Games Arena

VideoBlog de gamer

Duke Nukem Forever

Publicat de unacomn On 20 Februarie 2011

DNFprvIMG005Legenda se apropie de sfarsit. Cel mai amanat joc din istorie, ce inca nu a fost anulat permanent, va sosi anul acesta, in luna mai. Duke Nukem Forever, dupa 14 ani de cand a fost anuntat, va fi lansat. Nu cred ca pot sa subliniez suficient exact cat de mult timp a trecut de cand si-a facut aparitia prima stire, prima imagine, prima secventa de gameplay din acest joc si clipa in care chiar il vom putea instala si butona. Duke Nukem este un nume celebru la nivel mondial, nu prea ai cum sa te ascunzi de el. Chiar si in lipsa unor jocuri noi de calibru mare, renumele sau a fost tinut in viata de fanii sai, prin intermediul internetului. Iar inainte de asta, cum sa spun… Daca se intampla sa fiti un elev de scoala generala in a doua parte din anii ‘90, este posibil sa fi dat peste un manual alternativ de Limba Romana, (erau la moda atunci, acum habar nu am daca mai exista) de clasa a 6-a daca imi amintesc bine, in care se vorbea despre Duke Nukem. Nu Forever, doar clasicul Duke3D care se afla alaturi de Doom si NFS2 pe fiecare calculator capabil sa le ruleze. Daca abia acum v-ati luat buletinul, ati trait intreaga voastra viata in ciclul de productie a lui Duke Nukem Forever. Dupa atat de mult timp, va fi lansat. Dupa mai multe iteratii decat pot lista aici fara ca acest articol sa devina unul de istorie(3 erau jucabile si aveau la baza motoare grafice diferite), Duke se intoarce. In toti acesti ani, jocul a devenit o gluma la care se face referire constant atunci cand vine vorba de amanari. Dar pentru cei care nu au pierdut credinta, a devenit un far luminos de speranta. La inceput, speranta ca va fi un succesor bun, iar cu trecerea timpului, ca va fi cel mai bun joc facut vreodata. Dupa atat de mult timp, este usor de inteles o asemenea asteptare. De aceea, cand privim Duke Nukem Forever, trebuie sa ne gandim clar la faptul ca acest joc este rezultatul final a 14 ani de iteratii, reconstructii, schimbari de idei, retehnologizari, amanari, neglijari, faliment si in esenta o anulare. Cadavrul lui Duke Nukem Forever a fost recuperat de un grup de oameni dedicati, fosti angajati ai 3D Realms, care au refuzat sa il vada ingropat. S-au reunit sub numele de Triptych Games si au incercat sa il termine, dar nu au fost in stare de unii singuri. Aici a intrat in scena Gearbox Software, care a preluat jocul in intregime si a promis ca il va face pe Duke sa traiasca din nou. Dar va fi Lazar sau monstrul lui Frankenstein?

DNFprvIMG003Munca celor 100 de oameni care incearca acum sa il termine nu este una usoara, deoarece iteratia actuala pe care o vedem nu este tocmai rezultatul a 14 ani de productie, ci mai mult a 4 ani de reproductie. Erau niveluri neterminate, mecanici neimplementate, modele neconstruite si elemente de grafica mult prea invechite pentru a mai fi utilizate.

