Mount and Blade With Fire and Sword
Pe la începutul lunii trecute s-ar putea sa fi observat aceasta avanpremiera a jocului Mount&Blade With Fire and Sword. In acest caz, probabil va întrebati cum de acesta a mai primit înca o avanpremiera în atat de scurt timp si cum difera asta fata de cea precedenta. Raspunsul este simplu. In timp ce emisiunea mentionata anterior era bazata pe informatii oferite de catre producator, articolul de fata este bazat în totalitate pe versiunea de testare oferita de catre Paradox Interactive si TaleWorlds. Nu este versiunea completa a jocului, avand cateva limitari, cum ar fi imposibilitatea de a trece de nivelul 7 si am impresia ca anumite elemente din campanie au fost dezactivate. Cand spun ca nu pot trece de al saptelea nivel, ma refer la faptul ca de îndata ce ating acel nivel si nu ma aflu într-o lupta, jocul se termina. Acelasi lucru se întampla si la versiunile trial ale ultimelor doua Mount&Blade. Ca urmare, nu am putut experimenta în detaliu tot ce aduce nou With Fire and Sword, dar cel putin stiu partea de început pe din-afara.
Din punct de vedere tehnologic as zice ca arata putin mai bine decat Warband, dar nu bag mana în foc, au trecut doi ani de cand am jucat ultima oara Warband pe nivelul maxim al detaliului. Nici acum nu l-am rulat la detaliul maxim, ceea ce se va observa în unele imagini, dar treptat am ridicat setarile, cand eram convins ca mai nimic din ce faceam nu avea un efect negativ asupra performantei. Asta nu înseamna ca rula perfect. Bine, rula perfect, dar cand venea vorba de încarcatul unor elemente noi, fie ca era vorba de soldati sau harti, apareau probleme. WF&S este un devorator de RAM, chiar daca ma încadrez în cerintele mentionate de Paradox, folosea fiecare bit pe care îl gasea. Dar repet, asta era evident doar cand trebuia sa încarce lucruri noi, în mod normal functiona fara probleme.
Ajungand la jocul propriu-zis, WF&S m-a întampinat cu un tutorial nou, unul ce îmi explica rapid cum controlez personajul si cum atac. Ca sa fie sigur ca am înteles totul, am fost atacat rapid de un card de golani înarmati. Din fericire, nu eram singur, o mana de francezi erau prin zona care mi-au sarit în ajutor, iar la 30 de secunde dupa ce am început jocul, aveam în mana un pistol si 15 gloante. Eram atat de fericit încat am decis sa îl testez instantaneu pe unul dintre cei care ma urmareau. Intr-adevar, o lovitura bine plasata, adica aproape aleatoare, l-a doborat pe misel, dar i-a facut colegii sa se uite rau la mine si sa cheme întariri.
Incercand sa trag din nou, am observat exact cat de mult dureaza pentru ca un pistol sa fie reîncarcat. Mult, considerabil de mult, suficient de mult încat sa fiu mort daca as sta pe loc. Din fericire, pistolul poate fi reîncarcat si din mers. Pustile nu, decat cele mai mici si atunci numai cand esti pe un cal. Vorbind de cai, urmatorul pas din tutorial era sa încalec pe-o sa, dar nu pentru a spune povesti, ci pentru a omorî mai multa lume. Atunci m-a lovit o realizare. Chiar daca aveam un pistol în mana, modelul de tintire era acelasi ca la arc. Nu puteam sa tintesc în stanga, mana personajului nu se poate îndoi în directia asta. Inteleg la arc, pentru ca trebuia sa tin si sageata, dar la un pistol relativ usor, nu are sens. As vrea sa repare asta în versiunea finala, dar ar necesita o schimbare maricica a sistemului de tintire.
