I Am Alive nu e mort
I Am Alive este viu! Dar fara tunete sau fulgere, ci mai mult ca o nota de subsol aproape stearsa, pe ultima pagina a unei carti prafuite, indesata in coltul unei biblioteci darapanate, dintr-un orasel abandonat, de pe o insula pustie. Site-ul francez de jocuri JeuxVideo.fr a descoperit ca jocul, despre care nu s-a auzit ai nimic din deceniul trecut, nu este anulat si va fi lansat chiar anul acesta.
Informatia pare sa fi venit de la o sursa destul de credibila, Jade Raymond, directoare a studioului Ubisoft Toronto. Conform vestilor primite, I Am Alive va fi disponibil pana la sfarsitul acestui an, dar numai prin intermediul distributiei digitale, deoarece Ubisoft nu are incredere suficient de mare in joc incat sa ii ofere o lansare si in magazine. I Am Alive se afla in lucru din 2009 la studioul Ubisoft Shanghai, dupa ce a fost luat din mainile creatorilor sai, Darkworks, deoarece erau mult prea ocupati cu alte proiecte pentru a-i putea acorda atentia necesara. De atunci nu a mai fost anuntat nimic despre proiect. Jocul ar urma sa fie disponibil prin Xbox Live si Playstation Network, in dezvaluire nefiind mentionata versiunea de PC. Avand in vedere ca infrastructura pentru distributia digitala este foarte bine dezvoltata in tinutul mouse-ului, lansarea sa ar fi floare la ureche. Ar fi insa problema portarii jocului pe PC. Daca asta nu a fost realizata deja, iar Ubisoft oricum nu are sperante mari de la I Am Alive, am putea ramane cu ochii in soare. Dar asta nu este decat o speculatie pana ce Ubisoft va face un anunt oficial, in care sa clarifice starea jocului.
Sursa: The Escapist
Vazut: 3065 ori de catre 703 vizitatori




[...] precedenta referitoare la o lansare in format digital a jocului I Am Alive a fost infirmata atat de catre [...]
Publicat pe 8 Februarie 2011 at 9:59
[...] precedenta referitoare la o lansare in format digital a jocului I Am Alive a fost infirmata atat de catre [...]
Publicat pe 8 Februarie 2011 at 16:15
Comenteaza