Arhiva Martie 2009
Overclockeri la apel
GIGABYTE ne invita pe toti, cu mic cu mare, pe data de 12 martie 2009 in clubul Embassy din Piata Lahovari nr.8, incepand cu ora 10 dimineata pentru a vedea cum se intrec overclockerii din Romania pentru un loc in finala regionala a competitiei GO OC 2009 (GIGABYTE Open Overclocking Competition 2009). Astia de vreti mai multe detalii puteti intra aici pentru a le culege.
Vazut: 1981 ori de catre 694 vizitatori
Tropico 3
Astazi Kalypso Media, cei care au lansat recent Grand Ages: Rome, ne amageste cu niste imagini noi ale celei de a treia incarnare a seriei Tropico. Jocul este realizat de catre Haemimont Games si, se pare, va continua de fapt povestioara din Tropico 1. Adica vom avea din nou sansa sa intram in pielea lui “El Presidente” al unei mici republici bananiere. Mai multe detalii ar trebui sa fie disponibile pe site-ul producatorului, numai ca nu se intampla asa. Singura informatie pe care am mai reusit sa o smulgem consta intr-o data posibila de lansare situata undeva in cea de a doua jumatate a anului 2009.
Vazut: 2172 ori de catre 580 vizitatori
Titan Pack – UT3
Pentru cei care detin jocul Unreal Tournament III, Epic Games vine cu vesti bune sub forma unui add-on descarcabil gratuit de pe Steam. Titan Pack este un pachet masiv ce cuprinde vreo 11 harti noi, doua moduri de joc noi (Tug of War si Betrayal – asta din urma suna al dracului de bine, pentru ca se pare ca echipele se vor schimba in timpul luptei din arena), obiecte noi, personaje noi si multe alte bunataturi. Printre acestea un Titan Mutator care va transforma jucatorul intr-o masina de lupta gigantica cu zeci de power-up-uri.
Vazut: 1899 ori de catre 694 vizitatori
Demo Multiplayer Codename Panzers
Dupa ce ne-a dat un demo pe single player, Atari arunca spre evaluare publica si un demo multiplayer al jocului Codename Panzers: Cold War. In acest demo se va putea testa un singur mod de joc, Domination, pe o singura harta, Island of Hope, iar scopul luptelor il va constitui mentinerea controlului asupra unei arme nucleare. Varianta finala a jocului va avea 20 de harti multiplayer si trei moduri de joc. Acum ca jocul va aparea pe 13 martie 2009, nu mai ramane decat sa ne intrebam: Unde sunt panzerele?
Vazut: 3944 ori de catre 1316 vizitatori
Dare to be Digital
Printre intitiativele Guvernului Romaniei in ceea ce priveste educatia se numara: inghetarea salariilor profesorilor, taierea bonusurilor, reducerea numarului de ore al elevilor, eliminarea orelor de sport din programa scolara si multe alte asemenea ispravi. In timpul asta ce face Guvernul Scotiei? Sponsorizeaza doua echipe de adolescenti ce vor participa la competitia de game design „Dare to be Digital” ce se va desfasura in august la Edinburgh. Tineri din China si India vor avea astfel sansa de a ajunge la o Universitate din Scotia unde vor putea lucra timp de doua saptamani in conditii reale de „game studio” pentru a realiza un beta cu care să se prezinte la competitie. Deci, are cineva curaj sa parieze pe Boc cel mic cu o astfel de idee?
Vazut: 1399 ori de catre 437 vizitatori
Empire: Total War
Slavita fie Imparatia Ta, marite SEGA! Caci mi-ai adus in prag de primavara mare bucurie si incantare pentru un suflet oropsit de doi ani sa joace doar Medieval 2: Total War. De astazi prin milostenia voastra imi pot muta sarsanalele si calabalacul in trei secole mai tarzior pentru a-mi masura fortele si geniul militar cu alde Ludovic al XIV-lea, zis si Soarele, sau cu Carol al II-lea, un alt oropsit olog si mutilat. Si poate ma fereste sfanta ta milostenia de o revolta populara care sa imi aduca soarta nefericitul cetatean Capetin, pentru ca am de gand sa pavez un viitor luminos si de aur pentru Europa noastra draga.
Vazut: 4146 ori de catre 1358 vizitatori
Sah la Legio
Din Suedia ne sosesc vesti conform carora un producator local pe nume ICE Game Studio ne propune un nou joc de strategie pe ture denumit Legio. Jocul asta nu este, asa cum in mod eronat am putea crede, cu si despre legionari antici sau moderni. Ci mai degraba este o combinatie de sah si fantasy in care doi oameni plictisiti stau in fata unei table populate cu monstruleti si printese si incearca sa obtina suprematia. Cica jocul are reguli simple si usor de invatat, dar se apropie de complexitatea strategica a jocului de sah.
Vazut: 2427 ori de catre 729 vizitatori
Hysteria Hospital
Iarasi era sa incep cu o fraza stereotipica: „mana sus cine isi aduce aminte de bla-bla…”. Totusi, ideea este ca, in cazul in care va era dor de Hospital Tycoon, Oxygen Games ne va retrimite in acel univers incepand cu luna aprilie, anul curent. Dinamica va fi simpla, pacientii or sa curga in valuri, cu boli dintre cele mai exotice, iar tu, ca administrator sef pe spital, trebuie sa te asiguri ca intra in cabinetul potrivit, la medicul potrivit, isi primesc diagnosticul si medicatia potrivita si pleaca acasa cu un zambet larg pe buze. Pe buzele tale cand iti numeri dolarii intrati in cont. ![]()
Vazut: 1662 ori de catre 532 vizitatori



