Back to the Future Episode 3: Citizen Brown
Pana acum, seria episodica Back to the Future avea ca premiza calatoria in trecut pentru a impiedica o serie de evenimente ce pot avea drept consecinta schimbarea viitorului in moduri necunoscute, dar in nici un caz bune. Ce-a de-a treia parte, Citizen Brown, schimba putin reteta. Nu mai esti in trecut, ci in prezent si nu mai trebuie sa impiedici un eveniment, acesta s-a intamplat deja cu mult timp inainte de 1986. Ultima creatie a studioului Telltale Games merge intr-o oarecare masura pe acelasi drum ca sezonul precedent din seria Sam and Max, in sensul ca ofera un stil foarte diferit fata de episoadele precedente, ceva ce nu poate sa fie decat in favoarea sa. Dupa doua jocuri plasate in exact aceeasi locatie, era timpul pentru o schimbare, macar minora a decorului. Numai ca aceasta schimbare este cam singurul lucru pe care il are in favoarea sa, devenind din ce in ce mai evident ca seria Back to the Future nu o duce tocmai bine cand vine vorba de alocarea resurselor. Cu tona de proiecte pe care le are Telltale acum in lucru, asa ceva era de asteptat, dar cu putin noroc, nu vor fi efecte negative majore asupra seriei, pe langa cele existente.
Lipsa de resurse este evidenta in acest joc destul de mult la partea grafica. Sunt scene aproape de inceput, de la marginea orasului Hill Valley, ce sunt compuse in esenta dintr-o textura de iarba de calitate slaba, o denivelare pe post de deal si cateva bucati foarte inegal pozitionate de zid. Secventa nu dureaza decat cateva minute, dar seamana cu ceva scos dintr-un joc adventure 3D din… defapt, nu tin minte sa fi vazut un joc adventure 3D cu scene la fel de sarace. Seamana cu anumite zone din versiunea 0.5 a lui Mount&Blade. Din fericire, restul jocului arata mai bine, chiar daca peisajul, ca asezare, a ramas neschimbat fata de ultimele doua aventuri prin timp. Veti revizita exact aceleasi locatii ca in episodul precedent, dar modernizate si reimaginate sa semene cu ceva scos din 1984 de George Orwell. Un stat politienesc, unde totul este curat ca lacrima, camere de supraveghere se afla in la fiecare colt, oamenii sunt imbracati la fel, iar cladirile guvernamentale au un aspect foarte intimidant. 
Ne mai avand o relicva a epocii de aur a tuburilor cu vid pe post de sistem de testare, am fost in stare sa rulez jocul pentru prima data pe nivelul maxim al detaliului. Inainte, erau cateva mici incompatibilitati cu un anumit shader, ce ducea la moarte sigura. Asa ca pot in sfarsit sa spun ca personajele chiar arata bine, in ciuda stilului comic folosit. Setarea maxima nu aduce noutati chiar atat de multe, dar le face parul sa reflecte lumina. Un PC mai bun insa nu a rezolvat problemele legate de modul in care sunt structurate zonele. In continuare, nu vei putea traversa strada decat pe acolo unde vrea jocul sa o faci. Mai rau, acum am dat de un zid invizibil fix in mijlocul unui trotuar, pe care sunt destul de sigur ca nu l-am intalnit in trecut.
Pot sa spun ca asta m-a iritat foarte mult, deoarece pana la acel punct ma distram destul de mult explorand Hill Valley. Numarul de locatii nu as zice ca s-a schimbat, dar ceea ce gasesti in ele este interesant. Dupa ce te-ai obisnuit cu un lucru, acum il vezi din nou, dar diferit, distorsionat, deodata mai interesant. Explorarea este de altfel ocupatia principala pe care o vei avea in Citizen Brown, din doua motive. Primul ar fi ca episodul este destul de sarac la ceea ce poate fi numit gameplay de adventure. Sunt patru-cinci secvente la care trebuie sa rezolvi puzzle-uri, dintre care numai una iese in evidenta, un duel cu chitare electrice. Regretabil, nu este la fel de creativ ca cel cu banjoul din Monkey Island 3, obiectivul fiind cel de a-ti pozitiona inamicul deasupra unei ghene de gunoi si de a-l convinge sa sara in ea. Nici sa nu va asteptati sa auziti ceva ce poate fi numit muzica in timpul acestui duel, chitarele producand un zgomot ce poate fi descris in cel mai bun caz ca sunete aleatoare nearmonioase. In contrast, jocul are muzica destul de buna, ce este adaptata la stilul oprimant al asezarii. Urechile mele pot detecta totusi ceva probleme de compresie la unele voci, cum ar fi cea a personajului Jennifer Parker, a carui rol este jucat chiar de catre Jennifer Parker din primul 
film Back to the Future, Claudia Wells. O replica a lui Marty a esuat sa isi faca aparitia in format audio la un moment, semn ca programul de lansare lunar nu face bine la eficienta testelor. Mai sunt si nelipsitele mici bug-uri, cum ar fi monitoare sparte care dupa ce schimbi canalul se repara. Nu este nimic important sau critic, niciodata nu este, dar e ca si cum ai avea un PC pe care trebuie sa il pornesti de trei ori pana face boot. Tot functioneaza, dar ar fi fost mai placut daca mergea din prima.
