Games Arena

Acum cativa ani, Ron Gilbert(individul din a carui minte a rasarit Monkey Island) a venit cu o idee pentru un personaj numit DeathSpank. Initial acesta era eroul unui joc fictiv, Bladehunt: Deathpank 2: The Revenge, pe care Gilbert il folosea pe vremea cand incerca sa faca filmulete de animatie prin care sa isi spuna ofurile despre industria in care lucra de atata timp. Dar ce vroia cel mai mult era ca DeathSpank sa aiba propriul sau joc, iar cativa ani mai tarziu acest vis s-a implinit. Lucrand alaturi de studioul Hothead Games si cu promisiunea celor de la Electronic Arts ca produsul final va vedea lumina zilei, Ron Gilbert a izbutit sa ne ofere ceva ce as zice ca lipsea pana acum. Nu exista in nici un caz lipsa de hack&slash-RPG-uri. De cand Diablo a reaprins nevoia arzatoare a lumii pentru dungeon crawling, au rasarit ca ciupercile dupa ploaie. Numai ca printre ele nu am zarit nici unul care sa fie o parodie, sau macar o comedie. Colorate da, simpatice cu siguranta, dar nu stiu de vreunul care sa fi luat vreodata o namila de personaj, sa-l imbrace intr-un slip mov si sa-l puna sa lupte impotriva raului, in timp ce enunta la fiecare ocazie replici care ar avea sanse bune sa provoace episoade de ras necontrolat la cele mai intunecate creaturi ale tinutului. Nu exista un astfel de joc pana acum, iar acel joc(primul dintre ele oricum) este DeathSpank: Orphans of Justice.

Acesta este numele complet al primului capitol din povestea maritului erou DeathSpank. Un individ vestit prin tot tinutul pentru actele sale de curaj, cutezanta, pentru a abilitatea sa de a vorbi cu vacile si desigur, pentru ca este singurul aventurier in stare poarte un slip mov fara ca cineva sa rada de el si sa apuce sa mai respire. Jocul ne tranteste in viata acestuia aproape de momentul in care este pe cale sa isi indeplineasca visul de-o viata. Ceea ce el crede ca este scopul sau pe pamant, sa obtina Artefactul. Ce este acest artefact, de ce are nevoie de el, ce va face cu el cand il are? Nimeni nu stie, nici macar el. Dar asta ii este soarta si o va indeplini. Insa pentru DeathSpank soarta a rezervat ceva mai mult, iar aventura sa ia o noua intorsatura ce il pune in lupta directa cu tiranul tinutului, Lordul Von Prong. Numai ca pana ce se va confrunta cu el, eroul trebuie sa rezolve problemele oamenilor, cea mai insemnata dintre ele fiind disparitia unor orfani, de la care vine subtitlul jocului. Pe parcurs va avea de infruntat multe pericole, tradare, tragedie, secrete nebanuite despre originea puterii sale si multe lucruri marete asociate eroilor, cum ar fi grind, misiuni ce iti cer sa omori 10 creaturi si sa le aduci intestinele sau caviar de testoasa, NPC-uri aleatoare atat de neinteresante incat nu merita un nume si o sumedenie de alte elemente clasice ale genului, pe care jocul le ia in serios la fel de mult ca accentul romanesc al lui Tim Curry.
Se vede de la o posta ca acest joc a fost gandit de Ron Gilbert. Replicile, situatiile, elementele din decor si secventele cinematice sunt suprasaturate cu umor si absurditate. Orphans of Justice este o parodie a ceea ce inseamna sa fii un erou intr-un hack&slash RPG, un luptator brav si cinstit, de care toata lumea din jur vrea sa profite, in timp ce el indeplineste fiecare sarcina dintr-un simt al datoriei si al dreptatii comic de supra-dezvoltat. Indiferent cat de monotona este sarcina, cat de periculoasa sau cat de stupida, DeathSpank primeste fiecare misiune cu un zambet pe fata si cu o atitudine care face si gasirea unei sosete sa para ca o incercare de a impiedica apocalipsa. E de parca ADN-ul si mentalitatile lui Duke Nukem si Guybrush Threepwood ar fi fost aruncate intr-un mixer, iar rezultatul a fost trimis sa traiasca intr-un tinut fantastic medieval. DeathSpank este un erou gandit sa fie atat de stereotipic incat isi transcende propriul rol, devenind o creatie originala. Plus ca fiecare lucru pe care il spune este genial de comic, dar asta nu as zice ca este o caracteristica definitorie a sa, deoarece cam fiecare alt personaj din joc are replici cel putin la fel de amuzante. Si iarasi, se vede mana lui Ron Gilbert, pentru ca numai la un joc sau la o serie in care el a avut o mana poti vedea lucruri precum o discutie de vreo doua minute despre pasla, proprietatile paslei, aplicatiile paslei si istoria paslei care va provoca mai mult ras decat unele filme de comedie aparute in ultima vreme. Jocul este plin de umor, dar umor pe care nu il vezi venind, care te surprinde. Ca si cum ai primi o placinta in fata si nu stii daca ar trebui sa razi sau sa pocnesti pe cineva. Cu greu iti poti da seama de diferenta intre ce este pus in joc doar pentru umor si ce face parte din poveste sau din lume, in mare parte pentru ca nu conteaza. Chiar daca Orphans of Justice are o poveste, are personaje si are gameplay, absolut nimic nu este relevant in fata umorului. Si totusi, anacronismele peste care tot dadeam, cum ar fi referiri la Abraham Lincoln si aparitia de explozibil C4 intr-un mediu fantasy isi au o explicatie spre final, una foarte bizara pe care abia astept sa o ascult in Thongs of Virtue. Dar chiar si fara explicatie, nu conteaza. Lumea jocului este o cavalcada geniala de gluma dupa gluma pe care veti dori sa o explorati in lung si-n lat. O parodie glorioasa in care aproape ca veti afla secretul insulei Monkey Island, redata intr-un stil grafic a carui implementare inca ma face sa ma intreb ”Cum naiba de se tot invarte!?”.

