine la asta. Mi-ar fi placut totusi sa aud mai multe replici noi din partea lui Duke, chestii care sa ma dea pe spate. Materialul e acceptabil, dar dupa atatia ani, ai tendinta sa iti formezi anumite asteptari.

Ca veni vorba, cand DNF a inceput sa primeasca note extrem de mici, acest lucru a fost mentionat de catre producator si fanii pana la moarte ai jocului, drept motivul pentru care lumii nu i-a placut de revenirea lui Duke. Hype-ul, asteptarile nerealizabile pe care le aveau, in nici un caz calitate finala a produsului. De aceea, atunci cand am inceput sa il joc, am aruncat pe fereastra orice asteptare. Toate chestiile pe care le vazuseram in trailer au fost sterse din mintea mea. Motocicleta lui Duke, barca, aeronava, magarusul, mosul ala, viermii de nisip, tipa care la un moment il salva pe Duke, nivelul cu zapada, oamenii mutanti, robotii, avioanele, elicopterele, totul, sters din creier. Decizia a fost una buna din moment ce in iteratia de lansare a jocului, acestea nu exista. Iar partea care m-a stupefiat, cele doua pistoale aurii care erau clar vizibile in cateva clipuri ale acestei versiuni, nici astea nu sunt. In locul lor e ceva destul de neinteresant.

Jocul efectiv incepe cu o simulare a ultimelor momente din DN3D, cu lupta impotriva imparatului Cycloid. Stadionul este plin de elemente cu care se poate interactiona, cel mai atractiv fiind o tabla pe care se poate desena dupa bunul plac. Dupa distractie, cu Devastatorul in mana, incepe spectacolul adevarat. Aceasta secventa este menita sa indice potentialul jocului, unul la care rare ori se mai ridica. Pacat insa ca nu au replicat lupta in totalitate. Tot tineam minte ca zepelinul lasa bunatati daca il doboram. M-a deranjat putin ca Duke juca aceasta simulare folosind ceva ce seamana extrem de mult cu un gamepad de Xbox 360, in loc de un cabinet arcade ca in versiunile anterioare, dar am spus ca renunt la asteptari. Urmeaza apoi o mostra din viata lui Duke, cea de superstar international, a carui casa este un cazinou/hotel imens din Las Vegas, cu mii de fani batand la usa sa zilnic si chiar propria emisiune de televiziune. Duke era rege, iar viata era buna. In aceasta parte a jocului chiar s-a putut vedea ce aspira jocul sa fie. Se poate juca biliard pe o masa din apartamentul lui Duke, poti indesa un sobolan intr-un cuptor cu microunde, lumea lesina numai cand dau ochii cu regele. Poti chiar sa dai un pumn in mecla unor vedete, ce ar putea sau nu sa parodieze izbucnirea de furie a lui Christian Bale de pe platoul de filmare al lui Terminator Salvation. Duke are pana si propriul sau muzeu, dedicat jocurilor precedente. Gasiti acolo imagini din acele titluri stravechi ale seriei, arme, statui, trofee, si desigur, un tron pe care Duke poate sta, ce duce direct in Duke Cave. In secunda in care am intrat in acel loc minunat, nu puteam sa ma abtin sa nu rad, pentru ca super calculatorul lui Duke, rula un BIOS cu sigla Energy Star, la fel ca vechitura mea de acum un deceniu. Ma simteam ca acasa. Tot ce lipsea erau extraterestrii, ce erau prin zona, dar nu atacau, aparent ar fi venit cu motive pasnice. Unii stateau la coada la Duke Burger. Presedintele ii spunea lui Duke sa nu ii snopeasca in bataie, generalul cu trabuc si mustata ii spunea sa aiba grija, iar cateva momente mai tarziu, hotelul lui Duke, The Lady Killer, era asediat de fortele lui Ment.. scuze, incep sa incurc jocurile. Pe masura ce omoram extraterestrii cu pumni, le aruncam haltere in cap, trageam de fiare pentru a capata mai multa viata, ma admiram in oglinzi si activam sistemul de aparare al hotelului pentru a distruge nava extraterestra masiva, m-a cuprins o teama in spatele creierului. Cea ca jocul nu va deveni mai bun de atat, si intr-adevar, asa a fost.