Dupa escapada cu golanii din… habar nu am unde eram sincer, sau cum am ajuns acolo. Locatia de altfel era un camp viran atunci cand ies pe harta lumii. Dar înainte sa ajung la asta, am dat peste capetenia acelor frantuzi, un alt frantuz ce aparent a fost gonit din tara sa natala, deoarece l-a provocat pe un anume D’Artagnan la un duel. Dar în loc sa accepte, gasconul i-a spus reginei ca acest frantuz avea planuri împotriva familiei regale. In cazul în care va întrebati, Charles de Batz-Castelmore d’Artagnan chiar este un personaj istoric real. Ce legatura are acest frantuz numit Jacques de Clermont cu povestea jocului nu am descoperit pana la final, dar este un personaj relevant, deoarece pot sa îi dau de urma daca întreb pe la hanuri. Acesta m-a informat de situatia curenta a peticului din Europa în care ma aflam, despre luptele constante dintre Polonia, Suedia, Rusia, Cazaci si Crimeea. Chiar daca acest tutorial a fost mai rapid decat cel al lui Warband, nu pot sa spun ca a fost la fel de precis, sarind peste aspecte precum gasirea inamicilor pe harta lumii, recrutarea de trupe sau managementul lor. Din acest motiv, nu am dat peste acele formatiuni de lupte care au fost pomenite în anuntul jocului. Odata ce am terminat cu el, ma aflam pe harta lumii, cu sfatul de a ma îndrepta spre un satuc apropiat pentru a-mi oferi serviciile ca mercenar. Regiunea acoperita de joc este destul de întinsa, nu as zice ca acopera o suprafata la fel mare ca Warband, dar dupa cum am spus, memoria mea nu este chiar atat de buna. Am observat totusi ceva, nu suntem în joc. Cetatile si satele se termina cu mult înainte de Carpati, dar ar fi loc pentru extindere daca vrea cineva sa faca modificari.
Inca mai fiind înarmat cu pistolul primit cadou de la francezi, am zis sa îmi încerc norocul împotriva primei bande de talhari. Erau numai 6, iar eu aveam 15 gloante. Dar mai important, ei aveau bate si topoare, iar eu aveam un pistol si un cal. A fost distractie de nedescris. Chiar daca se încarca foarte greu arma, ma învarteam usor în jurul lor, aruncand 
plumb în dreapta si-n… fata, în stanga tot nu puteam. O lupta simpla si usoara. Am îngrozit inamicul atat de mult încat a încercat sa fuga, asa ca am facut ce ar face orice crestin cu inima mare, i-am împuscat în spate. Cand am iesit din aceasta lupta, bucurandu-ma de o victorie mica si de bunatatile aproape neînsemnate pe care le-a adus, am observat ca butonul de „loot all” nu exista, desi eram sigur ca facea parte din lista de lucruri anuntate. Mergea control-click, dar tot trebuia sa iau fiecare obiect individual. Probabil va fi adaugat în versiunea finala. Din moment ce tot ma aflam în inventar, am observat ca gloantele functionau la fel ca sagetile, mai exact, dupa o lupta se regenereaza. Chiar ma temeam ca va trebui sa caut altele. Plin de încredere, am sarit pe un alt grup de talhari, erau 8, dar nu ma temeam. Intrand în batalie, îi vedeam venind din distanta, pe jos. M-am îndreptat spre ei, iar cand eram relativ aproape, am auzit un suierat. Nu l-am bagat în seama. Am mai mers putin si am auzit înca un suierat. Ma uit cu atentie la inamici si observ ca doar doi vin spre mine. Ma uit si mai atent, ceilalti stateau pe loc, iar de pe langa ei, iesea putin fum. Deodata m-a lovit… la propriu si figurativ. Erau înarmati, aveau pusti si tocmai ma lasasera fara jumatate din punctele de viata. Asa ca am mers în zig zag, încercand sa îi omor. Nu am prea reusit, am fost luat prizonier, dar am reusit sa scap cateva zile mai tarziu.
