Alpha Protocol
Studioul Obsidian nu are tocmai cea mai buna reputatie cand vine vorba de lansarea de produse terminate. De aceea atunci cand a fost anuntat Alpha Protocol, lumea glumea ca titlul indica defapt starea in care jocul va fi lansat. Ca va primi un expansion numit Beta Protocol si o continuare, Gold Protocol: The Full Game. Dupa aproape un an de amanari, glumele au inceput sa scada la numar, pentru ca evident Obsidian incerca sa faca un produs de calitate. Iar in momentul in care jocul a fost lansat, au disparut cu totul, fiind inlocuite de oftari pline de regret si amaraciune.
Ce a reusit Obisdian sa realizeze este una din acele combinatii perfecte dintre genialitate si esec. Istoria este plina de astfel de exemple, cum ar fi Titanicul. O nava de proportii incredibile a carui echipaj a reusit sa nimereasca un iceberg singuratic din mijlocul Atlanticului. Sau tot in domeniul jocurilor, Vampire The Masquerade Bloodlines, experienta definitorie a vietii unui vampir, dar cu mai multe bug-uri decat planeta Klendathu. In esenta, Obsidian a creat o poveste interactiva superba, la care cea mai mica alegere poate avea consecinte importante si asupra careia jucatorul are un grad foarte mare de control. Ganditi-va la prima parte din Fahrenheit, inainte sa devina ciudat, la Heavy Rain fara lucruri iritante, acel gen de structura narativa bine gandita ce face fiecare moment de joc o placere. Peste aceasta a fost adaugat un action-RPG defect. Ce exact nu functioneaza la el vom vedea in curand, mai intai sa incepem cu lucrurile de baza.
Alpha Protocol este un action-RPG creat cu tehnologia motorului grafic Unreal 3. Nu foloseste tocmai cea mai recenta iteratie a motorului, asa ca nu arata la fel de bine ca Mass Effect 2 sau pozele lui Gears of War 3, dar are cu mult mai putine filtre de culoare iritante si efecte de iluminare orbitoare. Are totusi cateva animatii ce par stranii si mici sacadari cand in timp ce se incarca texturile. Sunetul jocului este destul de competent realizat, dar nu tocmai memorabil. Muzica variaza intre piese generice de actiune si lucruri luate din Mass Effect. Singura piesa ce iese in evidenta este Turn Up the Radio, a trupei Autograph ce apare in timpul celui mai colorat duel al jocului.
Lasand astea deoparte, in Alpha Protocol veti intra in pielea lui Michael Thornton, un proaspat recrut al unei agentii guvernamentale ce in mod oficial nu exista, Alpha Protocol. Cat de „proaspat” este Thorton cu adevarat depinde de ce alegeri faceti in ecranul de creare a personajului. Puteti fi un fost soldat, agent CIA, agent NSA specializat in tehnologie sau mercenar. Mai exista si optiunea de a fi un recrut ce chiar nu stie nimic, in cazul in care vreti ca toate celelalte personaje sa il trateze pe Thorton ca un copil de gradinita. Daca reusiti sa terminati jocul cu aceasta setare, puteti incepe iar Alpha Protocol ca un veteran, un fel de Chuck Norris al spionajului international. 
Ca membru al aceste agentii, dupa tutorial, veti primi simpla misiune de a identifica si elimina liderul unei organizatii teroriste ce a doborat recent un avion de pasageri cu rachete americane furate. Dar aceasta fiind o poveste cu spioni, lucrurile nu decurg chiar atat de simplu. Rachetele nu erau pe cat de furate s-a crezut, iar corporatia ce le-a declarat disparute, Halbech, vrea sa inceapa un razboi pentru a putea vinde mai multe arme. In scurt timp Thorton se trezeste cu un baraj de rachete in cap si cu reputatia de tradator. De aici incepe adevarata aventura, cea de a pune capat planurilor corporatiei Halbech si de a se asigura ca Alpha Protocol(agentia) isi cere scuze ca a incercat sa il omoare. Misiunea sa il va purta prin Moscova, Roma, Taipei, unde va intalni numeroase personaje interesante, pe care le poate omori sau care ii pot deveni aliati. Povestea jocului nu este una tipica, este una cu spioni. Acest gen de povesti au propriile lor particularitati pe care Alpha Protocol le respecta destul de bine. In primul rand, toata lumea minte sau cel putin omite sa spuna intregul adevar. In al doilea rand, fiecare personaj este, a fost, este dar nu stie, a fost dar a uitat, are rude sau cunostinte ce sunt, sau colaboreaza cu un spion sau o agentie internationala de spionaj.