Duke Nukem Forever este un joc scurt si foarte repetitiv. As zice ca se intinde pe aceeasi lungime ca versiunea sharware a lui DN3D. Bine poate exagerez, un capitol si jumatate, poate doua, din cele patru spre cinci, hai sase cu Lunar Apocalypse ale lui DN3D. Durata sa pare mai mica pentru ca faci mai mereu acelasi lucru, si nu faci lucruri prea distractive. Duke se misca cam greoi si are constitutia atletica a unui mosneag, gafaind dupa cateva secunde de alergare. Mai mult, desi aparent poate sa ridice tone cu mainile goale, nu poate sa care decat doua arme. I-am ascultat explicatia lui George Broussard, pentru ca aparent ideea ar fi originat la 3D Realms, cea ca nu poti avea mai multe pe un controler, si pot sa spun cu toata sinceritatea ca este o tampenie si ca numai un cretin ar face asa ceva. Poate ca o fi mai fost ceva legat de echilibrarea jocului, dar ma indoiesc sever de asta. Faptul ca nu poti cara decat doua arme pare strain chiar si pentru jocul in sine, deoarece incearca cu disperare sa iti tranteasca fiecare arma in drum la fiecare ocazie posibila, si la fiecare lupta mai mare, ai dozatoare de munitie infinita. Nu poti nici macar sa folosesti atacul melee clasic al lui Duke, The Mighty Foot. Cand nu ai arme echipate, sau cand ai inhalat steroizi, ai pumni, dar in mod normal, trebuie sa lovesti inamicii cu arma pe care o ai in maini. Duke nu ar face asa ceva. De asemenea, Duke nu ar face ce spune la un ecran de incarcare ca ar trebui sa faca atunci cand ii scade sanatatea. Duke nu mai are sanatate, are Ego, la fel cum avea la Manhattan Project. Dar in timp ce acolo energia aceasta mistica se refacea pe masura ce Duke snopea chestii in bataie, aici se regenereaza dupa cateva secunde, daca nu mai te ciuruieste nimeni. Esti incurajat ca dupa ce iti da cineva o palma, sa te duci sa te ascunzi intr-un colt, sa plangi ca un bebelus si apoi sa revii la lupta. Ce fel de tactica este asta? Inainte de DNF ati fi putut sa vi-l imaginati pe Duke facand asa ceva? Personal, eu nu, deoarece este o idiotenie crunta. Ce naiba!? La un moment Duke rade direct de Master Chief, cand i se ofera o armura asemanatoare cu a sa, dar el se comporta exact ca acesta in lupta. La un moment jocul se refera la Ego ca un scut. Alte personaje rad de sistemul de acoperire a lui Gears of War, cu zidurile sale inalte pana la piept, dar chiar si in lipsa unui sistem de acoperire, in DNF, tot te vei ascunde in spatele acelor ziduri. Inteleg ca vor ca jocul sa fie o parodie, dar dupa cum am mai spus cu alta ocazie, am pretentia de la o parodie sa nu aiba acelasi gameplay ca lucrul pe care incearca sa il parodieze. Altfel pare mai mult a lene mascata ca o parodie, sau o incercare a unor melteni de a face un joc, dupa sintagma „las ba ca v-arat eu cum se face”. Dar partea cea mai dureroasa nu este limita armelor, nu viata sau inamici adesea cretini, ci nivelurile.

Mai tineti minte motorul Build? Era o minunatie a erei pseudo-3D-ului. O bucata de software incapabila sa redea spatial incaperi suprapuse, asa ca le instanta in acelasi loc, cateodata cu efectul generarii de paradoxuri spatiale. Dar chiar si in lipsa oportunitatii de a merge printr-o camera cu patru pereti si sase colturi, Duke Nukem 3D avea niveluri complexe, explorabile, pline de secrete, de elemente interactionabile, atractii si lucruri care sa te tina ocupat constant. Duke Nukem Forever are linii drepte. Stiu ca ati mai vazut poza asta, foarte probabil chiar in alte recenzii ale lui DNF, dar nu ma pot abtine, deoarece exemplifica perfect ce s-a intamplat in ultimii 15 ani. Fiecare nivel al lui DNF este perfect liniar. Nu poti decide pe unde sa mergi, nu te poti abate de la drum, nu prea gasesti nici secrete laturalnice. Sunt cateva, dar sunt foarte aproape de calea stabilita si de obicei te vor dezamagi. Duke Nukem 3D avea niveluri infinit mai complexe, avea iesiri care duceau in niveluri secrete, aici, ioc. Acolo chiar aveai nevoie de o harta pentru a naviga, aici, poti sa inchizi monitorul si tot ajungi unde trebuie. Defapt, Duke Nukem, primul, avea niveluri care permiteau un grad mai mare de libertate. Sincer, pe cine mint? Super Mario Bros avea niveluri ce permiteau mai multa explorare. Macar un joc 2D are o explicatie pentru faptul ca nu puteai sa mergi unde vrei. DNF nu are scuze, doar pereti invizibili. In general, daca te apuca dorinta de explorat, sau vezi o zona dincolo de un gard pe care nu il poti sparge, nu recomand sa incepi sa te invarti in cerc pentru a gasi un mod sa ajungi acolo. Asteapta si te vei trezi ca drumul prestabilit te va duce acolo. Sunt desigur exceptii, dar dupa cum am mentionat sunt jalnice. In unele cazuri, daca intuiesti ca trebuie sa mergi in jos si esti pe undeva pe sus, chiar poti sari pentru a scurta o portiune din nivel. Dar nu mult si nu des, deoarece sunt sanse ca saritura te va omori. Nu pentru ca era la inaltime mare, ci pentru ca un zid invizibil te impinge in hau sau pentru ca podeaua este electrificata.