Versiunea finala a lui Duke Nukem Forver va avea la baza un motor Unreal, care daca nu ma insala informatiile, este 2.5, acelasi folosit pentru ambele jocuri Bioshock. Doar ca este modificat in fel si chip pentru a putea reda lumea lui Duke, o lume la care lucruri imense se pot prabusi in lucruri la fel de imense, in timp ce o masinuta de jucarie calca peste picioare mistreti mutanti. Scara jocului este destul de mare, nivelurile fiind mai mult decat capabile sa suporte un boss inalt cat un bloc de cateva etaje, fara a se transforma intr-un shooter de coridor. Contrar filozofiei curente de level design pentru un FPS, DNF va permite explorarea mediului si chiar va rasplati jucatorul pentru asta. Sigur, unele recompense vor fi simpla placere de a-i admira casa lui Duke. Ce ocupa ultimele etaje ale unui cazinou, in care se mai afla un studiou de filmare, prin care se pot gasi trofee ale reusitelor marelui erou din timpul vacantei sale. Dar unele vor fi ceva mai substantiale si chiar vor avea efect asupra gameplay-ului. Defapt, vor fi gameplay-ul. Duke Nukem Forever promite sa ofere un nivel de interactiune cu mediul nebunesc de mare. Aproape tot ce vezi va putea fi utilizat. Nu conteaza ca este o toaleta, ce se afla in toaleta, o masina de pinball, o tabla de scris, un exemplar al Why I’m So Great – Duke In His Own Words, o oglinda, un set de haltere sau cine mai stie ce. Totul va putea fi folosit cam la fel ca in realitate. Asta l-a facut pe Duke 3D sa iasa in evidenta, iar intr-o lume ce a uitat de medii interactive intr-un FPS, ar putea fi din nou modul prin care se va remarca, desi, ar avea ceva deja, pe Duke.

Cum spuneam, Duke este o vedeta, iar vocea sa l-a transformat pe Jon Saint Jon in cel mai adorat actor vocal din industrie. DNF ni-l va da pe Duke in starea sa pura, nefiltrat, nelimitat si neiertator. In anii care au trecut de cand a salvat lumea de extraterestrii, el a devenit cel mai bogat si mai adorat om de pe planeta. Dar in timp ce statea si se bucura de jocul facut in onoarea sa(ce este jucabil in joc) prin care se relateaza batalia impotriva imparatului extraterestrilor, inamicii revin. De mentionat, va folosi un gamepad de Xbox 360 pentru a juca, nu un cabinet arcade ca in iteratiile precedente, ceea ce ar putea fi interpretat ca un semn de nu tocmai bun. S-a argumentat ca Duke ar fi genul de om care ar detine un Xbox 360, dar sincer nu ar fi, cel mai probabil ar avea un Duke Box, dar asta este, trebuie sa iasa si Microsoft multumiti din aceasta afacere. Nu luati acest mic detaliu sa va distraga atentia de la restul jocului, pur si simplu este ceva care personal ma enerveaza.

DNFprvIMG006Initial, Duke primeste ordin de la presedinte sa nu atace invadatorii, acum au venit in pace. Nici cand extraterestrii vin peste turnul din Las Vegas al lui Duke si incep sa ii bea berea nu i se ordona sa atace. Dar Duke nu are nevoie de un ordin, asa ca inarmat numai cu pumnii sai, incepe sa rupa gaturi si sa sparga figuri. Sistemul de lupta „pumn la mecla” al jocului este ajutat in mod surprinzator de buff-uri. Steroizii il vor face sa loveasca mai tare, dar nu va putea folosi alte arme din cate am inteles. Iar bere prea multa il va face sa vada dublu, cam la fel ca Geralt of Rivia, dar ii va oferi o rezistenta la damage. Merita mentionate si atacurile pe furis ce pot fi executate de catre Duke. Acesta va putea merge tiptil pana in spatele unui inamic, moment in care va scoate o cutie de bere, o va da pe gat, va ragai puternic in ceafa aratarii, dupa care ii va rupe capul. Si reuseste toate astea in mai putin timp decat dureaza o decapitare din Aliens vs Predator. Atunci cand Duke va pune mana pe o arma de foc, fie ca este vorba de una extraterestra sau de pistoalele sale placate cu aur, jocul promite sa ofere o experienta de shooter clasic. Va fi de parca anul 1996 nu a plecat niciodata, doar a capatat un facelift si un decolteu mai mare. Inamicii vor veni in valuri, in forta, in nestire si in ciuda faptului ca se lupta impotriva lui Duke. Nu se vor ascunde drept cutii, nu se vor piti drept pereti, majoritatea dintre ei sunt mistreti-politisti la urma urmei. La fel ca pe vremuri, se vor teleporta din eter, vor zbura cu jetpacks si vor sta ascunsi in toaleta, asteptand momentul potrivit. Nu vor absorbi tone de gloante, decat daca sunt de tipul boss, caz in care va trebui sa alergi in jurul lor pentru a le evita rachetele. Iar la final, vor fi umiliti prin moduri pe care numai Duke le stie cel mai bine. Dar cel mai important lucru, daca vreunul dintre ei va reusi sa il nimereasca pe Duke, nu ii va scadea din viata. Duke a evoluat de mult dincolo de nevoia de viata sau sanatate pentru a trai. Totul depinde acum de propriul sau ego. Nu conteaza cate gloante a incasat, daca se simte de nota zece, va fi de nota zece. Sigur, o explozie il poate face sa se simta rau pe moment, dar este suficient sa se admire in oglinda, sau sa traga de fiare, sau sa intalneasca o tanara chipesa pentru ca increderea in sine sa revina si sa fie gata sa casapeasca din nou. Ceva similar a putut fi vazut la Duke Nukem Manhattan Project. L-a un moment au fost ceva zvonuri referitoare la regenerare automata a vietii, dar nu am gasit o confirmare clara, asa ca poate ca nu va fi asa ceva in joc.