Jocul este redat intr-un mod unic la care orizontul este mereu la cativa pasi distanta si poate fi atins. Cu fiecare pas lumea se va roti iar iluminarea se va schimba drastic, de parca ar fi o planeta minuscula, sau DeathSpank un titan atotputernic. Cladirile din joc sunt pur si simplu facute din carton, neavand decat cea mai mica urma posibila de grosime. Personajele sunt foarte diverse, de la chestii ce de la distanta nici nu par a fi oameni, la batrani cu topoare infipte in spate si aratari ce par a fi scoase din Asterix si Obelix. De asemenea, KangaMoo. Nu va spun ce este, dar veti avea o surpriza foarte placuta. Completand perfect partea vizuala este sunetul jocului. Muzica este grozava si daca nu aveati deja melodia principala blocata in minte inca de la primul trailer, o veti avea acum. Vocile sunt foarte bine realizate, in special DeathSpank, ce suna exact asa cum ar trebui sa sune un erou de calibrul sau. Plus ca totul ruleaza fara probleme chiar si pe placi video ce in momentul lansarii nu le suporta din cauza unei neintelegeri intre ce spune un anumit producator de hardware ca suporta un chip grafic si ce suporta defapt acel chip grafic. ATI.

Inca din momentul in care am vazut primele secvente legate de joc, speram ca va fi o parodie completa. Nu una ce doar avea o poveste amuzanta, personaje de tot rasul si situatii care risca sa te lase cu fata incremenita. Era indicata posibilitatea ca gameplay-ul in sine sa fie o parodie, cel putin asta am inteles de la toate acele statistici la care ofereau bonusuri obiectele prezentate acum cativa ani. Chiar ma asteptam sa gasesc o armura Nippley Manglebrak cu +7 sexy. Spre dezamagirea mea, gameplay jocul aproape ca uita sa mai fie o parodie. Sigur, ai misiuni sa snopesti in bataie demoni cu un ciocan ce face 1 punct de damage pana ce vor face pe ei de frica, dar la baza, este un hack&slash destul de simplist si nu din cale afara de finisat. Functioneaza exact ca orice alt titlu de acest gen, omori, omori, omori si iar omori, dar are mici caracteristici ce il fac sa iasa in evidenta. Te poti misca folosind tastele daca vrei si apasand Control poti schimba temporar intre arme ca la Fable. In rest omoara sau esti omorat in acelasi stil cunoscut de la Diablo si pana in prezent. Bine, am spus ca sunt trei diferente, a treia este ca poti bloca manual loviturile. In teorie suna a ceva foarte frumos si in lupte 1 contra 1 este util, dar luptele 1 contra 1 sunt in general cele pe care le poti castiga fara mai probleme. Exceptie sunt desigur bosii, care triseaza prin folosirea de atacuri spamtastice. Si ca un mic apropo, nu va indepartati prea mult in timpul unei lupte cu un boss, de locul unde acesta era initial, chiar daca va urmareste, pentru ca va reseta lupta. Cand blochezi nu poti ataca si nu poti bloca decat cateva secunde pana cand scutul cedeaza si trebuie sa iei o pauza. Daca vrei sa iti sincronizezi blocarea si loviturile in asa fel incat sa nimicesti un grup de inamici fara sa fii atins, nu prea ai cum, deoarece inamicii fie sunt prea multi, fie au atacuri a caror initiere nu clar vizibila. Asta va duce la multe esecuri si multe morti. Pentru mine solutia cea mai buna a fost mereu sa ma invart in jurul lor, sa lovesc orbeste si cand se incarca furia justa a lui DeathSpank, sa folosesc o arma speciala. Blocare a fost utila ocazional, dar nu m-am folosit de ea prea mult.