Am decis apoi ca ar fi bine sa nu ma mai bag în lupte de capul meu si am luat cateva misiuni de la sateni si cativa comandanti/capitani/warlords/boieri în timp ce mi-am strans încetul cu încetul o armata. Nu reuseam sa recrutez oameni din sate, gasindu-i numai în taverne, iar lipsa posibilitatii de a le face un upgrade ma facea sa ma întreb daca avea sau un vreun rost skill-ul de Trainer în care oricum nu aveam puncte. Putin mai tarziu însa am descoperit care era problema. With Fire and Sword nu prea mai este un joc la care tarani înarmati cu bete pot face fata unei armate. Aveam nevoie de mercenari ce pot fi gasiti la tabere, cate una pentru fiecare natiune. De aici nu doar ca îi puteam angaja la preturi relativ mici, 100 de oameni costandu-ma în jur de 1000 de taleri, dar le puteam da echipament mai bun si puteau creste în rang. Puteam sa cumpar pentru fiecare categorie: infanterie, cavalerie si tintasi, arme mai bune, armura mai rezistenta si chiar cai. Era o selectie destul de larga de echipament, pentru care nu prea aveam bani initial. Ca veni vorba de echipament, arcurile înca mai sunt în joc, dar nu le-am testat, armurile arata mult mai autentic, jocul avand radacini în realitate si sunt grenade. O grenada, cu o utilizare pe lupta, costa cam cat cea mai buna armura din joc, alaturi de o arma demna. Sunt scumpe, enorm de scumpe. Nu credeam ca o sa fiu în stare sa cumpar macar una mica si prapadita, dar dupa ce am cules taxe pentru cativa nobili si am uitat sa le mai dau banii, îmi aveam grenada. Pe scurt, oriunde este un palc de oameni, o grenada lasa un palc de cadavre.
Exista friendly fire, asa ca aveti mare grija sa nu fiti în raza de efect. Tare bine ar fi fost daca aveam grenade asupra mea atunci cand am început sa atac armatele altor regate. Fiindca polonezii erau singurii pe nu i-am jefuit, am decis sa ma alatur lor, o miscare care se pare ca este permanenta si ireversibila. In numele acestei tari am început sa lupt împotriva Suediei, atacand o patrula militara. Dar cand a început lupta, aveam o surpriza.
Toti soldatii inamici erau într-un dreptunghi format din care. Se putea intra doar prin spate, unde era un fagas liber. Sau mai bine zis, pe acolo puteau intra soldatii mei si pe acolo puteau iesi ai lor. Eu aveam însa un avantaj, unul pe care tare as vrea sa îl fi avut si soldatii mei, puteam sari. Daca ceilalti calareti din armata mea cunosteau aceasta comanda, puteau pur si simplu sa sara peste care si sa atace direct, fara a se mai împotmoli la intrare. Desi, un atac direct folosind cavalerie asupra unui inamic înarmat cu pusti nu este o idee de buna. Scena asaltului initial îmi amintea de tot ceea ce am auzit în Arcanum of Steamworks and Magick Obscura despre ultimele batalii dintre Dragon Knights si… Tarant parca. Numai tin minte detaliile. Dar tin minte scenele, cavaleri în armura grea, bine antrenati, plini de curaj si determinare, secerati cu zecile într-o clipa de tarani cu pusti în maini. With Fire and Sword reda acest contrast foarte bine în gameplay. Prin poveste nu am gasit referiri la trecerea timpului sau la evolutia razboiului de la sabie la pusca, dar nu am simtit ca mesajul nu era acolo, îl traiam în fiecare lupta cand un soldat ce înca mai folosea sulite, sabii sau topoare, pe care am cheltuit multi bani sa îl angajez, sa îi dau echipament bun si sa îl antrenez, era omorat cat ai zice peste de Nea Ghita cu o archebuza.
Revenind la lupta de mai devreme. Chiar daca ideea ca partea atacata sa aiba acele care drept aparare mi s-a parut buna, implementarea întaririlor este ridicola. Ca o recomandare, sa nu stati în dreptunghi, veti fi omorat foarte rapid de valul urmator de inamici care va fi încarcat fix în jurul vostru. Nu prea aveti cum sa va luptati împotriva lor cand apar cu zecile din toate partile. Tare sper sa gaseasca un mod mai elegant de a introduce întariri. Ar putea macar sa 
faca dreptunghiul mai mare. Am observat o problema similara si la asedii, una ce persista înca de la primul Mount&Blade, te poti trezi înconjurat de inamici si mort foarte rapid, iar cand revii în lupta, vei avea tot mai nimic la viata, în cazul în care înca mai aveai întariri ramase.