Alpha Protocol pune un accent foarte mare pe modul in care jucatorul se comporta cu celelalte personaje, prin modul in care vorbeste cu ele. De obicei sunt trei tipuri de replici pentru orice dialog: suav, profesionist si agresiv. Personajele vor reactiona diferit in functie de abordare, reactie ce poate fi intuita din dosarul lor, ce poate fi dobandit prin diverse metode. Tot din dosare se pot obtine informatii aditionale ce isi pot face aparitia in convorbire. Din pacate, niciodata nu puteti sti ce exact va spune Thorton atunci cand selectati una din cele trei optiuni. Doar pentru ca intuiti ca o replica suava va dezamorsa o situatie, nu inseamna ca Thorton va fi de aceeasi parere. Astfel va puteti trezi ca personajul spune cel mai nepotrivit lucru posibil. De asemenea, nici gradul cu care Thorton va reactiona nu poate fi intuit. O replica agresiva poate ca l-ar face pe Thorton sa se rasteasca la un alt personaj, dar este o sansa la fel de buna ca il va da cu capul de o masa. In idee sistemul este bun, dar nu ar fi stricat daca era indicat pe ecran ce exact va spune Thorton. 
Dialogul este de obicei modul prin care puteti schimba cel mai mult povestea. In functie de increderea pe care o inspirati in celelalte personaje va puteti trezi la final ca toti inamicii pe care i-ati avut sunt pregatiti sa va sara in ajutor. Alternativ, nici unul nu mai este in viata pentru ca ati reusit sa ii enervati atat de mult incat au facut greseli, iar pentru un spion orice greseala este fatala. Astfel fiecare conversatie are potentialul de a modifica destul de mult jocul, fie ca este vorba de dificultatea unei misiuni, accesul la arme sau chiar rezultatul final. Numarul de variatii ale povestii ce pot fi generate din alegerile realizate de jucator numai din dialog sunt imense si reprezinta elementul cel mai bun al jocului.
Structura misiunilor din Alpha Protocol permite un grad similar de interactiune precum dialogul. Mai exact, cum parcurgeti o misiune si ordinea in care acestea sunt abordate pot avea un efect foarte mare asupra a ce veti intalni in misiunile urmatoare. Si cu asta presimt ca s-a terminat to ce aveam de spus pozitiv despre gameplay-ul lui Alpha Protocol. Ce e drept, jocul ofera libertatea de alegere promisa. Puteti juca ca un asasin nedetectat, un maniac inarmat sau orice combinatie dintre cele doua, dar nu o veti putea face teribil de bine din cauza unor probleme a elementelor esentiale.
Intr-un joc ce pune accent atat de mare pe puterea alegerii in poveste, nu poate fi scuzata lipsa sa totala la interactiunea cu mediu. Alpha Protocol este unul din acele jocuri la care nu puteti sari, nu puteti escalada si nu puteti urca decat acolo unde apare un semn de „Use”. Asta inseamna ca mereu veti fi prins pe o cale prestabilita de parcurgere a unui nivel. Chiar si in locatii deschise, precum un aeroport, veti avea sentimentul ca va aflati intr-un coridor. Nu puteti merge pe unde vreti pentru ca veti da de obstacole impasabile, cum ar fi cutii. Dar nu orice fel de cutii, genul de cutii care in orice alt joc puteau fi escaladate fara a fi macar necesara optiunea de a sari. In alte locuri calea voastra va fi blocata chiar de teribilul gard inalt pana la brau. Interactiunea este la fel de rea la usi. Acestea pot fi deschise, dar nu si inchise, ceva ce poate deveni enervant atunci cand jucati cu un personaj de stealth. Usile se vor inchide automat cu timpul, iar in cazul in care era una ce va ducea mai departe catre obiectivul principal, sa nu va mai asteptati sa o deschideti vreodata.