Din cauza liniaritatii nivelurilor, abia daca ma simt de parca as juca. Apas W si ocazional trag in chestii, e ca si cum m-as afla in Modern Warfare sau Medal of Honor sau Duty Calls sau Generic Army Shooter 4: Realerer Warcombatfight. Si totusi, Gearbox tot spune ca DNF nu ar trebui comparat cu aceste titluri. Din moment ce copiaza scena cu nucleara din Modern Warfare, e cam greu sa nu vad asemanarile. Modul in care sunt construite nivelurile este iarasi un punct slab, si de data aceasta nu ma refer la faptul ca sunt linii continue. Sunt linii cu sens unic. Vei intalni, in special la primele niveluri, usi, ce pot fi deschise doar prin apasarea repetata a tastei spatiu, care se inchid automat in spatele tau si raman inchise. Sincer, as fi preferat sa caut chei si cartele colorate, numai ca sa le pot lasa deschise. Dar nu la asta vroiam sa ajung, nici la faptul ca dupa o vreme parca au uitat ca la un joc Duke Nukem ar trebui sa poti interactiona in moduri distractive cu mediul inconjurator, nu sa te plimbi printr-un coridor lipsit de viata, ci la distributia inamicilor. Sunt pusi in palcuri. Cateodata nu vei avea nimic in calea ta. Pur si simplu te plimbi, in linie dreapta, si ocazional dai de cate un puzzle, ce surprinzator, nu sunt rele. Unele implica logica, altele fizica si ar fi fost faine, atunci cand jocul a fost proiectat initial si nu erau implementate in mod repetat de fiecare joc Half Life de atunci. Dupa ce muzica incepe, isi fac aparitia inamicii, iar de indata ce muzica dispare, acestia inceteaza sa mai apara, sau vice versa. Scenele de acest tip sunt mai mereu acompaniate de un dozator de munitie infinita si arme proptite la intrarea zonei in care se petrece. Segregarea aceasta nu mi se pare naturala. De ce nu pot sa ma plimb si sa omor in acelasi timp? Bine, cred ca stiu, pentru ca Duke se misca oarecum greoi. Asta este evident in special la partile de platforming. Nici nu pot sa spun de cate ori m-am ars, la propriu, incercand sa sar pe niste hamburgeri la Duke Burger. Si da, era o secventa cu Duke in miniatura. Insa transformarea nu era tocmai ce ma asteptam ca va fi. In loc sa iau Shrink Ray si sa trag in oglinda, sunt presarate peste tot un fel de, cum le zice, a da, puncte arbitrar stabilite de un designer pentru a te forta sa fii mic, eliminand astfel orice sentiment ca ai avea parte de o mecanica de joc interesanta. Si ca sa cresti la loc? Alte puncte arbitrar puse. Tin minte la Duke 3D, erau locatii secrete in pereti in care puteai sa ajungi doar ca mini-Duke sau daca trisai, iar in unul din locuri, tot la Duke Burger parca, era un mesaj de genul „Are you small, or are you cheating”. Nu vei putea ocoli secventele acestea, nici nu ti se da posibilitatea sa alegi momentul in care te micsorezi, ca nu cumva sa omori sobolanii din zona mai intai si sa pui trip mines pe usi in cazul in care intra vreun extraterestru ce chiar ar fi o provocare de omorat pentru mini-Duke. Oricum, Shrink Ray nu mai are optiunea de expandare, asa ca trebuiau sa gaseasca un mod de a-l readuce pe Duke la marimea sa naturala. Iar Freezethrower este acum o raza care trebuie sa stea pe tinta pentru o vreme, lucru ce o face impractica, rare or am folosit-o, dar oricum mi-o indesau pe gat abia in ultima ora a jocului. Defapt, nici Shrink Ray nu este prezent prea des. E de parca le-a fost teama sa lase armamentul clasic al lui Duke, cel bizar, care presupune si alte tactici de lupta in afara de point&kill. Probabil nu au vrut ca jocul sa fie comparat direct cu DN3D. Ghinion.

