Games Arena

Februarie a sosit, asa ca ne intoarcem din nou in viitor, cu al doilea episod din seria Back to the Future, creata de catre Telltale Games. In cazul in care nu ati cumparat intreaga serie deja, primul episod, al carui recenzie poate fi gasita aici, este acum disponibil gratuit. Recomand sa il jucati inainte sa cititi restul acestui articol, pentru ca vor fi cateva detalii despre poveste pe care poate ca nu ati vrea sa le aflati decat din joc. Totusi, nu sunt multe, asa ca cititi mai departe, oricum cam tot ce s-a intamplat in jocul precedent va fi anulat de acesta. Bine, nu tot, dar se intampla lucruri de genul asta cand iti bagi nasul in curgerea naturala a timpului. Sau in cazul de fata, DeLorean-ul in Back to the Future Episode 2: Get Tannen.

Din punct de vedere tehnic, jocul nu are nici o diferenta fata de predecesorul sau, iar asta presupun ca va fi valabil pentru fiecare alt episod din acest sezon. Telltale nu are obiceiul sa schimbe tehnologia in timpul mersului si nici nu prea ar avea motiv. Jocul functioneaza bine… predominant, apare un crash mic daca incearca sa incarce anumite sectiuni pe un detaliu maricel. De la un anumit punct jocul nu glumeste cand vine vorba de cerinta de 2 GB de memorie RAM. Dar in mare parte ruleaza perfect si arata bine. Personajele au expresii faciale pe putin la fel de credibile ca cele ale unui caine sau ale unui iepure-chestie, iar animatiile sunt cat de cat fluide. Individuale functioneaza bine, dar atunci cand sunt inlantuite, tranzitia este prea evidenta. Personajele vor sari, vor topai, vor ingheta, la un moment cineva plutea si nu pentru ca asta trebuia sa faca. Sunt totusi cateva chestii care mi-au placut, cum ar fi miscarile mainilor personajului Trixie atunci cand canta. Nu era nimic special, dar adauga mai multa savoare scenei.
Vocile jocului se mentin la nivelul de calitate stabilit de jocul precedent. Personajele suna asa cum ar trebui si se vede ca actorii au ceva experienta. A trebuit sa iau la mana lista de la final pentru a-mi da seama cine s-a ocupat de vocea lui Trixie. Nu credeam ca Girl Stinky din Sam and Max poate sa cante atat de bine. Iar coloana sonora este grozava, fiind plina de piese din filme si cateva de epoca, redate la pian.

De data aceasta parca au incercat sa evite situatiile la care un gamepad este metoda de control clar superioara. Acum se poate vedea numele elementelor ascunse in spatele decorului, desi le-am observat dupa ce am activat bulinele rosii de asistenta folosindu-ma de tragaciul de pe gamepad, pentru ca habar nu am pe ce tasta este pus. Plimbatul parca a fost mai usor de aceasta data, in mare parte pentru ca nu aveam pe unde sa ma plimb. O mare parte din joc fie il obliga pe Marty sa stea pe loc si sa se miste dand automat intre zone fixe, fie se petrece intr-o zona ce incape in intregime pe un singur ecran. In secventele in care chiar ma miscam, am dat de o camera inexplicabil de restrictiva. Era ceva similar cu acea camera de peste umar de la Tales of Monkey Island, pe podul care ducea catre cabinetul marchizului de Singe, dar personajul bloca o parte si mai mare din ecran. Probabil a fost folosita pentru a nu se observa parti din decor ce nu sunt defapt acolo, dar erau moduri mai bune prin care se putea face asta, spre exemplu, ca la primul episod, unde camera este aproape fixa. Foarte mult mi-ar fi placut daca jocul nu tinea mortis sa impuna regulile de traversarea corecta a strazii, adesea fiind nevoit sa alerg pana la trecerea de pietoni pentru a putea ajunge de partea cealalta a drumului. Nu prea inteleg limitarea, nu e de parca ar face tranzitia catre o alta scena, este un singur model al orasului. Si pentru ca este predominant noapte acum, nu ar fi prea multe masini care sa il calce pe Marty. Plus ca, din ce am dedus, in lumea jocului exista tehnologia teleportarii, anumite personaje fiind capabile sa se materializeze fix in fata ochilor, desi cu o secunda in urma era in coltul opus al scenei. In cazul tanarului Emmet Brown, acest incident se intampla de fiecare data cand incerci sa umbli la o inventie a sa, indiferent daca se afla in cealalta parte a parcului sau pe acoperisul unei cladiri alaturate, va sari sa iti spuna ca n-ai voie sa apesi pe butoane si intr-o secunda se va intoarce la locul sau. Jocul are o sumedenie de probleme de acest fel, ceea ce ma face sa cred ca Telltale poate ca lucreaza la prea multe proiecte in acest moment pentru binele sau. Calitatea are de suferit. Nu este nimic ce va opri jocul sau care va crea dificultati, dar incidentele sunt iritante.

