Games Arena

VideoBlog de gamer

Arhiva Ianuarie 2011

Academagia: The Making of Mages

Publicat de unacomn pe 31 Ianuarie 2011

AcadeMagia1IMG001Daca va asteptati la o recenzie a lui Dead Space 2 sau a lui Magicka, acest articol va va dezamagi. Din motive pe care cei care viziteaza acest site in ultimul an le vor intelege, primul titlu mare al lui 2011 nu este tocmai… compatibil cu o cutie de hamsteri furiosi. Iar Magicka este un joc mult prea bun pentru a fi pus sub lupa in starea sa curenta. Nu ca ar avea ceva in neregula jocul la el, dar modul de multiplayer cooperativ, ce trebuia sa fie o componenta de baza a experientei, nu prea functioneaza prin internet, iar local este cam greu sa controlez un gamepad cu picioarele. Asa ca in lipsa a ceva mai bun, astazi veti avea parte de o recenzie a unui joculet numit Academagia: The Making of Mages, ce s-a ivit recent pe Gamer’s Gate. La prima vedere, nu credeam ca va fi ceva de capul lui, pur si simplu nu aveam ceva mai bun la indemana. Dar pe masura ce l-am jucat, am ajuns la concluzia ca sub fatada sa simpla si copilaroasa se ascundea ceva ce aproape ca isi merita pretul de 25 de euro. Spun aproape, deoarece are cateva probleme de design si un defect peste care mi-a fost foarte greu sa trec, subiectul sau. Citeste mai departe »

Vazut: 3995 ori de catre 1290 vizitatori

Date de lansare pentru Brink si Hunted

Publicat de unacomn pe 31 Ianuarie 2011

HuntedDemonsForgeIMGCu titluri precum Rage si Skyrim pe drum, lumea probabil ca nu isi mai aminteste chiar atat de bine si celelalte jocuri publicate de catre Bethesda anul acesta. Pentru a nu le uita, au fost anuntate zilele in care vor sosi pe piata Brink si Hunted The Demon’s Forge.

FPS-ul Brink, realizat de catre Splash Damage, veterani ai genului si responsabili pentru Wolfenstein Enemy Territory,  va fi disponibil in Europa pe data de 20 mai. Acesta va fi urmat de catre Hunted, action-RPG-ul creat de catre inXile Entertainment, studioul lui Brian Fargo, ce va sosi pe monitoarele noastre in ziua de 3 iunie. Jocurile au fost plasate in perioada de la inceputul verii pentru a sta cat mai departe posibil de toamna aglomerata, pe unde vor inota Rage, pe 16 septembrie si Skyrim pe 11 noiembrie.

Sursa: Bethesda

Vazut: 4110 ori de catre 1066 vizitatori

Apple Scrolls 5: Skyrim

Publicat de unacomn pe 31 Ianuarie 2011

SkyrimMenuIMGSistemul de meniuri a fost un punct sensibil pentru seria The Elder Scrolls. In toata istoria sa, singurul joc ce a reusit sa ofere un sistem eficient, flexibil si rapid a fost Morrowind. Daggerfall avea dezavantajul ca necesita ani intregi de scroll pentru a da de ce aveai nevoie, Arena fiindu-i prototipul, iar Oblivion a fost pur si simplu groaznic. Bethesda se pare ca vrea sa rezolve situatia in Skyrim, luand inspiratie nu de la alte jocuri din serie, alte RPG-uri sau alte jocuri in general, ci de la o sursa neobisnuita, Apple.

Skyrim va cuprinde un sistem de meniuri inspirat de modul in care arata un iPod, fiind diviziat in patru sectiuni, ce pot fi accesate printr-un fel de busola. In functie de directia apasata se va deschide inventarul, harta, skill-urile sau vrajile din posesie. Atunci cand se face tranzitia la una din aceste sectiuni, veti putea face scroll printre ele pana ce ajungeti la ce doriti, iar navigarea prin inventar va fi asistata de impachetarea obiectelor in categorii ce pot fi expandate precum un meniu contextual. Obiectele vor fi totusi redate in 3D, existand posibilitatea de a le roti pe toate partile si chiar de a folosi functia de zoom pentru a le privi in detaliu. Desi tot este un salt in urma in comparatie cu Morrowind, cel putin nu va fi ca cel al lui Oblivion.