Pistolul in nici un caz de aur este prezent, acea mitraliera cu trei tevi numita Ripper, carabina, pipe bombs si trip mines, din care poti cara numai cate patru. RPG-ul este acolo, cu 5 rachete, ghidare si o ineficienta completa impotriva multor inamici care ti le pot arunca inapoi in fata. Exista un Rail Gun, un fel de arma cu luneta a carui gloante trec prin mai multi inamici. E chiar amuzant sa vezi cum faci praf trei Pigcops cu un singur foc. Mai sunt cateva arme extraterestre, ce arata cam la fel. Unul este un laser, altul un laser mai greu si un lansator de grupuri a cate 3 rachete luminoase ghidate, care au tendinta sa se invarta in jurul tintei in loc sa o nimereasca. Devastatorul este si el prezent, in vreo trei situatii. Recomand chiar sa il pastrati si cand nu mai are munitie. Vorbesc serios, pastrati o arma sa o folositi mereu si Devastatorul, deoarece va fi foarte util impotriva creierelor zburatoare si inamicilor ce pot jongla cu rachete normale. In rest, nu mai sunt alte arme, bine, sunt mitraliere stationare si tunuri montate pe elicoptere in numeroasele secvente la care jocul abandoneaza incercarea de a-ti da iluzia ca ai macar vreo urma de contributie la progresie, dar nu le pun la socoteala. Chiar nu puteau sa adauge mai multe arme interesante? Ca un tun gigantic, un chaingun care trage cu plasma, un papagal cu o bomba atasata de gat sau… imi cer scuze, iar am incurcat jocurile.

Speram ca luptele cu inamicii mari si tari sa fie interesante. Multe dintre ele sunt repetitive, pentru ca de mai multe ori te vei bate cu aceeasi inamici. In esenta, la toti faci strafe si tragi cu rachete. Apar probleme cand isi fac aparitia si alti inamici care il ajuta pe boss, cei mai iritanti fiind creierii plutitor. Exista insa doua exceptii, o lupta buna si una excesiv de proasta. Cea excesiv de proasta se petrece sub apa. Cuiva i-a venit ideea geniala ca o batalie de proportii sa se petreaca in adancuri, Duke sa nu aiba un tub de oxigen si sa fie nevoie sa stea pe niste bule de aer ca sa respire, ca Sonic ariciul, iar ca pe sub apa, regele sa se miste ca o testoasa moarta pe uscat. Acest inamic, un fel de sarpe gigantic, sau ceva de acest gen, poate sa iti scuipe inapoi rachetele, poate sa iti tranteasca in cap… propriul lui cap si cateodata, poate sa te aspire catre el, moment in care daca nu tragi in el, vei muri. Ai putea sa nu ai cu ce sa tragi, pentru ca Duke se misca precum nu cadavru sub apa si nu ai apucat sa reaprovizionezi de la cele doua dozatoare de munitie si nu mai ai nici pipe bombs. Sau, ai fi putut sa fii pe drum spre bulele de aer pentru ca nu Duke nu isi mai putea tine respiratia, dar spre drum, inamicul a inceput sa te aspire, ca sa nu folosesc celalalt cuvant pe care il rezerv ca sa descriu DNF. Cateodata nici nu iti dai seama ca ai inceput sa mergi cu spatele, pentru ca daca Ego-ul este la pamant, ecranul incepe sa se inroseasca. Nu este suficient ca jocul iti arata o bara ce luceste clar cand se goleste, iti mai este bagat si acel efect retardat de sange care te impiedica sa vezi ce arma ai echipata, ce este in jurul tau, unde esti sau ce faci. Acest element pute a design prost.