Alpha Protocol duce lipsa de creativitate in ceea ce priveste designul functional al nivelurilor. Toate sunt gandite ca poligoane de tragere, cu numeroase colturi din care inamicii pot iesi precum ratele de la Duck Hunt. Singura locatie inedita din joc este un iaht ce trebuie inflitrat, dar din pacate devine un poligon de tragere dupa ce este invadat de fratii cu un ochi in plus ai lui Sam Fisher. Probabil cel mai bun exemplu al modului de gandire total linear folosit pentru a crea nivelurile este o anumita vila din Roma din care Thorton trebuie sa evadeze. Intr-un moment veti ajunge pe un balcon din care se poate vedea curtea vilei fara nici o tipenie de om si poarta principala nepazita. Personajul nu poate sari de pe balcon, desi a supravietuit dupa salturi similare in misiunile precedente. Iar in momentul in care ajungeti in gradina veti descoperi cateva patrule proaspat generate, jocul avand prostul obicei de a invita inamicii pe harta abia atunci cand deschideti usa catre urmatoarea sectiune.
Alpha Protocol nu poate fi numit un joc echilibrat. Unele abilitati si arme sunt clar mai puternice si mai utile pana la punctul la care le fac pe altele inutile. Spre exemplu, skill-ul de sabotaj nu necesita mai mult de un grad atat timp cat aveti dispozitive EMP ce pot debloca orice. Ramura de arte martiale este inutila pentru ca inamicii pot fi mereu doborati cu un singur atac daca sunt luati prin surprindere. Dispozitivele speciale, precum grenadele, sunt inutile atat timp nu puteti vedea unde le aruncati din cauza camerei. Lista poate continua, pana in cele din urma sfarsiti cu un personaj ce are maximul de puncte la Stealth, fiind astfel capabil sa devina invizibil oricand, la Pistol sau Assault Rifle, in functie de stilul de joc preferat, si cateva puncte la Toughness sau Technical Aptitude, in caz ca doriti un personaj mai rezistent sau arme mai periculoase.
Daca tot veni vorba de sabotaj, Alpha Protocol este populat de cei mai paranoici oameni de pe planeta. Absolut orice este legat de o alarma. In cazul in care gasiti un lacat ruginit pe o poarta de sarma intr-un depou de tren, incercati sa il spargeti manual si esuati, va fi declansata o alarma. In aceeasi ordine de idei, daca intr-o camera de hotel gasiti un laptop ce apartine unui oaspete si incercati sa il spargeti, dar esuati, va fi declansata o alarma. Nu a laptopului, ci a hotelului, cele doua entitati fiind cumva conectate. Inca un lucru ce trebuie mentionat la sabotaj este ca in cazul in care vreti sa jucati Alpha Protocol in fereastra, doua dintre cele trei mini-games de infractiune nu sunt funtionale, deoarece sunt gandite pentru un gamepad.
Ca un shooter-RPG Alpha Protocol nu este din cale afara de reusit. Are un sistem de acoperire ce functioneaza doar atunci cand vrea, inamici ai caror inteligenta variaza de la competenta la coma, in cazul in care nu raman blocati in pereti, si lupte cu cate un boss ce va va demonstra ca ati ales un build gresit pentru personaj. Cel mai evident dintre acestia este penultimul boss din joc, un elicopter ce necesita aproape cinci rachete pentru a fi doborat, desi cu cinci minute inainte, un elicopter similar era doborat cu una singura. Inconsistenta nu este problema, ci faptul ca daca pana in acel punct ati jucat cu un personaj bazat pe stealth, capabil sa doboare un grup mic de oponenti in liniste sub acoperirea intunericului, veti avea probleme si dureri de cap. Dureri la care va contribui detectarea coliziunilor imprecisa. Un simplu sfat, daca se afla un perete oriunde in vecinatatea lui Thorton cand aveti in mana lansatorul de rachete, nu trageti. Nu conteaza daca aveti loc amplu pentru a trage, racheta va lovi peretele generand o moarte instantanee. Dar daca nu era aceasta problema a jocului nu as fi descoperit probabil cel mai fericit lucru posibil.