Revenind la explorare. Al doilea motiv pentru care vei face asta pentru cea mai mare parte a jocului ar fi ca asta este premiza. Intreaga poveste este mai mult sau mai putin o introducere pentru cel de-al patrulea episod. Ai timp amplu sa te intalnesti cu toate personajele, sa vezi cum privesti situatia din toate unghiurile si in esenta cam atat. Nu as spune ca rezolvi ceva. Incerci, dar nu ajungi nicaieri. Trebuia sa ma astept la asta, din moment ce episodul al doilea prezenta in esenta concluzia situatiei create in primul episod, dar si acela isi crea propria situatie ce regretabil nu este rezolvata aici, este chiar complicata mai mult.
Povestea episodului este punctul sau forte, in special pentru ca in sfarsit sunt folosite asa cum trebuie toate acele personaje care pana acum faceau doar aparitii ocazionale, cum ar fi parintii lui Marty. Nu doar ca poti sa vorbesti cu ei pentru mai mult de 5 secunde, dar au parte de propriul arc de poveste legat de destramarea casniciei, betie si o obsesie deranjanta cu spionarea vecinilor. Isi mai fac aparitia un Biff reformat mai mult sau mai putin cu forta, Jennifer ce incearca foarte multa sa fie o rebela, cateva alte personaje cu care vei vorbi maxim de doua ori si desigur, motivul pentru care lumea se afla in starea actuala, Edna Strickland si Citizen Brown. Bine, nu sunt chiar atat de multe personaje, numarul lor fiind cam acelasi in fiecare episod, dar sunt ceva mai 
bine utilizate, fiind deja cunoscute si avand o legatura stabilita cu eroul.
In episodul trecut, soarta tanarului Emmett a fost schimbata de simpla alegere a vizionarii unui film diferit, alaturi de Edna. Patruzeci de ani mai tarziu, asta a dus la transformarea orasului Hill Valley intr-un cosmar orwellian. Doc a facut ce a facut crezand ca va fi spre binele tuturor, iar in parte a fost. Insa avand constant la ureche vocea sotiei Edna, ce acum este cam la fel de sonata ca in primul episod, dar cu puterea de a isi exercita machinatiile, rezultatul a fost mai mult un stat politienesc si mai putin o utopie. Pe tot parcursul jocului, vei incerca sa strici reputatia lui Marty cel din aceasta realitate alternativa, prin incalcarea a diverse legi ridicole, pentru ca Marty pe care il stim sa ajunga fata in fata cu versiunea alternativa a lui Emmett Brown. Incercare de a-l convinge pe Doc sa isi revina la firea sa visatoare este unul dintre cele mai placute momente ale jocului, in special cand iti dai seama ca in parte nu a renuntat niciodata la ceea ce era odata. E aproape de parca subconstientul lui nu l-a lasat, incercand sa ii aminteasca mereu de cea mai mare inventie a sa. Acea inventie nu este functionala in acest episod, luand o tranta masiva in primele minute.
Nu as putea sa spun ca povestea rezerva surprize, exista un eveniment ce da situatia peste cap, dar a fost destul de previzibil. Totusi este placuta, binisor inchegata, se foloseste bine de personajele pe care le are, desi as fi vrut sa fie mai multe, dar asta este, nu poti face tot ce vrei cu resurse limitate si timp putin la dispozitie. Si desigur, se termina ca din topor. In acest ritm, abia la episodul al cincilea avem sanse sa aflam ce cauta in primul rand Doc in anii ‘30.
Citizen Brown continua pe calea descendenta a calitatii gameplay-ului. Puzzle-urile sunt simpliste iar interactiunea cu mediul inconjurator este minima. Incepe sa seme din ce in ce mai mult cu un film interactiv. Dar cel putin producatorii au incercat sa se amuze pe seama asta, demonstrand inutilitatea primului puzzle din joc odata cu rezolvarea acestuia. 
Mai exact, ca sa iesi din DeLorean ai nevoie de un levier pentru a forta portiera sa se deschida, ca sa bagi levierul in masina, trebuie sa spargi geamul. Poti sa iesi prin geamul spart. Atmosfera creata de joc este una destul de placuta, iar lumea este plina de referinte la tot felul de alte opere legate de subiectul abordat, ce sunt puse in locuri foarte subtile. Spre exemplu, un zid de caramizi. Daca nu va prindeti, ganditi-va la muzica de la sfarsitul anilor ‘70.
In concluzie, cu ochelarii nostalgiei rataciti si de negasit, imaginea favorabila a seriei incepe treptat sa se crape. Inca mai este un adventure lejer bun, dar tare mult as vrea ca ultimele doua episoade sa fie ceva mai consistente.
Vazut: 3380 ori de catre 1188 vizitatori
Comenteaza