Armele speciale se deosebesc de cele normale prin puterea de a folosi acea energie a justitiei pentru un atac special. Sunt topoare care pot taia simultan pe toti cei din jur dintr-o lovitura, ciocane care vor baga pe toata lumea in pamant, toiaguri ce arunca fulgere peste tot si preferatul meu, sabia a carui cel mai inalt rang iti permite sa te invarti ca un titirez cam 10 secunde eviscerand pe oricine iti sta in cale. Si nu se termina aici. Pot fi gasite medalioane ce deblocheaza atacuri si mai puternice. Daca ai arma speciala indicata si cealalta arma normala specificata de reteta, poti declansa lucruri precum furtuni de gheata sau poti transforma inamicul intr-o gaina. Daca tot veni vorba de gaini, Chicken Cannon. Va las sa aflati singuri ce este.
Echipamentul ce sta la dispozitia personajului este destul de variat pentru un joc pe care il veti termina in cam 5 ore. Nu se compara cu Diablo, dar pana ce dati de o sabie katana, armura de dragon si a treia arbaleta din joc, veti schimba ce are DeathSpank pe el la fiecare 10 minute. Mai putin arbaleta, sunt doar 3 in tot jocul si doar ultima chiar este buna de ceva. Nici nu am avut o utilitate pentru cufarul in care se pot stoca obiecte. Plus ca exista in acest joc o sabie atat de epica, atat de tare, atat de mareata si de absurda incat are propriul sau cinemtic. Nu puteti spune ca ati vazut vreodata o sabie pana ce nu ati vazut Prongenator 3000. In ciuda a ceea ce spune DeathSpank, este mai tare decat Probulator 64.
Eroul mai poate avansa in nivel desigur, altfel nu ar fi RPG. Astfel el capata mai multa viata, si poate alege din trei carti de upgrade, ce imi maresc damage-ul, viteza, durata de blocare, aurul obtinut de la inamici si ofera posibilitatea de a folosi arme si armuri cu pana la doua nivele mai mari ca el. Recomand sa alegeti ultima optiune, deoarece de la nivelul 18 nu va mai trebui sa va bateti la cap cu armura. Sigur, costumatie de cavaler draconic are un pret ce la inceput pare maricel de cam 6 milioane, dar avand in vedere ca orice obiect gasit in joc poate fi strivit in valoarea sa echivalenta in moneda jocului, grind-ul, veti inota in bani spre final.
Lucrul care m-a exasperat cel mai mult in ceea ce priveste luptele a fost inamicii care explodeaza. Indivizi sinucigasi care sar pe tine cu toate sansele de a te omori. Acestia trebuiesc nimiciti din timp, deoarece explozia te poate lovi tare de la cativa pasi. Apar insa probleme. Daca ataca in grup si bubuie unul, efectul grafic acopera prezenta celorlalti si mori. Daca se afla comoara langa ei si dai click sa ii lovesti cu arbaleta, personajul va alerga catre comoara si mori. Daca mergi linistit printr-un loc unde stiai ca erau inamici de acest fel, dar nu mai sunt pentru ca i-ai omorat acum un sfert de ora, ii vezi cum vin pe neasteptate sper tine si mori. Asta chiar m-a iritat, inamicii vor face respawn pur si simplu dupa cateva minute. Nu trebuie sa parasesti harta, nu trebui sa iesi din joc. Poate fi deranjant, in special cand nu mai ai potiuni de viata la tine, mancare sau un alt mijloc de insanatosire. In rest, luptele sunt un macel constant fara prea multa tactica sau finete.
Din fericire, jocul nu este suficient de lung pentru ca problemele sistemului de lupte sa devina iritante sau sa se instaleze monotonia, iar umorul compenseaza pentru tot. Plus ca atunci cand mori nu pierzi decat ceva bani usor recuperabili, DeathSpank facandu-si aparitia la ultima toaleta vizitata. Acestea sunt de altfel si mijlocul de transport rapid cel mai bun al jocului.