Veti incepe jocul in exact acelasi loc unde episodul trecut s-a terminat, langa DeLorean, cu Marty pe cale sa dispara daca linia temporala nu este reparata. Marty si Doc afla ce nu a mers bine si formuleaza un plan pentru a repara situatia, cand un politist vine sa il aresteze pe Carl Sagan/Doc, asa ca Marty trebuie sa plece de unul singur inapoi in trecut, pentru a repara situatia. Din start jocul a facut ceva ce nu mi-a placut, l-a pus iarasi pe Doc deoparte. Iar ce a urmat nu era tocmai jocul de furisat la care ma facea sa ma gandesc filmuletul de prezentare de la sfarsitul lui „About Time”. Tot ce faceam era sa stau pitit, fie drept un copac, fie drept un bar. Dar macar asa am aflat de ce Einstein tot statea langa copacul din parc in episodul precedent, desi asta in sine ar implica o intindere a logicii din spatele modului in care functioneaza calatoria in timp din acest univers. In orice caz, misiunea era cea de a-l salva pe bunicul lui Marty, Arthur McFly, de la moarte sigura, provocata de fostul sau angajator, Kid Tannen. Prin rezolvarea de cateva puzzle-uri construite pe principiul de „apasa pe tot pana ce se intampla ceva ce ar parea de parca ti-ar fi util”, bunicul lui Marty este recuperat intreg, Doc este salvat de politistul care era sa il aresteze si totul pare sa se fi terminat cu bine… in 20 de minute. In sfarsit parea de parca Doc era gata sa ii spuna lui Marty ce cauta in trecut si ca lucrurile erau pe punctul de a reveni la normal, dar calatoria in timp are de obicei mai multe efecte negative decat poti prevedea. In loc sa ajunga in prezentul lor, cei doi ajung intr-un prezent alternativ, unde Kid Tannen nu a fost trimis la inchisoare si este acum seful uneia dintre cele mai periculoase organizatii de crima organizata din tara.
Asa ca dupa o runda de interogatoriu-combat, Doc si Marty se intorc inapoi in trecut pentru a repara ce a mai ramas de reparat. Aici jocul repeta lucrul care nu mi-a placut la inceput, il sechestreaza pe Doc intr-o locatie separata, pentru ca inca mai este cautat in acea epoca. Motivele pentru care Doc nu este folosit atat de des, Doc cel batran adica, sunt mereu valide, dar nu imi plac. Christopher Lloyd este o resursa mult prea pretioasa pentru a fi tinut in plan secundar. Asta sper ca se va repara in episodul viitor.