Sursa: Game Informer

Vazut: 3783 ori de catre 1012 vizitatori

Patrician IV: Rise Of A Dynasty

Publicat de unacomn pe 31 Ianuarie 2011

PAtrician4IMGPatrician 4 s-a remarcat prin faptul ca nu prea avea diferente fata de Patrician 2, cu exceptia graficii 3D. Kalypso Media vrea sa remedieze asta prin anuntarea primului expansion al jocului, Rise of a Dynasty. Acesta va cuprinde numeroase imbunatatiri sugerate de catre comunitate, cum ar fi posibilitatea de a privi in interiorul cladirilor, compensand astfel pentru lipsa acelor ecrane care indicau pe vremuri cum arata o cladire pe dinauntru.  Se va mai putea interactiona cu populatia, permitand astfel identificarea nevoilor si atitudinii cetatenilor fata de jucator.

Vor mai fi adaugate 8 orase noi, intre care se va putea face comert atat pe apa, cat si pe uscat, multumita unui sistem de caravane terestre. Misiuni suplimentare vor fi adaugate, cum ar fi asamblarea hartii unei comori foarte valoroase. In cele din urma, sunt adaugate 6 scenarii noi, ce pot fi parcurse atat in singleplayer cat si in multiplayer cooperativ.  Alti 3 jucatori vi se pot alatura in orice moment, pentru a va ajuta sa transformati nordul Europei intr-o zona foarte prospera. Surprinzator pentru un joc de multiplayer cooperativ la care participantii pot intra si iesi oricand, in Rise of a Dynasty nu se vede nici un picior de zombie, cel putin nu deocamdata. Expansion-ul este produs de catre Gaming Minds Studios si va fi lansat prin distributie digitala  in Europa pe data de 1 aprilie.

Sursa: Rock Paper Shotgun

Vazut: 3777 ori de catre 1031 vizitatori

Death to Spies 3

Publicat de unacomn pe 30 Ianuarie 2011

MJ2MonsterKIMG003Viata unui spion nu este una usoara. Probabil vazandu-l pe James Bond, nu ati trage aceeasi concluzie, dar fiti sinceri, de fiecare data cand este interpretat de un actor diferit, nu este ca si cum agentul ar fi murit defapt, iar cel nou este doar inlocuitorul lui? La urma urmei, daca 007 e un nume de cod, de ce nu ar fi si James Bond. Iar in meseria de spion, moartea este garantata, in special cand unele tari au agentii cu nume destul de descriptive, cum ar fi SMERHS, Moarte Spionilor sau pur si simplu Death to Spies. In acest caz Death to Spies 3. Primul joc al serie nu s-a bucurat de prea multa atentie din partea publicului larg. Insa pe masura ce 1C Company si-a extins initiativa de promovare a titlurilor sale catre restul Europei, numele a capatat suficienta greutate pentru ca Death to Spies 2: Moment of Truth sa aiba jucatori doritori sa il incerce. Pe scurt, a fost un Hitman plasat in al doilea razboi mondial, imprumutand cateva idei din Commandos, cu o caracteristica definitorie, dificultatea sa. Nu era un joc usor si spun asta atat ca un lucru bun, cat si ca unul rau. Bun pentru ca oferea tensiune adevarata atunci cand incercai sa te furisezi printr-o baza inamica plina de soldati inarmati. Nu era floare la ureche nici in zonele pline de civli. Rau pentru ca ducea lipsa de transparenta, claritate si nu era intuitiv. Multe sectiuni se bazau prea mult pe incercare si esec, din cauza unor elemente a caror functie sau existenta era necunoscuta. Tocmai asta pare sa fie pe lista de lucruri ce trebuiesc rezolvate, a studioului Haggard Games, pentru Death to Spies 3.

Citeste mai departe »

Vazut: 4252 ori de catre 1340 vizitatori

Cum preluam stirile

Publicat de Claude pe 29 Ianuarie 2011

Go Gaming: Come TellingData trecuta v-am povestit cum sa alegeti un material pentru o stire. Probabil va intrebati totusi in ce masura acele materiale pot fi preluate pe site-ul sau in publicatia voastra; care sunt regulile ce trebuie respectate in momentul unei preluari; unde se termina preluarea si incepe plagiatul.