Am spus ca exista si o lupta buna, da este una, ultima. Initial credeam ca va fi o reiteratie a primei lupte, inamicul fiind tot imparatul cycloid. Stiu, spoiler. Dar spre surprinderea mea, nu era la fel, din doua motive. Imparatul avea cateva atacuri noi, avea aghiotanti sa il ajute, iar Duke avea doar un pistol. Abia aici, numai aici, in nici un alt loc in afara de aici, limita de doua arme avea sens. De ce? Pentru ca trebuie sa culegi dinamic armele. Cu pistolul omori un Pigcop ce are un lansator de rachete, folosesti lansatorul sa tragi in imparat. Repeti procesul de cate ori este nevoie. Dar pistolul poate ramane fara munitie, asa ca incepi sa cauti un inlocuitor, vezi un shotgun, te asiguri ca ai selectat pistolul si nu RPG-ul, pentru ca luarea armelor de pe jos dureaza suficient de mult incat sa o incasezi. Continui sa te lupti impotriva tuturor inamicilor de pe ecran, colectand mai multa munitie pentru batalia cu imparatul ce misuna de colo colo, pana ce reusesti sa il dobori de doua ori. Acea portiune a secventei de lupta este intr-adevar distractiva. A fost singura instanta intr-o lupta cu un boss la care chiar am simtit o provocare generata de altceva decat terenul de care Duke se putea lovi in timp ce face strafe, sau a camerei care se zgaltaie constant si devine patata cu sange si mizerie. Regretabil, la a treia runda mi-au trantit in mana Devastatorul si dozatorul de munitie. Dupa care jocul s-a terminat.

Ar trebui sa mai mentionez secventele de condus. Numai o singura parte, cea in care Pigcops arunca in masina lui Duke cu explozibil este placuta, in rest, este repetitiva, masina ramanand fara combustibil de trei ori, iar Duke fiind prea lenes sa ia mai mult de o canistra la el. Mai este plimbarea cu trenuletul de mina prin… mina, ce contrar trailer-ului din 2000, nu include si lupte pe trenulete. Dar am spus ca nu voi asocia jocul actual cu ce a fost acum zece ani. Exista o secventa de joc adventure, ce as fi sperat sa apara mai des pe parcurs. O regasesti doar intr-un club de strip-tease a carui proprietar este chiar Duke. Cat se afla aici, recuperandu-se dupa urma luptei cu o regina extraterestra, trebuie sa caute anumite obiecte, cum ar fi popcorn, un prezervativ si un vibrator. Nu vezi ce va face domnisoara care ti le-a cerut cu ele, dar o vei vedea pe ea. Cum am spus, interzis minorilor. Totusi, parca nu e la fel fara animati de inmanare a unei bancnote, iar fetele, nu sunt pe cat de pixelate as fi sperat. Sunt modelate in detaliu, ceea ce face omorarea celor infectate si mai deranjanta, in special cand le stii numele si vorbesc cu tine.

Am auzit recent critici care spuneau ca jocul este misogin, crud, vulgar chiar si pot sa spun ca ma asteptam sa fie asa. Adica, este un joc Duke Nukem, nu avea cum sa fie altfel. Iar dupa clubul de strip-tease oricum uita sa mai adauge hot babes la fiecare colt. Defapt, cam uita si de umor. Parodiile scad, pe parcurs, devin din ce in ce mai putin amuzante si chiar dispar la un anumit moment. Mai sunt cateva referinte, cum ar fi una la Donkey Kong atunci cand Duke trebuie sa se fereasca de niste butoaie, secventa la care apropo ajuta foarte mult berea ce il face mai rezistent. Si apoi exista Holo-Duke, ce rosteste replicile clasice ale originalului, dar invers, spre exemplu „I’m here to chew ass and kick bubblegum, and I’m all out of ass.”. In rest, nu prea sunt multe situatii amuzante. A fost totusi o secventa de neuitat, Pigcops rostogolindu-se in noroi. Din pacate, nu mai prinzi extraterestrii in toaleta si nici nu iti mai intind acele capcane ingenioase de a pune o cusca la finalul unui nivel, inainte de butonul mare. Nu de parca ar mai fi un buton mare aici. Chiar ii duc dorul, nu ma simt ca intr-un joc Duke Nukem fara sa dau cu pumnul intr-un buton mare cu insemn nuclear.