Nu stiu sigur daca este un bug sau o functie ascunsa de cineva care stia ca Alpha Protocol are probleme. In momentul in care incarcati un checkpoint, pentru ca nu exista sistem de salvari normal, de 5 ori sau mai mult, exista o sansa ca toti inamicii din zona in care va aflati sa dispara. Astfel frustrarea intalnirilor inamicii din anumite zone dispare si va puteti vedea mai departe de joc. Atat timp cat acest bug nu elimina conditiile pentru terminarea unui nivel, atunci ati dat de necaz.
Ca o concluzie, daca vreti sa jucati Alpha Protocol, recomand sa asteptati sa apara cel putin un patch. Nu am speranta ca va fi realizat ceva similar cu un Enhanced Edition, dar in cazul in care Obsidian si Sega vor abandona Alpha Protocol, comunitatea ar putea continua sa lucreze la el pana ce va fi completat. Adica la fel cum s-a intamplat cu Knights of the Old Republic 2.
Alpha Protocol merita totusi jucat pentru poveste. Nu pentru ca ea in sine ar fi interesanta, ci pentru a vedea modul in care se leaga toate itele, cat de departe pot fi impinse personajele si cum s-ar fi terminat daca erau facute alte alegeri. Chiar si in starea sa actuala merita jucat macar odata. Dar a doua oara recomand sa faceti urmatorul lucru. Intrati in My Documents\Alpha Protocol\APGame\Config si acolo deschideti fisierul APLevelChart.ini. In acel fisier gasiti tabelul de experienta al personajului. Cu efort minim puteti face in asa fel incat personajul sa ajunga la nivelul maxim dupa prima misiune cu acces la toate abilitatile. Astfel numeroasele neajunsuri ale jocului vor fi ceva mai usor de suportat. Dar nu exagerati pentru ca puterea de foc a inamicilor este scalabila la nivelul personajului. Si orice ati face nu jucati pe nivele mai mari de dificultate cu un personaj de stealth pentru ca inamicii capata rezistenta mare la plumb in scafarlie. Iar in momentul in care unul stie unde sunteti, prin telepatie toti vor sti.
Cu timpul, si numeroase revizii, poate ca Alpha Protocol va deveni mai bun. In momentul actual nu prea este. Nu as merge pana la punctul de a spune ca trebuia anulat, cum a facut un angajat anonim al Obsidian, dar nu i-ar fi stricat cateva luni in plus de productie si finisare.
Vazut: 2513 ori de catre 757 vizitatori
L-ai jucat pe vechiul calculator ? Sper ca nu recurs la metoda aia prin care jocurile sunt cu 5 frameuri pe secunda.
Publicat pe 22 Iunie 2010 at 22:06
Dap, pe PC-ul vechi. Mergea bine, mai putin in momentele in care incarca inamicii cand intram pe o usa.
Daca nu luam degetul de pe W ma trezeam in capatul incaperii urmatoare, ciuruit.
Contrar declaratiilor precedente, nu este un fleac.
Publicat pe 23 Iunie 2010 at 7:33
Nu tai 1/3 din punctajul maxim la un joc care are probleme in cea mai mare parte tehnice. Normal, si detaliile tehnice au rostul lor… dar cred ca le-ai dat o importanta prea mare. Chiar daca are anumite defecte, Obsidian a venit cu unele lucruri originale in acest titlu. Si consider ca ar trebui aplaudati si incurajati. Oricum, o nota mai buna decat 2-ul luat pe destructoid. Si e vina redactiilor de acel fel ca jocul nu va avea o continuare. Eu zic totusi ca merita cel putin 7.