Orphans of Justice nu este dificil daca sunteti atenti si devine usor ca buna ziua daca aveti un gamepad si un amic. Jucatorul cel de-al doilea, Sparkles magicianul, va aparea pe ecran in ajutorul lui DeathSpank, il poate vindeca, poate trage cu foc si are o bagheta magica ce face 900 de puncte de damage inca de la inceput, cu ajutorul careia poate omori fantome, pe care fara o arma cu puterea naturii DeathSpank nici nu le poate atinge. Acest personaj mai are si viata comuna cu DeathSpank, asa ca in esenta, daca aveti cu cine sa jucati, nu veti muri niciodata. Totusi nu recomand sa incercati sa jucati asa de unii singuri, deoarece este greu sa controlezi cu o mana un mouse si cu alta un controler, cel putin atunci cand este vorba de doua personaje. De unul singur, DeathSpank: Orphans of Justice este un joc destul de bun, in special avand in vedere ca are un pret de numai 13 euro. Sunt momente in care incepe sa devina repetitiv, dar umorul, ridicolul si absurdul mereu il salveaza. Pacat insa ca se termina atat de abrupt, tocmai cand marele secret este dezvaluit, iar adevarata aventura pare ca abia atunci va incepe. Din fericire, continuarea, DeathSpank: Thongs of Virtue, a fost lansat saptamana trecuta, la acelasi pret si pana acum pare a fi un joc la fel de amuzant, dar plasat intr-un mediu foarte diferit. Nu voi intra in detalii despre el, pentru ca i s-a rezervat o recenzie video. Pana atunci, DeathSpank va sta la dispozitie pe Steam. Este un joc recomandat tuturor celor care vor sa rada si nu ii deranjeaza putin grind(foarte putin in comparatie cu alte jocuri).

Vazut: 3020 ori de catre 813 vizitatori

Articole asemanatoare:
• Review: DeathSpank – Thongs of Virtue
• Review: The Baconing
• DeathSpank vine pe PC
• Monkey Island 2 LeChuck’s Revenge Special Edition
• Comentarii in Monkey Island 2 Special Edition