Ceva ce va fi insa, daca Gearbox nu se razgandeste, este o limita de doua arme. Cineva care a fost identificat ca fiind George Broussard, fostul sef al proiectului, a declarat odata ca limita de doua arme a fost impusa de necesitatea de a face DNF compatibil cu generatia curenta de console. O lista de arme prin care se poate schimba fiind. din motive necunoscute. ceva impractic. Directiva celor de la Gearbox este de a pastra designul original, asa ca exista o sansa sa vedem asta si in versiunea de PC, dar cine stie, poate ca Randy Pitchford sau cine mai este acum in fruntea proiectului va avea viziunea ce i-a lipsit cuiva care nu a fost in stare sa lanseze un joc in 15 ani. Argumentul initial era cel de a oferi jucatorilor intregul arsenal, dar rasfirat prin nivel, transformand obtinerea si pastrarea unei arme preferate intr-o recompensa, fata de… eu stiu, posibilitatea de a cara oricum toate armele. DNFprvIMG007Indiferent de situatie, in arsenalul lui Duke vor fi arme clasice, precum Devastator, Freeze Ray, Shrink Ray, acea mitraliera cu multe tevi, bombe cu detonare sau piciorul, alaturi de cateva ustensile noi. Va avea si echipament special, precum Holo-Duke si vedere pe timp de noapte, ce acum nu vine sub forma unor ochelari, Duke pur si simplu poate sa faca asta, pentru ca este el.

Cand nu impusca tot ce ii sta in cale si salveaza domnisoare frumoase, Duke va putea rezolva puzzle-uri. Dar nu cele de tipul carora presupune gasirea de chei colorate, fiind o gluma referitoare la asta in joc, vor fi lucruri mai complicate. Precum folosirea unei masini teleghidate pentru a deschide o usa sau transformarea lui Duke intr-un mini-Duke, capabil sa mearga la bordul unei masini teleghidate, calcand pe picioare toti inamicii din jur, care apropo, vor reactiona ca atare. Duke va avea desigur si o masina reala, Mighty Foot, un monster truck in stare sa demoleze tot ce ii sta in cale. Cand exact veti da de el nu pot spune cu siguranta. DNF va avea o lungime de 16-18 ore, dar nu stim cu siguranta ce ne are pregatit de la un capat la altul. Daca vor mai f: barca, motocicleta, aeronava, magarusul, omologul sau feminin care il ajuta in prima versiune a jocului sau toate celelalte lucruri pe care le-am tot vazut in fiecare trailer si secventa de gameplay de mai bine de un deceniu. Vor fi niveluri ce au loc in Las Vegas, in desertul Nevada, in mine, in baze militare, in navele extraterestre, sub apa si daca nu au schimbat ceva, in zone inzapezite. Asta va fi numai o fractiune, o mare parte din joc fiind invaluita in mister. Dar un lucru va fi cu siguranta, umor. Sigur, multe glume vor fi crude, in stilul cel mai nefiltrat posibil al lui Duke, dar multe vor fi la adresa culturii contemporane: filme, muzica si desigur jocuri. In timp ce Serious Sam isi rezerva glumele doar pentru Duke, Duke nu face discriminare si isi va bate joc de oricine poate in cele mai evidente moduri posibil, fie cu o replica scurta si la obiect, fie cu un pumn in fata. Sunt foarte curios daca va fi si Sam pe acolo, la cate a facut in lipsa lui Duke, merita o mentionare.