Restul jocului este petrecut facand cercetari si gasind solutii pentru repararea linei temporale. Modul initial prin care acest obiectiv este indeplinit implica interogarea personajelor, precum Doc cel tanar, Edna si Einstein, pe care Marty l-a uitat in trecut pentru cateva luni. Hill Valley pe timp de noapte este aproape pustiu, recomand totusi sa stati pentru a-i asculta cantecul Ednei, este incredibil de dureros urechilor, iar simplu fapt ca l-au inregistrat in asa hal arata devotamentul celor care au lucrat la joc. Tot in aceasta scena s-ar putea sa gasiti cateva referinte destul de hazlii, una era la un alt joc Telltale, dar am uitat sa notez care si acum imi scapa numele. Defapt am uitat gluma cu totul, dar stiu ca era acolo si era amuzanta. Cea mai sesizabila este referinta la pelicula Le voyage dans la lune, pe care nu aveti cum sa o ratati.
Cel mai mult timp va fi petrecut in noul local al lui Kid Tannen, numit „El Kid”. Dar pentru a intra acolo, trebuie rezolvat un puzzle, care este in mare parte copiat de la Monkey Island 2. Cred ca il stiti, cel cu „daca asta e 3, atunci asta cat e”. Diferenta este ca aici se folosesc propozitii, dar mecanica este aceeasi. Mi-a placut puzzle-ul, dar puteai fi mai creativi.
Localul ofera o atmosfera destul de aproape, avand parte de propria sa coloana sonora interactiva, ce va fi utilizata pentru influentarea unui anumit personaj. Va trebui chiar sa schimbati versurile unui cantec pentru efectul dorit. Aici se va vedea cel mai bine efectele negative pe care le poate avea calatoria in timp asupra celor cu care Marty si Doc intra in contact, chiar si accidental. Aparent nu toata lumea reactioneaza bine atunci cand vad un DeLorean cu 50 de ani inainte sa fie produs. Tot aici, sau in apropiere, se petrece o scena prin care jocul ia o intorsatura destul de intunecata. Ce au facut cu personajele, reactiile lor si modul in care se evolueaza chiar este placut. Treptat Telltale vad ca reuseste sa redea din ce in ce mai bine o poveste.

Acum de ar fi in stare sa faca puzzle-uri progresiv mai bune. Cele care presupun convingerea personajelor sa faca ce ar fi trebuit sa faca, daca timpul nu ar fi fost alterat, nu sunt rele, dar mult prea des jocul iti da totul mura-n gura. Nu trebuie sa caut obiecte, le primesc de obicei fix atunci cand am nevoie de ele, ceva ce n-ar fi rau daca solutiile nu ar fi atat de evidente si nu ar implica toate atat de multe coincidente norocoase. Doar in doua situatii am simtit nevoia sa caut ajutor, iar in ambele cazuri a fost pentru ca jocul nu mi-a oferit informatii suficiente despre posibilitatile pe care le aveam. In rest, sunt putin cam prea simple, iar asta incepe sa devina un dezavantaj. Jocul este totusi placut, dar este carat in mare parte de catre poveste si personaje. Pot spune acelasi lucru despre multe jocuri adventure, dar in acest caz se merge parca prea departe, gameplay-ul in sine ar trebui regandit, la fel si programul de lansare episodica. Pur si simplu nu au cum sa faca puzzle-uri mai complexe, de durata, intr-un joc de 3 ore, structura actuala nu permite asa ceva. In stil clasic, actiunea se termina cand devenea mai interesanta, iar urmatoarea parte, din martie, ar trebui sa fie foarte interesanta, explorand ideea de ce s-ar putea intampla daca Doc nu ar fi fost un visator retras, si ar avea planuri de dominare mondiala. Chiar daca jocul se straduieste sa ofere varietate, faptul ca esti limitat la doua locatii pentru cea mai mare parte a timpului nu este placut si avand in vedere ca Telltale a mai luat la bord inca cinci proiecte saptamana trecuta, sper foarte mult ca asta inseamna ca studioul se va extinde, pentru ca nu mai au de unde taie colturi. Inteleg ca este o serie episodica de jocuri bazata pe un film, ce costa jumatate cat un joc intreg, dar prin comparatie, sezonul doi din seria Sam and Max avea pana la acest punct continut cat pentru trei episoade. Dar din nou, personajele si povestea reprezinta atractia seriei Back to the Future, nu locatiile, glumele si animalele antropomorfe. Ca un verdict, as spune ca Get Tannen este cam la acelasi nivel ca predecesorul sau. Chiar daca anumite aspecte s-au imbunatatit, ameliorarea factorului de nostalgie face experienta sa fie cam aceeasi.

Vazut: 2479 ori de catre 828 vizitatori

Articole asemanatoare:
• Back to the Future Episode 1: About Time
• Back to the Future in Decembrie
• Review: Back to the Future – OutaTime
• Review: Back to the Future Ep. 4 Double Vision
• Detalii mici despre Back to the Future