Ca veni vorba de asedii. M-am încumetat, din propria initiativa, sa asediez un castel. Am sarit pe cel mai slab aparat pe care l-am gasit si într-adevar, puteam planta explozibil pentru a distruge zidurile, din panoul de comanda, ca o alternativa la scari. Nu am observat sa mai fie turnuri de asediu. Dupa o lupta cu succes, ce a decurs cam la fel ca la Warband, ma asteptam ca acest castel sa revina Poloniei, dar nu, a devenit al meu. Era chiar curios incidentul. Aparent, eu acum eram lider al rebelilor suedezi. Nu stiu cum s-a întamplat asta, dar aveam propriul meu castel, cu un orasel înauntru si un satuc mai la nord. De mentionat, acum nu mai sunt, sau nu am gasit, castele izolate ce au doar garnizoane si închisori. Fiecare castel are un orasel, cu o piata, o taverna, are pana si un primar. De asemenea, nu sunt pe cat de explorabile sau diverse speram. Satele înca mai arata destul de variat, dar castelele pe care le-am vizitat erau în esenta cutii cu niste cladiri înauntru, de obicei aceleasi. Orasele mari erau cu adevarat mai complexe, dar cand am încercat sa ma apropii de castelul regal din Varsovia, cred ca îl stiti din vedere, e mare si portocaliu, m-am lovit de un zid invizibil la sute de metri de acesta. Am fost foarte dezamagit de aceasta limitare, în special pentru ca în trailer nu era evidenta. Dar s-ar putea sa fie o particularitate a versiunii de testare, orasele fiind în general pustii, la jocurile precedente mai vedeai cate un cetatean, aici, doar primarul, negustorii si NPC-urile pe care trebuie sa le vanezi ce în mod normal ar trebui sa stea ascunsi în multime.
Aflat în controlul propriului meu castel/oras, plus un sat, am decis sa vad cat de multe pot sa fac în ele. Puteam construi cladiri, precum: academii, banci, provizii de apa, arsenal, baraci si o varietate de alte lucruri a caror nume nu îl cunosteam. Nu stiu cu siguranta ce se poate în construi în acest moment în Warband, ne mai jucandu-l dinainte sa primieasca un update ce a extins managementul asezarilor, dar m-a bucurat foarte mult ca aceste cladiri puteau fi ridicate în timpi acceptabili. Nu mai dura o suta de zile, eram nespus de bucuros ca aveam chiar ocazia sa le vad construite. Nu era în totalitate clar ce bonusuri ofereau, de la o vreme daca nu îmi sunt aratate statistici am tendinta sa ignor textul. De asemenea, nu eram sigur nici ce efect avea numirea unui om într-o functie importanta. Am angajat un episcop, ce ar fi trebuit sa îmi ofere optiuni noi, dar nu le-am gasit. Am vrut sa mai construiesc si sa mai angajez, dar am dat de o mica problema. Suedia îsi vroia castelul înapoi. Eram pregatit de lupta, dar eram nivelul 6. Indiferent cum s-ar fi terminat lupta, pentru mine jocul era gata. Si asa a si fost, am atacat inamicul cand se pregatea sa îmi asedieze castelul, am luptat cat de tare am putut, m-am folosit de grenada, am furat arme de la inamici, m-am straduit cat de mult am putut sa nu crap si am reusit. Eram viu, dar pe undeva pe la jumatatea bataliei, facui „Ding!”. Asa ca atunci cand s-a terminat si doar una din armatele care erau pe cale sa îmi asedieze castelul era distrusa, jocul m-a informat ca distractia s-a terminat, iar pentru a vedea restul, trebuie sa astept o versiune mai finala.
Ca o prima impresie, With Fire and Sword nu este o schimbare chiar atat de mare de la reteta clasica Mount&Blade. Sigur, armele de foc schimba destul de mult dinamica luptelor, dar nu sunt atotputernice, avand obiceiul sa se încarce din an în paste. Noile optiuni sunt binevenite, cum ar fi posibilitatea de a crea o caravana proprie pentru a trimite bunuri în masa catre o alta piata. Iar multiplayer-ul se anunta a fi destul de interesant. Nu as putea sa spun cum este, pentru ca versiunea de testare nu îl avea. Cea final însa va avea suport pentru batalii între 64 de jucatori si un mod nou de joc numit Captains, ce aparent este orientat pe lupte tactice. Mount and Blade With Fire and Sword va fi lansat în candva în urmatoarele trei luni de zile.
Vazut: 3554 ori de catre 1209 vizitatori
[...] alaturi de numerosi camarazi controlati de AI. Pentru mai multe detalii, aruncati o privire peste articolul despre cum decurc primele nivele ale [...]
Publicat pe 27 Aprilie 2011 at 6:11
Comenteaza