Inainte de a incepe sa despicam firul in patru vreau sa va precizez ca tot ceea ce veti citi in continuare se aplica strict pentru stiri, tocmai datorita specificului acestui tip de material publicistic: un text scurt, concis de utilitate maxima si de proximitate temporara. Alte tipuri de materiale publicistice, precum interviul sau reportajul au cu totul alte reguli de preluare. Citeste mai departe »

Vazut: 8133 ori de catre 3004 vizitatori

Top 7: Jocuri bazate pe carti

Publicat de unacomn pe 29 Ianuarie 2011

Top – Jocuri Bazate Pe Carti

Vezi mai multe video din jocuri

Vazut: 4606 ori de catre 1480 vizitatori

Reduceri de Week-End

Publicat de unacomn pe 28 Ianuarie 2011

TheGuild2RennaissanceSfarsitul saptamanii este aproape, asa ca a venit timpul pentru noi reduceri ce nu erau disponibile miercuri. Pe Good Old Games veti gasi de acum inainte The Last Express pentru 6 dolari, un joc ce desi comercial a fost un esec, este una dintre cele mai mari creatii a lui Jordan Mechner. Alaturi de el se mai afla  Dark Reign, alaturi de toate expansion-urile sale, pentru 10 dolari si toate jocurile publicate pe serviciu de catre TopWare, precum Enclave, Two Worlds, Gorky 17 si multe altele.

Pe Impulse veti gasi Star Trek Online pentru 7.5 dolari, jocurile din seria X pentru 5 si 10 dolari si The Guild 2 pentru 7.5 dolari. In cele din urma, pe Steam veti gasi primele(si singurele) doua episoade din seria On the Rain-Slick Precipice of Darkenss intr-un singur pachet de 3 euro, tot ce inseamna The Sims 3 pentru micul pret de… 95 de euro si Ship Simulator Extremes pentru 14 euro.

Sursele: Good Old Games, Impulse si Steam

Vazut: 5673 ori de catre 1438 vizitatori

Crysis 2 Demo vine pe PC

Publicat de unacomn pe 28 Ianuarie 2011

Crysis2IMGZilele trecute Crytek si Electronic Arts au lansat o versiune demonstrativa pentru modul de multiplayer al lui Crysis 2 pentru Xbox 360. Acum vine si confirmarea oficiala ca acest demo va sosi si pe PC. Nu s-a specificat cand, cum sau unde, aceste detalii urmand sa fie elucidate mai tarziu.

Versiunea de Xbox 360 a demo-ului a suferit de pe urma unor mici probleme ce provocau instabilitati in meciurile de multiplayer, ce rezultau in desincronizari si in general intamplari neplacute in timpul meciurilor. Crysis 2 va fi lansat in Europa pe data de 25 martie.

Sursa: Crytek-Twitter

Vazut: 4580 ori de catre 1141 vizitatori

Geralt, Interfata si Gamepad-ul

Publicat de unacomn pe 28 Ianuarie 2011

TheWitcher2AssassinsofKingsIMGThe Witcher 2 Assassins of Kings vine cu o supriza pentru cei care si-au achizitionat recent un gamepad, crezand ca automat portarile de pe console vor fi mai putin iritante, jocul va avea suport pentru acest dispozitiv de control. CD Projekt a dezvaluit pentru IGN ca The Witcher 2, fiind gandit sa ruleze in cele din urma si pe console, are parte de o interfata si de un control care se poate mula unui gamepad, jocul avand suport pentru asa ceva chiar si in versiunea de PC.

Asta nu schimba faptul ca Assassins of Kings va fi perfect jucabil cu mouse-ul si tastatura, dar ar putea explica de ce si-au tot facut aparitia evenimente quick-time in lupte si in secvente complicate, precum coborarea de pe o margine.  The Witcher 2 va fi lansat anul acesta, pe data de 17 mai.

Sursa: VG24/7

Vazut: 4618 ori de catre 1127 vizitatori