Cam acesta ar fi Duke Nukem Forever, a, ba nu mint. Are si multiplayer, un mod de multiplayer cu progresie persistenta ce iti ofera acces la vila lui Duke, ce poate fi decorata pe parcurs cu tot felul de chestii, de la statui, la jocuri de pinball, la fete si toate cele. De ce nu puteau sa o puna in singleplayer, ca un liant intre misiuni? In multiplayer aparent isi face aparitia jetpack-ul, ce nu este prezent sub nici o forma in campania mult prea scurta. As elabora asupra modului de mutliplayer dar m-a durat in cot de el. Nu am asteptat zece ani pentru un joc Duke Nukem nou ca sa imi petrec timpul asteptand sa apara devastatorul pe harta, ca sa snopesc in bataie alti Duke Nukems. Se pare totusi ca au pus destul de mult efort in componenta de multiplayer, poate chiar prea mult in comparatie cu singleplayer. Si cu asta, ajungem la sfarsitul lui Duke Nukem Forever.

Cum este in comparatie cu alte jocuri contemporane? Nu pot sa spun pentru ca se supara 2K si Gearbox, dar nu la fel de mult ca agentia de PR ce pur si simplu ameninta publicatiile care nu laudau jocul. Nu il compar cu iteratiile precedente ale lui DNF, pentru ca atunci ar fi hype-ul de vina pentru receptia sa slaba. Il compar in schimb cu predecesorul sau, Duke Nukem 3D. Fata de acesta, Duke Nukem Forever este o atrocitate comisa la adresa fanilor seriei. Sigur, in prezent, cu alte atrocitati precum Medal of Honor si jdemiile de shootere generice e ca acasa, dar este ca si cum Valve ar lansa Half Life 3 ca o clona proasta de Halo sau de Modern Warfare, pentru ca tocmai asta este Duke Nukem Forever. Un joc ce te tine de mana constant, te impinge de la spate, te pune sa faci lucruri ce au fost executate mult mai bine in 20 de ani de FPS-uri si la final, rade de tine, promitand ca acesta nu este sfarsitul. Iteratia actuala a lui Duke Nukem Forever putea fi realizata in zece luni de o echipa de zece oameni. Am vazut moduri ce ofera satisfactie mai mare, iar in comparatie, cel mai prost expansion al lui DN3D este o opera de arta. Nu are nimic in favoarea sa in afara de cateva secvente placute, cum ar fi cea cu creierii plutitori din cuibul extraterestru, care in conditii potrivite, chiar este inspaimantatoare. Si desigur, mai este Duke, pe care cu aceasta ocazie l-au castrat. Singurul mod in care pot sa imi explic ce s-a intamplat este ca ce am primit aici este ce ar fi trebuit sa fie versiunea sharware a lui DNF. Iar ca restul episoadelor, cele bune, vor fi vandute separat in urmatorii ani. Sau ca totul este un act suprem de trolling, Gearbox razand acum de zor de ciumpalacii ca mine, frustrati de calcarea in picioare a unei amintire placute din copilarie. Am spus cu ceva timp in urma ca cei de la Croteam si-au ratat ocazia sa lanseze un joc Serious Sam in care sa mai aiba sens glume referitoare la Duke Nukem. Dimpotriva, au acum munitie noua, ampla, capabila sa faca daune severe, atat timp cat ei nu vor calca pe acelasi drum. Pe scurt, Duke Nukem Forever este deplorabil. Daca as putea calatori inapoi in timp si i-as arata versiunii mele de acum zece ani cum va iesi jocul, ar cadea in genunchi si ar plange. Dupa care si-ar dedica intreaga viata impiedicarii realizarii acestui joc… Cred ca stiu ce s-a intamplat. Traim in realitatea paralela cauzata de calatoria mea in trecut, doar ca am esuat la a opri Duke Nukem Forever si defapt l-am cauzat Clar, e vina mea! Sunt totusi consolat de faptul ca cel putin o realitate alternativa nu are acest Duke Nukem Forever. Unele poate chiar il au pe cel din 2000, a carui trailer este un joc mai bun si la fel de interactiv ca ce ni s-a bagat pe gat anul acesta.

Vazut: 2321 ori de catre 957 vizitatori

Articole asemanatoare:
• Duke Nukem Forever
• Preview: Serious Sam 3 BFE
• Duke Nukem Forever: Cerinte de sistem
• O pagina de istorie: Duke Nukem
• Viitorul apartine lui Duke Nukem