Publicat pe 16 Iulie 2010 at 6:03
Nu e vorba doar de probleme tehnice, mai sunt si elemente de design care nu au fost bine gandite. Tot nu pot sa inteleg ce le-a trecut prin minte cand au decis sa nu adauge optiunea de sarit in joc, dar sa o permita oricum in anumite zone predefinite. E ceva ce contrazice intreaga premiza a jocului de libertate de a decide cum sa fie parcurs. Daca avea sarituri chiar ii dadeam 7.
Posibil sa aiba vina si redactiile pentru ca au facut reclama proasta jocului, dar vina cea mai mare au cei care au fost la carma proiectului. Ma uit in special la Sega care a aprobat lansarea unui joc neterminat si isi baga nasul constant in productie. Sper doar sa nu faca ce au facut la AvP, ieri Sega a anuntat ca versiunea de consola nu va mai primi patch-uri.
Mai este si asta:
http://www.vg247.com/2010/05/29/apparent-alpha-protocol-dev-goes-mental-says-game-should-have-been-cancelled/
Nu a fost verificata informatia, dar nici nu a fost negata.
Alpha Protocol inca mai are potential daca fanii sai vor fi destul de determinati incat sa il imbunatateasca, nu mai am speranta asta de la Obsidian sau Sega. La fel cum s-a intamplat cu Vampire the Masquerade Bloodlines, in prezent este un joc foarte stabil si placut. In ziua lansarii nu era.
Publicat pe 16 Iulie 2010 at 6:55
Nici in Mass Effect nu ai buton de jump, dar asta nu a impiedicat redactii precum eurogamer sa dea la ambele jocuri 10 curat. Intr-adevar, in ME2 poti “incaleca” obstacolele, dar si in AP ai optiunea de a parcurge rapid distanta din punctul A in punctul B, daca esti la adapostul unui perete, deci exista interactiunea cu obstacolul respectiv.
Ok, hai sa abordam celalalt argument care l-ai mentionat: premiza de libertate a jocului. Eu sunt de parere ca cele mai bune RPG-uri facute vreodata nu au fost cele de tip ’sandbox’, care au oferit o libertate in explorare… au fost cele care au oferit o libertate in alegeri. In Fallout 2 ca sa obtii o cheie de la o amarata de usa din Klamath ai nu mai putin de 7 modalitati de rezolvare. Sau Deus EX, un alt RPG laudat… care nu a fost ’sandbox’, dar a avut o liberatate de alegere extraordinara. Acum, revenind la Alpha Protocol… da, te lovesti de garduri inalte pana la brau. Dar ai mai multe alegeri in el de facut decat ai in orice joc sandbox in ceea ce priveste rezolvarea questurilor. Sau, sa luam de exemplu Knights of the Old Republic, pe care il aleg ca si contra-exemplu pentru ca si acolo e la fel ca in Alpha Protocol: coridoare si fundaluri cu cladiri si locatii de care nici nu te poti apropia. Iar KotOR a fost un joc foarte aplaudat la vremea lui, si multi inca il considera unul dintre RPG-urile de varf, mai ales generatia mai tanara, pentru care poate KotOR a fost primul RPG bun jucat. Cu toate astea, sufera de aceleasi limitari, dar critica primita a fost pozitiva.
Nu cer sa revii asupra notei acordate, pentru ca nici eu nu as face asa ceva. Posibil si sa fiu subiectiv, pentru ca e vorba de Obsidian, deci e posibil din start sa ma insel eu, nu omit aceasta posibilitate. Dar cred ca un joc care si dupa lansare are in continuare un potential enorm si care chiar iti ofera alegerea ca si arma, cum au afirmat de la inceput realizatorii, poate merita mai mult.
Sunt notele mici si lipsa de sprijin acordate unora firme producatoare care ne-au lipsit de continuari la multe bijuterii din epoca de aur. Nu stiu daca nota este corecta sau nu, dar am impresia ca istoria se repeta cu Alpha Protocol.
Publicat pe 16 Iulie 2010 at 7:46
Jocurile Mass Effect nu sunt tocmai material de nota 10, in special al doilea la care au jumulit orice nu functiona cum trebuie in loc sa repare, precum conceptul de inventar. Dar lipsa optiunii de a sari nu era ceva critic pentru ca nu era genul ala de joc. La fel si Knights of the Old Republic. Sunt jocuri gandite predominant in 2D.