Duke Nukem Forever va fi lansat, tot nu imi vine sa cred ca spun asta, la nivel mondial pe data de 6 mai. Are o editie de colectie ce contine o tona de lucruri, precum un bust al eroului, la micul pret de 100 de euro, in cazul in care va fi disponibila in Europa. Cerintele de sistem nu au fost anuntate, dar ar trebui sa fie mai mari decat ale lui Bioshock 2, DNF are un cer la urma urmei. In cele din urma, indiferent cat de mult l-ati asteptat, trebuie sa tineti cont de un lucru important. Este posibil ca Duke Nukem Forever sa nu fie jocul la care visam multi dintre noi de mai bine de un deceniu. DNFprvIMG004Ar putea fi doar inca un shooter, poate unul bun, dar poate ca nu legenda pe care o asteptam. Level designul are oricum de suferit de pe urma respectarii legilor realitatii, pe vremuri fiind realizabile incaperi ce se acopereau mai mult de 360 de grade. Ar putea totusi sa ne surprinda si sa fie cel mai bun FPS al tuturor timpurilor. Dar orice s-ar intampla, ne putem consola cu doua lucruri, va fi Duke Nukem in starea sa pura(sau diluata in multiplayer-ul plin de mister) si in nici un caz nu are cum sa iasa mai rau decat Daikatana.

Vazut: 2797 ori de catre 921 vizitatori

Enter your adsense 480 x 60 banner script here

Comenteaza

Click to Insert Smiley

SmileBig SmileGrinLaughLOLFrownBig FrownWinkKissRazzAngelAngryReally AngryConfusedNeutralThinkingChicCoolNerdSillyDrunken RazzMad RazzEvil GrinMeanPissed OffReally PissedCurseShoutGrit TeethCryWeepSide FrownWiltSmugDisdainRoll EyesSarcasmLoserTalk to the HandShyBeat UpPainShameBeautyBlushCuteLashesKissingKiss BlowKissedHeh!SmirkSnickerGiggleIn LoveDroolEek!ShockSickSuspenseTrembleDazedHypnotizedFoot in MouthMoney MouthQuietShut MouthDOH!IDKQuestionLyingStruggleSweatStopByeGo AwayWavingTime OutCall MeOn the PhoneMeetingSecretHandshakeHigh FiveHug LeftHug RightClapDanceJumpFingers CrossedVictoryYawnSleepyPrayWorshipWaitingAlienClownCowboyCyclopsDevilDoctorFemale FighterMale FighterMohawkMusicPartyPirateSkywalkerSnowmanSoldierGhostSkeletonEatStarvingVampireZombie KillerBunnyCatCat 2ChickChickenChicken 2CowCow 2DogDog 2DuckGoatHippoKoalaLionMonkeyMonkey 2MousePandaPigPig 2SheepSheep 2ReindeerSnailTigerTurtleFemaleMaleHeartBroken HeartRoseDead RosePeaceYin YangUS FlagMoonStarSunCloudyRainThunderUmbrellaRainbowMusic NoteYesNoAirplaneCarIslandAnnouncebrbBeerDrinkLiquorCakeCoffeePizzaWatermelonBowlPlateCanMailCellPhoneCameraFilmTVClockLampSearchCoinsComputerConsolePresentSoccerCloverPumpkinBombHammerKnifeHandcuffsPillPoopCigarette