La Alpha Protocol se vede ca au avut idei contradictorii. Nu poti sari de buna voie pe unde crezi ca se afla calea cea mai buna, dar poti sari prin locuri predefinite pe unde designerul nivelului a crezut ca e mai bine. Asta a dus la situatii precum cea cu balconul mentionata in review.
Nu ma asteptam sa fie un joc open world, dar ai mentionat Deus Ex. Chiar speram sa fie ca Deus Ex si in multe aspecte este. Numai ca la Deus Ex in nivelul izolat in care te afli poti alege cum sa il parcurgi. Te poti catara pe niste cutii in loc sa mergi pe scara, poti sari de la mare inaltime ramanand cu aproape nimic la viata, dar evitand intalniri cu inamici ce ar fi rezultat in moarte sigura. Libertatea de a decide cum exact sa parcurgi un nivel nu este la fel de limitata ca la Alpha Protocol.
Totusi, in spirit urmareste acelasi principiu ca actiunile jucatorului au consecinte cu efect insemnat asupra personajelor, povestii si a misiunilor. Alpha Protocol face asta mai bine decat orice alt RPG am jucat vreodata. Chiar transforma puterea de alegere intr-o arma, dar numai in ceea ce priveste povestea si personajele.
La gameplay alegerea devine o arma atat timp cat alegi ceea ce a vrut producatorul sa alegi. Eu am ales sa joc folosind stealth, personajul meu excela la asta, dar spre final jocul mi-a spus “nu, de aici impusti tot ce misca sau mori”. Pe nivelele mai mari de dificultate devenea si mai evident ca alegerea mea nu era una pe care producatorul a implementat-o pana la capat.
Si in ceea ce priveste stealth, sunt precedente glorioase. Ca un exemplu perfect, Hitman Blood Money este un joc despre un asasin ce nu poate sa sara. La acel joc puteam sa termin misiuni de asasinare(subliniat asasinare) cu mai putina violenta decat misiunile de spionaj de la Alpha Protocol.
Misiunile ce mi-au placut cel mai mult la Alpha Protocol erau cele care chiar imi dadeau libertatea sa aleg cum sa indeplinesc obiectivul, cum ar fi cea din Roma cu postul de spionaj din magazinul de inghetata, cea cu sediul CIA sau cea cu yachtul inainte ca sa apara broscalaii cu patru ochi. Mult prea multe din celelalte misiuni se transformau in Mass Effect.
Sub toate problemele sale se afla un concept genial. Nu te inseli in privinta faptului ca Alpha Protocol este un joc bun daca reusesti sa il joci fara sa te afecteze lucrurile ce pentru mine strica experienta. Ai dreptate ca istoria se va repeta cu Alpha Protocol si ca nu va mai fi o continuare, cel putin nu una publicata de Sega.
Eu astept sa vad cum se va descurca Obsidian la Fallout New Vegas. Daca vor reusi sa faca un joc bun, fara probleme tehnice grave, inseamna ca toate necazurile pe care le-au avut proiectele studioului au fost cauzate de Sega(si in cazul lui KotOR2 de LucasArts), nu de “ghinion puternic”™.
Daca Obsidian inca mai detine drepturile pentru Alpha Protocol, ar putea gasi pe cineva care sa finanteze o continuare. Ma uit iarasi la Bethesda, dar sunt sanse ca asta sa se intample numai daca New Vegas va iesi bine, si tare sper sa iasa bine.
PS: Iti apreciez sprijinul pe care il acorzi site-ului prin comentariile tale.
Publicat pe 16 Iulie 2010 at 14:42
sant anca la anceput la acest joc ami puteti sune cum pot trece de partea cu alarma nu pot sa trec de acesta parte
Publicat pe 22 Ianuarie 2011 at 18:46
Cred ca te poti furisa.
Publicat pe 23 Ianuarie 2011 at 10:18
Comenteaza